Gigi Mulțescu a prefațat derby-ul de sâmbătă (ora 20:30), de pe Arena Națională, dintre echipa pe care o antrenează, CS Universitatea Craiova, și cea la care s-a consacrat ca jucător, Dinamo București. Ambele formații încearcă să obțină calificarea în play-off, iar dacă oltenii și-ar îndeplini obiectivul cu un egal sâmbătă, dinamoviștii sunt obligați să câștige pentru a păstra șanse de intrare în Top 6 la finalul sezonului regulat al Ligii 1.
„Trebuie să fim pragmatici, fiindcă este în joc play-off-ul, iar meciul cu Dinamo este decisiv și pentru noi și pentru ei. Dinamo este o echipă periculoasă, care poate să bată pe oricine, dar și să piardă cu oricine. Au arătat ceva slăbiciuni în defensivă la ultimul joc, dar în același timp și niște contraatacuri foarte rapide. Suntem vizați, trebuie să ne luăm măsuri de precauție și să nu pierdem acest meci. Mă așteptam accedem în play-off mai devreme și să nu avem astfel de emoții, calificarea este acum în pericol, după cele două înfrângeri pe care le-am suferit în condiții speciale”, a spus Mulțescu.
Tehncianul este mulțumit că derby-ul cu Dinamo se joacă pe Arena Națională, considerând că suprafața de joc mai bună favorizează echipa sa.
Mulțescu nu și-a recunoscut erorile de la meciul cu FCSB, când nu a știut să contracareze schimbările lui Reghecampf, el mutând abia pe final și fără a epuiza cele trei modificări. Antrenorul Universității a continuat să spună că nu avea jucători de rezervă ofensivi, deși, evident, el era cel care decisese conținutul băncii.
Mai mult, Mulțescu a uitat și pe cine a înlocuit, pretinzând că atacantul Fajic a intrat în locul lui Popov, deși cel schimbat fusese Băluță. Totuși, tehnicianul a admis că pentru jocul cu Dinamo va efectua câteva schimbări în primul 11 față de partida cu FCSB.
Mulțescu nu se dezice de transferurile efectuate în acest sezon, dar pune pe seama ghinionului faptul că doar Dimitrov s-a integrat în echipă. „Dimitrov cred că a confirmat deja, Barthe s-a accidentat și nu l-am putut folosi, Fajic a venit nepregătit fizic, Bucurică este un jucător pe stilul lui Vătăjelu, dar a intrat pe un teren greu la Botoșani și a fost dominat fizic de Roman. Cât despre Gustavo, el este un jucător eminamente ofensiv, nu poate face ambele faze, iar Rambe a plecat deja”, a spus Mulțescu.
Ivan: „Trebuie să batem, pentru fani și pentru play-off”
Căpitanul Craiovei, Andrei Ivan, a declarat că-și dorește ca echipa să repete succesul cu Dinamo din toamna trecută, 2-1 la Severin: „Știm ce înseamnă pentru suporteri un meci cu Dinamo și ne dorim să câștigăm, mai ales că ne mai trebuie trei puncte pentru a merge în play-off. Suntem Universitatea Craiova și trebuie să intrăm cu capul sus pe teren și tot așa să și ieșim. De Dinamo nu mă interesează dacă se califică sau nu în play-off, mă gândesc doar la echipa mea. Am câștigat cu ei la Severin și la Craiova, îmi doresc să-i batem și la București”.
Ivan și Dimitrov au fost prezenți ieri la magazinul oficial al clubului din Bănie pentru a le vinde suporterilor bilete la derby.
Marcel Popescu a infirmat că rușii de la Lokomotiv Moscova ar fi făcut vreo ofertă pentru Ivan: „Nu a existat niciun interes, sunt doar zvonuri”. Managerul general al clubului a adăugat: „Încrederea fanilor, faptul că am jucat cu casa închisă meciul cu Steaua ne obligă la rezultate bune în acest final de sezon, în urma căruia să ajungem iar în cupele europene, după mult timp. Ne-am recâștigat identitatea, acum este momentul să ne recâștigăm și dreptul la marea performanță”.
Clasamentul Ligii 1 înaintea etapa a 25-a:
1. Viitorul 24 15 3 6 34-21 48 2. FCSB 24 13 6 5 32-20 45 3. CS U Craiova 24 12 4 8 34-24 40 4. Gaz Metan Mediaș 24 10 8 6 35-25 38 5. CFR Cluj 24 12 7 5 39-22 37 6. Dinamo 24 10 5 9 36-32 35 7. Astra 23 10 5 8 23-25 35 8. FC Botoșani 24 8 5 11 27-27 29 9. FC Voluntari 24 8 5 11 30-36 29 10. CSM Poli Iași 23 7 5 11 24-26 26 11. Concordia Chiajna 24 6 6 12 15-28 24 12. Pandurii Târgu Jiu 24 6 7 11 23-37 19 13. ACS Poli Timișoara 24 7 6 11 24-36 13 14. ASA Târgu Mureș 24 5 4 15 19-36 10
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER