Lovitură de teatru în cazul transferului lui Gabriel Tamaș la campioana Scoției. Ieri, internaționalul român a negociat toată ziua la Paris cu reprezentanții lui Celtic Glasgow, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie.
Surse autorizate au povestit pentru ProSport faptul că lui Tamaș i-a fost propus un salariu de 900.000 de euro, plus alte câteva bonusuri legate de eventualele performanțe ale echipei. Românul nu a părut deloc încântat de suma oferită, pentru că exact aceeași bani îi câștigă și la Auxerre. „Fără o creștere substanțială a salariului, undeva în jurul unui milion și jumătate de euro, cel puțin, Gabi nici nu se mișcă din Franța”, a punctat un apropiat de-al său.
Negocierile nu au căzut definitv, însă șansele ca Tamaș să ajungă la Glasgow erau aseară mai mici decât zilele trecute. Din câte se pare, o rundă decisivă de negocieri cu oficialii lui Celtic va avea loc în această dimineață la Hotelul Hilton din Paris, acolo unde ex-brașoveanul a și înnoptat aseară.
Intervenția lui Giovani Surse din interiorul clubului Steaua susțin că, în acest moment, Dorin Goian are două oferte, ambele din Marea Britanie. Una dintre ele este tocmai Celtic, echipă care, în cazul în care transferul lui Tamaș nu s-ar materializa, n-ar refuza serviciile apărătorului stelist. Din câte se pare, Giovani Becali le-ar fi propus deja scoțienilor achiziționarea lui Goian, având drept argumente faptul că apărătorul este mai ieftin – în jur de 3,5 milioane de euro – și că pretențiile sale salariale nu sunt la fel de ridicate precum cele ale lui Tamaș – 600.000 de euro. Rămâne de văzut finalitatea tratativelor din această dimineață dintre jucătorul lui Auxerre și conducerea lui Celtic.
900 de mii de euro este salariul lui Gabi Tamaș la Auxerre, el sperând la 1,5 milioane de euro de la Celtic
200 de mii de euro este salariul lui Dorin Goian la Steaua, în timp ce Celtic Glasgow i-ar putea oferi 600.000 de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER