Idolul și-a cruțat iubirea!** Rapid – Vaslui 2-2

Idolul și-a cruțat iubirea!** Rapid - Vaslui 2-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe Wesley nu ai cum să-l oprești să îți dea gol decât dacă îl cumperi pentru echipa ta. Atacantul a fost aproape să aducă prima victorie a Vasluiulu în fața Rapidului, dar Teixeira nu a fost de acord și a smuls egalul în ultimele minute.

Vasluiul a plecat în trombă în tentativa de a cuceri primul titlu din istorie. Moldovenii au condus cu 2-1 în Giulești, dar Teixeira nu a fost de acord cu rezultatul și a smuls egalul în minutul 85.

Campionatul pare să fi început prea devreme atât pentru Rapid, cât și pentru Vaslui. Cel puțin cam asta e prima impresie pe care a lăsat-o prima repriză, când greșelile de grup, dar mai ales inviduale au presărat un joc anost al ambelor echipe. Vasluiul are probleme de omogenitate. Porumboiu a transferat și probabil va continua să facă acest lucru și până în septembrie. Apărarea e solidă din punct de vedere fizic, dar nesigură atunci când trebuie să se coordoneze sau când mingea le e în posesie. Mijlocul funcționează bine doar datorită celor doi jucători de culoare, N’Doye și Cauet, iar atacul pleacă încă de la fantezia lui Sânmărtean și se bazează pe plasamentul și sângele rece al lui Wesley. Ultimul a deschis scorul în Giulești, simplu, cu un șut plasat într-o fază în care pasa lui N’Doye l-a găsit singur cu Albuț (30).

Albuț, un pic prea slăbuț

La Rapid, lucrurile par și mai dificile pentru Sabău. Pe lângă pregătirea fizică precară pe care a remarcat-o toată lumea, și la vișinii există probleme de omogenitate, plecând de la portar și terminând cu Ilijovski. Apropo de portar. Trebuie să fii nebun să renunți la un Coman ca să-l iei pe unul ca Albuț. Pancu nu prea are cu cine combina, puțin poate cu Texeira, astfel că își arată mai mult valoarea la loviturile libere, când nu mai depinde de nimeni, decât de el. Așa se explică și golul său egalizator din minutul 45, când de la 25 de metri l-a învins pe Coman. Prea puțin pentru ceea ce își propune Rapid.

Spre deosebire de giuleșteni, vasluienii chiar dacă nu sunt nici ei închegați, au jucători care oricând pot face diferența. Ce mai poți să spui despre Wesley? De ani de zile domină orice apărare din Liga 1. Astfel că pentru el, faza din minutul 50 a fost una obișnuită. Burcă i-a fost doar asistent, nu adversar. Brazilianul l-a păcălit ușor în șase metri pe rapidist și a readus în avantaj echipa lui Șumudică. Wesley pare un erou de film, asemenea personajului întruchipat de Bruce Willis în toate seriile „Die Hard” (n.r. Greu de ucis). Nu-l răpune nimeni și salvează totul de unul singur. Dar va avea nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga și un titlu. Nu de golgheter, ci trofeul care răsplătește campioana.

Vaslui scapă printre degete prima victorie în Giulești. Teixeira înscrie când nimeni nu se mai aștepta și Sabău se poate gândi liniștit la multele probleme pe care le are de rezolvat.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT


UPDATE: Porumboiu a venit la banca de rezerve special pentru a vorbi cu Antal! Lăsat rezervă, omul pe care patronul l-a numit cel mai bun atacant din Liga 1 ar putea fi prima schimbare


UPDATE: Dani Coman a ieșit la încălzire, iar cei câțiva spectatori ajunși la stadion au început să îl înjure! Actualul portar al Vasluiului a zâmbit și a aplaudat ironic!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×