Golanski, aproape de Timișoara! ** Sabău: „N-am nevoie de el acum”

Golanski, aproape de Timișoara! ** Sabău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UDPADE: ProSport a
anunțat în exclusivitate că Pawel Golanski se află în discuții cu
Poli Timișoara. Ioan Ovidiu Sabău nu pare însă foarte încântat de
inițiativa șefilor, care au decis să facă transferul fără să-l
consulte. „Moțul” spune că, în acest moment, nu are nevoie de
serviciile lui Golanski, însă o decizie va fi luată după sfârșitul
campionatului.

„Dacă ar fi să mă întrebe cineva acum dacă am nevoie de
Golanski, aș spune nu. Dar astea sunt alte discuții care ar trebui
să aibă loc după ultimul joc din acest sezon. Vom vedea atunci cine
pleacă și cine vine. Cred că mi-am câștigat încrederea în fața
conducerii, pentru că am lucrat deja un an de zile cu acești
jucători și numai eu sunt în măsură să spun cine trebuie să plece
și cine trebuie să vina
„, a spus Ioan Ovidiu Sabău


Cu patru etape înainte de finalul campionatului, violeții au
început să caute fotbaliști pentru a-și întări lotul. Ultimul nume
vizat? Pawel Golanski, jucător căruia îi va expira contractul cu
Steaua la finele lunii și care nu dorește să mai continue în
Ghencea.

Dacă la finalul turului timișorenii au negociat fără succes cu
Dayro Moreno și cu Surdu, nu același lucru se poate spune și despre
următoarea țintă din curtea Stelei. În vară, Golanski își încheie
contractul cu roș-albaștrii, iar oficialii din Banat vor cu orice
preț să speculeze această situație.

Fotbalist de valoare și gratis! Acesta a fost cel mai important
motiv al bănățenilor când s-au hotărât să atace pista Golanski.
Aflându-se în ultimele șase luni de contract, polonezul este liber
să discute cu orice echipă îl dorește. Timișoara l-a căutat în urmă
cu puțin timp: „Îți oferim 200.000 de euro pe sezon, încă 200.000
de euro la semnătură, pentru că vii gratis, și un contract valabil
pe trei sezoane, plus bonusuri de performanță!”. Apărătorul și-a
dat imediat acceptul verbal, urmând ca mutarea să se realizeze la
finalul campionatului.

Rămâne doar dacă vine Hagi

În afară de Poli Timișoara, de serviciile lui Pawel Golanski mai
sunt interesate formații din Bundesliga și din campionatul polonez,
însă până în acest moment n-a fost nimic oficial. Nici Golanski nu
ar dori să mai continue la Steaua, afirmând în urmă cu puțin timp
că oferta roș-albaștrilor de prelungire este mai mică decât cea
actuală: „Nu am cum să accept o prelungire cu un salariu mai mic.
Vreau să plec!”, a spus jucătorul. O posibilă înțelegere cu Steaua
s-ar putea realiza doar în cazul în care, din vară, pe bancă, ar
urma să fie instalat Gică Hagi, antrenor care l-a adus în Ghencea
în urmă cu trei ani.


Nu am cum să rămân la Steaua pe un salariu mai mic
decât am acum. Voi pleca

Pawel Golanski, fundaș Steaua

140 de mii de
euro
pe sezon câștigă Pawel Golanski
la Steaua

14 selecții a bifat fundașul
pentru naționala Poloniei, reușind să marcheze o singură dată

56 de partide a evoluat polonezul
pentru roș-albaștri, înscriind de două ori

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Grecii au rămas „mască”! Ce s-a întâmplat după FCSB – PAOK: „Nu ne așteptam la așa ceva”
Grecii au rămas „mască”! Ce s-a întâmplat după FCSB – PAOK: „Nu ne așteptam la așa ceva”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss Romania
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss Romania
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Nu pot să cred că America ne cere să-i alegem pe oamenii ruşilor". Iulian Fota, despre atacurile din SUA la…
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce va face dacă va ajunge președinte României
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce va face dacă va ajunge președinte României
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
×