Branko Grahovac s-a aflat la un pas să fie aspru pedepsit de către Dorinel Munteanu pentru că a ieșit din poartă în ultimele zece minute ale meciului cu Timișoara. A scăpat însă cu fața curată.
Dorinel Munteanu s-a arătat extrem de nervos după jocul cu bănățenii și l-a criticat dur pe goalkeeperul „oțelarilor”: „Este inadmisibil cum a procedat portarul nostru. Nu i-am dat voie să plece din poartă. Va plăti scump!”, au fost spusele de luni dimineață ale lui Munti. Între timp, tehnicianul a revenit asupra ideii, iar ieri l-a asigurat pe portar că nu va pierde postul de titular.
Branko, lămurește-ne pe toți. Ce ai vrut să faci în ultimele zece minute ale meciului? N-am vrut decât să ajut echipa! Să-mi sprijin colegii să marcheze. Am mai procedat în felul acesta.
Ai participat chiar și la cornerele echipei tale… Păi tot la o lovitură de la colț am mai produs cândva o surpriză. N-ar fi fost prima oară când aș fi marcat, așa că am gândit în acel moment că n-ar fi rău să mai încerc o dată.
Ți s-a mai întâmplat? Da, jucam în Serbia la Borac Cacak. Era un meci cu OFK Belgrad și ne conduceau cu 1-0, așa că, în minutul 90, am crezut de cuviință că nu mai aveam nimic de pierdut și am pornit către careul advers, tot la un corner. Mi-a venit mingea pe piciorul drept și am marcat, iar în final am câștigat acel meci.
Dorinel Munteanu a fost destul de supărat pe tine după meci… Avea dreptate! Am greșit, dar nu am făcut-o intenționat. Mi-am cerut scuze și, între timp, ne-am împăcat. M-a asigurat că nu voi pierde postul de titular.
„Nu sunt nebun să renunț la Branko! Am zis după meci că îl voi sancționa, dar așa cum voi dori eu și oricum nu voi spune nimănui. El rămâne însă numărul 1 la Oțelul”, Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
„Și la meciul cu Steaua, din sezonul trecut, am fost cât pe ce să marchez, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă”, Branko Grahovac, portar Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER