ProSport a anunțat zilele trecute, în exclusivitate, că Oțelul va face un transfer important pentru Liga I. Era vorba despre un camerunez în vârstă de 25 de ani, Guy Roger Toindouba care evoluase ultima oară la Adana Demirspor și care se înțelesese verbal cu gruparea de la malul Dunării.
„Killerul”, așa cum a fost poreclit ca urmare a stilului său de joc extrem de agresiv, a sosit în weekendul trecut la Galați, iar astăzi a susținut vizita medicală. Numai că, în urma analizelor și a testelor la care a fost supus de către medici, s-a constat faptul că acesta este bolnav de Hepatită C.
Drept urmare, șefii gălățenilor au refuzat să mai semneze un contract cu mijlocașul camerunez, iar jucătorul se află acum în drum spre țara sa natală.
Virusul hepatitic C (HCV) este unul dintre cele mai importante cauze de boli hepatice cronice pe întreg mapamondul, fiind răspunzător de aproximativ 20% din hepatitele acute, 60-70% din hepatitele cronice și aproape 30% din ciroze sau fazele finale ale bolilor hepatice și din cancerele hepatice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER