Gheorghe Hagi, antrenorul-patron al echipei FC Viitorul și jucător la Steaua între 1987 și 1990, s-a arătat deranjat la conferința de presă de vineri când una dintre ziariste l-a întrebat dacă un meci între Dinamo și Steaua mai poate avea valoarea unui derby, ținând cont că fanii ambelor echipe nu prea mai vin pe stadioane.
„Nu mai vorbiți așa că voi nu știți! E o istorie prea mare în spate la astfel de jocuri! Există interes pentru un astfel de meci, dar poate nu vedeți voi! Să nu uităm că se întâlnesc echipele care au istoria cea mai mare dintre cluburile românești. Auzi, că nu e derby! Nu îmi plac întrebările negative. Să nu-l luăm pe Nu în brațe că nu mai construim nimic în țara asta. De ce nu vine lumea la stadion? Eu aș întreba de ce nu e sprijinit financiar sportul?”, a spus Hagi, culmea, după ce inițial declarase că nu îl interesează ce rezultat se va înregistra între Dinamo și Steaua.
„Nea Mircea îl trimitea pe Mihăescu peste tot după mine”
Ulterior, antrenorul care e și patron la Viitorul s-a mai calmat când a fost întrebat despre duelurile pe care le avea cu cei de la Dinamo, pe vremea când juca pentru echipa din Ghencea: „Mihăescu era trimis de nea Mircea (n.r. – Mircea Lucescu) să mă țină pe tot terenul. Normal că amintirile frumoase sunt cele din partidele pe care noi le-am câștigat, doar nu o să-mi aduc aminte de acel 0-3 din Ghencea (n.r. – partidă jucată pe 9 septembrie 1989, în care Hagi a fost eliminat după ce l-a trântit pe Lupescu). Dar, sigur îmi aduc aminte și de partidele cu Universitatea Craiova, de faptul că Negrilă și Ungureanu îmi arătau amenințător cu ce crampoane joacă împotriva mea. Mă întrebau: >. Le răspundeam și eu: >. Astea, da, meciuri tari!”.
Viitorul va întâlni sâmbătă, în deplasare, de la ora 18:30, echipa ASA Tg. Mureș și Hagi a declarat că nu îl interesează dacă eventuala victorie a echipei sale o va ajuta pe Steaua, care va întâlni duminică Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER