Hagi: „Am văzut în Eric un mijlocaș complet! Din păcate, el a stagnat în ultimul an și jumătate”

Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric Bicfalvi a bifat primul meci ca titluar pentru Steaua în
confruntarea cu Grasshopper, iar Gică Hagi, omul care l-a adus la
Steaua în urmă cu trei ani, are numai cuvinte de bine pentru
mijlocaș. Singura dezamăgire a „Regelui” e legată de faptul că Eric
nu a primit suficiente șanse de a se impune în sezoanele trecute,
lucru care, în viziunea fostului selecționer, i-a încetinit
progresul.

Hagi a vorbit și despre situația lui Bănel Nicoliță, care a fost
huiduit de fanii Stelei cu ocazia meciului din Europa League.

Ilie Dumitrescu are nevoie de timp și încredere pentru
a-și demonstra valoarea. El știe ce probleme sunt acolo și o să mai
treacă puțin timp până vom vedea mai clar munca lui Ilie Dumitrescu
la Steaua.

Lumea trebuie să-l perceapă pe Bănel așa cum e el. Un jucător care
dă tot ce are pentru Steaua, lucru pentru care trebuie să fie
admirat. Fiecare are posibilitățile și calitățile lui, iar Bănel e
un jucător important al Stelei.

Ilie știe acum ce înseamnă Eric. El îl vede în fiecare zi la
antrenamente. Eu când am fost atunci am văzut în el un mijlocaș
complet, care face ambele faze. Din păcate, el are acum deja un an
jumătate în care a stagnat„, a declarat Hagi la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
A marcat pentru FCSB cu Lyon, dar Gigi Becali l-a dat repede afară. Acum e transformat total
A marcat pentru FCSB cu Lyon, dar Gigi Becali l-a dat repede afară. Acum e transformat total
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să…
Andrei Rațiu le-a spus spaniolilor cine l-a împins spre naționala României: „Cu fratele și mama vorbeam în spaniolă” + Secretul din spatele părului albastru
Andrei Rațiu le-a spus spaniolilor cine l-a împins spre naționala României: „Cu fratele și mama vorbeam în spaniolă” + Secretul…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un titlu: ”L-au luat la palme” | EXCLUSIV
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un…
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Inversarea vortexului polar ar putea aduce alte ninsori. Ce este "zăpada de primăvară"
Inversarea vortexului polar ar putea aduce alte ninsori. Ce este "zăpada de primăvară"
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro.
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro. "Nu ştiu ce a fost în capul meu"
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Voucher de 1.500 lei oferit de Digi RCS-RDS. Toți abonații din România pot intra în posesia lui
Voucher de 1.500 lei oferit de Digi RCS-RDS. Toți abonații din România pot intra în posesia lui
150 de lei amendă pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Noua lege se aplică din 10 iunie 2025
150 de lei amendă pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Noua lege se aplică din 10 iunie…
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
PSG o elimină pe Liverpool pe Anfield. Barcelona, Bayern Munchen și Inter Milano și-au asigurat marți biletele spre sferturi
PSG o elimină pe Liverpool pe Anfield. Barcelona, Bayern Munchen și Inter Milano și-au asigurat marți biletele spre sferturi
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
×