Haos cu Petrolul! Riscă să piardă la masa verde trei meciuri pentru că nu au avut pe foaie minimum 5 jucători formați la nivel național

Redactor:
Mihai Andries
Haos cu Petrolul! Riscă să piardă la masa verde trei meciuri pentru că nu au avut pe foaie minimum 5 jucători formați la nivel național
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I este răscolită de un nou caz care se poate finaliza la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. Petrolul e acuzată că a comis o eroare organizatorică în trei partide de Liga I, cu FC Brașov, Oțelul și Chiajna, trecând pe foaia de joc mai puțin de cinci jucători formați la nivel național. Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, adică ROAF, este destul de clar din acest punct de vedere, nerespectarea acestei reguli fiind sancționată cu pierderea meciului la masa verde. În mod normal, Petrolul ar trebui să piardă cele șapte puncte câștigate pe teren, din egalul cu FC Brașov și victoriile cu Oțelul și Chiajna.

Petrolul n-a avut cinci jucători formați în țară

O simplă cercetare a foilor de joc arată că gruparea ploieșteană nu a avut cinci jucători formați în țară. Cu Brașov și Oțelul a avut pe foaie doar trei astfel de fotbaliști – Achim, Grozav și Hoban. În schimb, cu Chiajna au stat mai bine, bifând patru: Bornescu, Benga, Hoban și Beța. În aceste condiții, cele trei echipe cer să se facă dreptate și vor victoria la masa verde. „Am făcut o sesizare la LPF legată de acest aspect. Liga oricum e obligată să se sesizeze în termen de 6 luni. E clar că a fost vorba de o neglijență din partea clubului”, a comentat Narcis Răducan din partea Oțelului. Și Brașovul își cere drepturile prin vocea președintelui Constantin Zotta: „Noi am luat un punct la acel joc, însă decizia normală nu poate fi decât 3-0 pentru noi”. Culmea ironiei este că, în etapa a V-a, Petrolul a început meciul contra Ceahlăului cu 11 străini și l-a terminat în acord atât cu limita de cinci extracomunitari concomitent, cât și cu regula fotbaliștilor formați la nivel național.

Articolul 46 a fost abrogat în vară de TAS!

Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât par. Asta deoarece articolul 46 a fost abrogat pe 28 iunie 2013 ca urmare a unui proces câștigat la TAS de doi jucători ai CFR-ului clujean, Felgueiras și Cadu. Cei doi au contestat modificările aduse în vara lui 2012, prin care FRF creștea numărul de jucători formați la nivel național obligatorii pe foaia de joc în trei pași, prin reducerea numărului de extracomunitari din teren. Dacă în 2012, raportul era de 5 la 5, din 2015 se ajungea la 2 extracomunitari concomitent în teren și 8 formați la nivel național. Federația s-a apărat, declarând că reforma este similară politicii „home-grown players” a UEFA din cupele europene. Portughezii au demonstrat că modificarea votată de FRF îngrădește dreptul la muncă al comunitarilor în România și au obținut abrogarea întregului articol.

„Gaură” de două luni în ROAF sau nu?

În mod normal, federația ar fi trebuit să refacă articolul 46 și să îl reintroducă în ROAF, însă o înlănțuire de evenimente neprevăzute a amânat aprobarea în Comitetul Executiv în noua formă până pe 13 august. Întâi, Crăciunescu a părăsit ședința forului federal din 6 iulie, înainte de a se discuta mai multe articole de pe ordinea de zi, inclusiv problema numărului de străini din campionatele de fotbal, iar apoi a fost tevatura cu Rapid și Chiajna, dar și a componenței seriilor din ligile inferioare. În aceste context se pune problema dacă până pe 13 august, prin dispariția modificărilor la articolul 46 s-a revenit la prevederile din ROAF-ul din 2011 sau a existat o „gaură” în regulament. În al doilea caz, cum meciurile Petrolului cu FC Brașov și Oțelul au avut loc pe 4, respectiv 11 august, nu ar fi existat restricții privind regimul străinilor sau jucătorilor formați la nivel național și prahovenii scapă fără sancțiune. Evident că aceeași scuză nu mai e valabilă și pentru meciul cu Chiajna, disputat din 15 septembrie.

Prahovenii contestă legalitatea articolului 46, LPF se bâlbâie

Într-un comunicat oficial publicat pe siteul clubului, Petrolul consideră că nu a comis nicio iregularitate. Avocatul prahovenilor, Josep F. Vandellos Alamilla, susține că și în actualul format, articolul 46 continuă să semene cu regula 6+5 a FIFA, neaplicabilă în Uniunea Europeană și ca atare este în continuare nelegal. Așa că Petrolul nu era obligată să treacă pe foaie minim 5 jucători formați la nivel național. LPF, a recunoscut prin secretarul general Valentin Alexandru, că e un pic în ofsaid: „Lucrurile sunt mai complicate. Mâine dimineață (n.a. – vineri) vom avea o întâlnire cu departamentul juridic al FRF pentru a lămuri situația Petrolului”.

Jucătorii formați la nivel național sunt cei care, indiferent de cetățenie, au figurat ca legitimați și au participat la competiții pentru un club din România timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) în perioada în care au fost în vârstă de 15-21 de ani. Stagiul de 3 ani se reduce în mod corespunzător pentru jucătorii sub 18 ani

5 este numărul minim de jucători formați la nivel național ce trebuie trecuți pe foaie. Petrolul a folosit doar 3 cu Brașov și Oțelul și 4 cu Chiajna

11 stranieri a avut Petrolul în meciul cu Ceahlăul, însă în acel meci nu a încălcat nicio prevedere a ROAF

7 puncte ar pierde Petrolul dacă s-ar întoarce la masa verde rezultatele din toate cele trei meciuri

15 este locul pe care l-ar ocupa Petrolul dacă ar fi depunctată

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Doliu uriaș! A murit un fost jucător de la Steaua
Doliu uriaș! A murit un fost jucător de la Steaua
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Ce lovitură! Ahmed Bani pleacă din cantonamentul lui Dinamo şi semnează cu o rivală din Superliga! Urmează anunţul oficial
Ce lovitură! Ahmed Bani pleacă din cantonamentul lui Dinamo şi semnează cu o rivală din Superliga! Urmează anunţul oficial
BREAKING | OUT de la Rapid, fotbalistul a semnat deja cu altă echipă din Liga 1. Unde va evolua jucătorul dat afară de Şumudică
BREAKING | OUT de la Rapid, fotbalistul a semnat deja cu altă echipă din Liga 1. Unde va evolua jucătorul…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun…
Senzualitate fără egal! Cea mai SEXY peruviană la Hollywood
Senzualitate fără egal! Cea mai SEXY peruviană la Hollywood
Transformarea radicală a Corinei Ungureanu. La 44 de ani, fosta gimnastă a ajuns de nerecunoscut
Transformarea radicală a Corinei Ungureanu. La 44 de ani, fosta gimnastă a ajuns de nerecunoscut
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Verdict pentru Călin Georgescu. Anunț oficial: Soluție nelegală. Scrie în Constituție
Verdict pentru Călin Georgescu. Anunț oficial: Soluție nelegală. Scrie în Constituție
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
Bilanţul deceselor în urma incendiilor din California a crescut la 10 morţi
Bilanţul deceselor în urma incendiilor din California a crescut la 10 morţi
Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?
Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
×