Ianis Zicu, atacantul echipei ASA Târgu Mureș, a declarat după înfrângerea, scor 0-1, cu Dinamo, din etapa a 20-a a Ligii I, că obiectivul formației sale în acest sezon este finala Cupei Ligii, competiție în care ardelenii au ajuns în semifinale.
„Pentru clubul nostru e importantă salvarea. Obiectiv avem finala Cupei Ligii. Eu sunt un caz fericit, că am liniște acasă, chiar dacă nu sunt plătit lună de lună. Dar alți colegi nu au o situație bună financiară și le e foarte greu.
Cred că lucrurile pot intra în normalitate în februarie, când se vor primi niște bani de la primărie.
Dinamo ne-a dominat. Am jucat ceva mai bine în repriza a doua când puteam să și marcăm. Probabil că am avut și un penalty la Dobrosavlevici”, a declarat Ianis Zicu, la Dolce Sport.
În semifinalele Cupei Ligii, ASA Târgu Mureș va juca cu ACS Poli Timișoara, într-un meci care se va disputa pe 21 decembrie, pe terenul formației antrenate de Dan Alexa.
Returul se va juca pe 1 martie 2017, pe stadionul Dan Păltinișanu.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER