Steaua pare să se fi consolat cu ideea că l-a ratat pe Brandan. Argentinianul a avut pretenții financiare exagerate și oficialii din Ghencea au sistat negocierile, deoarece ar fi creat un dezechilibru foarte mare între salariile jucătorilor. În schimb, pista Marinescu rămâne de actualitate și sunt șanse mari ca mijlocașul să devină jucătorul Stelei, garantează Ilie Dumitrescu.
„Nu cunosc în acest moment situația lui Brandan. Nu știu exact unde s-a oprit. Am încercat cu Brandan, nu s-a putut. Pretențiile sunt foarte mari. Nu putem să facem o diferență de salarii de la un jucător la ceilalți. Sunt discuții privind transferul lui Marinescu. Eu nu m-am implicat în problemele financiare ale clubului. În momentul de față sunt discuții și sperăm într-un final fericit, pozitiv, ca Marinescu să vină”, a spus Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu consideră că nu va fi un meci ușor pentru Steaua partida din etapa viitoare a Ligii I, cu Unirea Urziceni, chiar dacă gruparea ialomițeană a pierdut o mare parte din jucători, cinci fiind transferați de „roș-albaștri”. „Nu există meci ușor. Va fi un meci pe care noi îl vom trata cu toată seriozitatea. Vom fi concentrați și mobilizați. Mergem să câștigăm acel joc și vom câștiga acel joc. Sunt probleme la Urziceni, dar s-a văzut ce însemană o mobilizare din partea adversarului sau o relaxare. Este un fenomen complex. Toate meciurile sunt grele. Până la urmă, eu consider că doar Rapid și Vaslui au avut un altfel de tratament privind Unirea, dar în rest toate echipele vor juca cu Urziceni de acum. Doar echipele care au pierdut puncte cu Unirea pot fi dezavantajate”, a explicat el.
Tehnicianul stelist a aprobat decizia finanțatorului Gigi Becali de a nu permite jucătorilor împrumutați de Steaua formației Unirea Urziceni să evolueze în partida din etapa viitoare. „Noi am dat împrumut jucători la Unirea Urziceni. Foarte bine a făcut Gigi Becali că a zis că niciun jucător pe care l-am împrumutat noi acolo să nu joace împotriva noastră”, a menționat el.
Antrenorul a aprobat și hotărârea lui Becali de a desființa echipa a doua a clubului. „Cred că există un echilibru în această decizie. Jucătorii sunt tot ai Stelei în continuare. Ei vor juca în Liga I, cei care vor fi, deci e un pas înainte pentru jucător. Bineînțeles, echipa a II-a era foarte importantă, dar în momentul de față, cred că oricând putem lua jucătorii înapoi și să avem a doua echipă. Cred că a fost o decizie înțeleaptă a lui Gigi Becali”, a mai spus el.
Situația jucătorilor accidentați
Ilie Dumitrescu a anunțat situația jucătorilor accidentați din lotul pe care îl pregătește. „Răduț a făcut 75 la sută din programul echipei, cred că de azi va intra în programul normal al echipei. Cu Tănase avem semne bune, dar concludentă va fi rezonanța magnetică de luni. Cosmin Matei va sta trei săptămâni după accidentarea din meciul echipei a doua”, a precizat tehnicianul.
Fostul internațional este mulțumit de revenirea la antrenamente a mijlocașului Janos Szekely, dar nu crede că acesta va evolua curând într-un meci oficial al echipei. „Janos Szekely face antrenament normal, îl protejez cât pot. Este un tip care are o ambiție foarte mare, se pregătește, dar încă nu-l bag la exerciții care necesită contact cu adversarul. Este un jucător care a făcut foarte mult pentru echipă și unul, din punctul meu de vedere, dintre puținii jucători care ies cu mingea la picior din presiune, din contact cu adversarul. Un jucător foarte bun. Este important că a început antrenamentul. Nu va reveni totuși într-un meci oficial prea curând”, a explicat el.
Antrenorul este mulțumit de jucătorii veniți de la Unirea Urziceni, precizând că mijlocașii Apostol și Ricardo au nevoie de o pregătire fizică mai bună. „Sunt băieți receptivi, muncesc foarte bine. Apostol și Ricardo încă nu sunt la nivelul celor trei, al lui Galamaz, Bilașco și Onofraș, din punct de vedere fizic. Nu sunt la un nivel maxim. Lucrăm la acest aspect. În rest, am văzut coeziune, s-au adaptat la condițiile acestui club, sunt băieți deosebiți”, a adăugat el.
Ilie Dumitrescu a reamintit că Robinson Zapata este a treia sa opțiune pentru postul de portar. „Zapata se pregătește cu noi. Este a treia opțiune în momentul de față. Nu știi ce-ți rezervă viitorul. Este un jucător care se pregătește, este important, face parte din lot și trebuie respectat. Tătărușanu este prima opțiune pentru mine pentru că este cel mai bun portar în momentul de față”, a anunțat Dumitrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER