Patronul roș-albaștrilor nu mai are de gând să finanțeze formația secundă a clubului din Ghencea după ce aceasta a retogradat în Liga a III-a.
Multă lume s-a întrebat ce a căutat în urmă cu câteva zile Ilie Stan (foto) la palatul finanțatorului Stelei. Dacă pentru moment această vizită a lăsat loc de unele interpretări, ieri, ProSport a aflat care a fost adevăratul motiv pentru care fostul antrenor al Victoriei Brănești l-a vizitat pe Gigi Becali.
„Nu e vorba de nicio venire a lui Ilie Stan într-o funcție la Steaua, fie la juniori, academie sau la echipa mare. Pur și simplu, Ilie se află în negocieri avansate cu Farul Constanța și, în aceste condiții, atât el, cât și patronul echipei respective au nevoie de jucători”, ne-a spus o sursă din anturajul roș-albaștrilor.
În mare parte, lcele două părți au căzut de acord, totul urmând a se finaliza după terminarea campionatului din Liga a II-a. În aceste condiții, din vara acestui an, Rusu, Bâtfoi, Vâtăjelu, Lazăr, Stegaru, Filip, Măcelaru au șanse mari să evolueze pentru formația de pe litoral.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER