Deși l-au transferat pe Sebastian Mladen (19 ani) de la AS Roma, rapidiștii caută în continuare un fundaș central cu experiență cu scopul de a întări lotul pentru returul de campionat. Dinu Gheorghe și Marius Șumudică s-au pus de acord asupra unui nume: Valentin Iliev, jucătorul ce așteaptă să fie declarat liber de contract după ce nu și-a primit banii de la Craiova!
Bulgarul nu reprezintă o țintă nouă pentru conducerea din Grant, ProSport dezvăluind în urmă cu trei săptămâni interesul pentru jucătorul aflat în conflict cu gruparea olteană. Acesta a depus memoriu să devină liber de contract pentru că nu și-a primit salariul de la Știința de mai bine de trei luni, iar rapidiștii așteaptă ca fotbalistul să-și încheie socotelile cu oltenii, pentru a începe tratativele. Șumudică i-a cerut lui Dinu Gheorghe să facă tot posibilul pentru a-l transfera pe internaționalul bulgar, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni apărători din Liga I.
Vrea 15.000 pe lună
După ce au renunțat la Ricardo Fernandes și la Ștefan Mardare, rapidiștii au reușit să facă o economie de aproximativ 35.000 de euro pe lună, din care o parte îi va fi oferită lui Iliev în tentativa de a-l convinge să joace sub Grant. Bulgarul câștiga la Craiova aproximativ 12.000 de euro pe lună, însă fotbalistul vrea de la Rapid cu 3.000 de euro în plus, dar și o sumă de bani la semnătură. Președintele Dinu Gheorghe speră ca până la începutul returului să ajungă la un acord cu Valentin Iliev, iar jucătorul să se poată alătura cât mai repede lotului.
25 de partide a jucat Iliev pentru Universitatea Craiova într-un sezon și jumătate
Selagea, pe lista lui „Vamă”
Președintele Dinu Gheorghe continuă să aducă tineri de perspectivă în Giulești. După Sebastian Mladen „Vamă” s-a interesat și de internaționalul de tineret Ciprian Selagea (20 de ani) de la Unirea Alba-Iulia. Numai că giuleștenii au concurență serioasă la transferul tânărului mijlocaș central. În cursa pentru obținerea semnăturii au mai intrat Oțelul Galați și Metalurg Donețk. Totul se va decide în zilele următoare, când oficialii Unirii vor accepta oferta cea mai avantajoasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER