În Bamboo, după Busta Rhymes!** Steliștii s-au distrat în club

În Bamboo, după Busta Rhymes!** Steliștii s-au distrat în club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiindcă au mai pus punct unui an dificil, steliștii au primit
liber la distracție. Miercuri seara, trupa lui Lăcătuș a avut
ocazia să-l vadă în carne și oase pe celebrul hip-hopper Busta
Rhymes la concertul pe care acesta l-a susținut în clubul Bamboo
din Capitală.

Dacă de obicei, cluburile sunt tărâm interzis pentru toți
jucătorii din Liga I, cunoscute fiind repetatele cazuri când
aceștia au fost amendați în urma escapadelor nocturne în discoteci
la ore cu mult peste miezul nopții, miercuri seara, steliștii au
primit bilet de voie pentru o scurtă vizită în club. Trupa din
Ghencea a fost invitata specială a celui mai nou și controversat
concept de petreceri, intitulat „Behind Closed Doors”, unde Busta
Rhymes a făcut show.

Cel de-al doilea concert al rapperului american în România a
fost ocazia perfectă pentru ca Stancu & Co să se relaxeze
înaintea meciului decisiv pentru calificarea în primăvara europeană
de la Napoli. Și cum un astfel de moment se ivește nu de multe ori
în viață, roș-albaștrii au vrut să aibă o amintire și cu faimosul
cântăreț de hip-hop, aceștia fotografiindu-se rând pe rând cu
rapperul.

N-a
lipsit nici Meme

Pe lângă atmosfera incediară pe care cântărețul a creat-o,
steliștii s-au bucurat și de un show demențial de dansuri
contemporane acrobatice și de fete frumoase, de la eveniment
neputând lipsi o prezentare de modă a designerului Cătălin
Botezatu. Nici managerul general al steliștilor n-a stat deoparte
de acest eveniment. Mihai Stoica i-a însoțit pe roș-albaștri la
concert, care au petrecut în club doar pe perioada prestației
cântărețului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×