Capitala nu a mai simțit gustul victoriei în campionat de trei sezoane, iar trupele din Provincie par decise să prelungească perioada de secetă a grazilor. Clujul, vasluiul și Timișoara au început deja să se întărească serios, în timp ce Steaua, Dinamo și Rapid au ales să ‘o ia de la zero’ pentru a-și bucura din nou fanii.
Ioan Andone spune că prezența sa pe banca lui Dinamo și cea a lui Pițurcă la Steaua garantează că cele mai titrate echipe din România vor conta din nou cu adevărat în lupta pentru trofee. „Fălcosul” e convins că, după ce a adus titlul la CFR, după 17 ani de dominație bucureșteană, poate fi acum omul care să stopeze ascensiunea provincialelor.
„Ori eu, ori Pițurcă ar trebui să aducem titlul. E o provocare mare, pentru că eu am fost omul care a dus titlul în Provincie după o pauză de 17 ani. Acum, cine ne cunoaște știe că suntem orgolioși și ambițioși„, a spus Andone la Antena 1, conform ziare.com
Andone le transmite jucătorilor că nu va ‘slăbi’ în niciun moment disciplina impusă de la sosirea sa în „Ștefan cel Mare” și că e dispus chiar să revină la practici ‘de demult’ pentru a-și ține fotbaliștii în frâu.
„Daca jucătorii sunt civilizați, cu mine nu au nicio problemă. La Cluj le luam laptopurile la ora 11:30, vorbeau până la 4-5 dimineața în Brazilia și Argentina. Dacă cei de la Dinamo nu mă ascultă, o să stăm câte trei zile în cantonament„, a declarat Ando.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER