Pentru un sud-american buna dispoziție face parte din modul de viață. Totuși, Pablo Brandan nu arată ca un argentinian care a scăpat de zăpadă și a trecut la antrenamente cu mingea, ci mai degrabă ca un profesionist care se chinuie să accepte situația în care se află.
Fotbalistul s-a declarat extrem de dezamăgit din cauza faptului că Gigi Becali nu i-a dat voie să se transfere la Tianjin Teda, club la care ar fi prins un contract mult superior celui de la Steaua.
„Sunt la al doilea transfer ratat în doi ani” „Oferta pentru mine era una bună, dar a fost refuzată de club. E foarte greu să accept asta, mai ales că sunt la al doilea transfer ratat în doi ani. M-au deranjat foarte mult declarațiile patronului care a vorbit despre transferul meu public, dar cu mine nu a discutat niciodată”, mărturisește Brandan. Deși acceptă faptul că situația lui actuală la club este una bună, fotbalistul vede și o serie de dezavantaje care i-ar putea afecta viitorul. „Eu mă gândesc că e posibil să nu mă mai întâlnesc cu o asemenea șansă. Poate că în patru-cinci luni nu o să mai joc titular la Steaua și atunci cine o să mai vrea să mă mai cumpere? Au venit jucători foarte, foarte buni la Steaua, dacă antrenorul o să-i folosească pe ei, dacă nu mă mai vede pe mine mai bun?”, s-a arătat îngrijorat sud-americanul, într-o discuție cu ProSport.
„Cred că merit să plec” Argentinianul a ținut să menționeze că este recunoscător fanilor pentru prețuirea pe care i-au arătat-o, dar îi roagă să înțeleagă că în cariera unui fotbalist vin momente în care trebuie să se gândească la viitor și la siguranța financiară. „Eu știu că patronul s-a răzgândit după ce au intervenit fanii și după ce a discutat cu antrenorul, dar… Nu știu, sper ca ei să aprecieze cum m-am dăruit pentru Steaua, cred că merit să plec unde e mai bine. Când i-am spus patronului că am o ofertă și că Steaua poate încasa un milion de euro pe mine, dumnealui mi-a zis că pot pleca. Am fost la antrenament și după asta m-am trezit că nu mai sunt transferabil”, a mărturisit Pablo Brandan din cantonamentul din Antalya.
Ce mă fac dacă pe viitor nu mă mai întâlnesc cu o ofertă precum cea din China? Pablo Brandan, mijlocaș Steaua
Cum l-a criticat Becali De ce vrea Brandan să plece? Ce, a câștigat ceva la Steaua? Bănel a plecat pentru că a făcut destule performanțe Gigi Becali, finanțator Steaua Brandan să nu se lase afectat că altfel poate nu mai joacă bine și ajunge rezervă. Poate să plece și la vară Gigi Becali, finanțator Steaua
SIGUR „Tănase nu pleacă nicăieri” Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a declarat, ieri, că mijlocașul Cristi Tănase este în acest moment netransferabil. „Nu mă interesează nicio ofertă de la Galata sau de la Rubin Kazan pentru Tănase. El nu va pleca de la Steaua până nu voi considera eu că mi-am recuperat banii după transferul lui de la FC Argeș. Voi credeți că eu arunc pe fereastă 1.800.000 de euro atât cât am dat pe el?”, a încheiat latifundiarul din Pipera. (Daniel VLAD)
BULGARIA Iliev a donat un tricou Fost căpitan la ȚSKA Sofia, bulgarul Valentin Iliev a acordat un interviu ziariștilor de la sud de Dunăre înaintea amicalului cu Levski. „Meciul cu Twente va fi cel mai important pentru noi în acest sezon. Ne-am întărit în această iarnă cu câțiva internaționali și avem un mare entuziasm. Suntem la opt puncte de lider, dar mai avem șanse la titlu”, a spus Iliev în presa bulgară. Altfel, Iliev le-a oferit ziariștilor bulgari un tricou al Stelei pe care aceștia urmează să-l scoată la licitație pentru a obține fondurile necesare salvării unui jurnalist bulgar care suferă de o boală gravă. (Marius GÎRLAȘIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER