Vești proaste pentru Adrian Mititelu. Valentin Iliev, fundașul Universității Craiova, a depus un memoriu la LPF, Comisia pentru soluționarea litigiilor, pentru a deveni jucător liber de contract.
De asemenea, bulgarul solicită să i se plătească restanțele contractuale ce însumează aproape 100.000 de euro. Memoriul se va judeca pe 18 ianuarie.
Chiar dacă în România, Steaua și Rapid vor să-l sufle Craiovei pe Valentin Iliev, fundașul bulgar poate să ajungă până la urmă la CSKA Sofia. Alături de el și mijlocașul Universității Craiova, Emil Gargorov, s-ar putea duce la respectiva grupare.
Exasperați de faptul că l-ar putea vedea în tricoul Stelei pe unul dintre cei mai iubiți jucători ai Științei, fanii olteni i-au cerut insistent lui Adrian Mititelu să facă tot posibilul să-l țină la Știința pe Valentin Iliev.
„Nu căuta vinovați în altă parte. Cine te împiedică să plătești salariile la acești jucători, ca ei să nu plece? Nimeni! Dă-i banii lui Iliev și ține-l la Craiova”, i-au transmis fanii lui Mititelu.
25 de meciuri a jucat Valentin Iliev pentru Universitatea în Liga I
6 goluri a marcat bulgarul în tricoul Craiovei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER