Andone a plecat de la Dinamo doar la nivel declarativ, pentru că situația sa pe hârtie este clară, „Fălcosul” fiind în continuare antrenorul celor din „Ștefan cel Mare”. Acționarii așteaptă să vadă dacă acesta se prezintă la reunirea lotului, altfel îi pregătesc o amendă maximă de 25% din contract, deși tehnicianul mai are de primit trei luni de contract. Plus, ca „bonus”, postul de antrenor de la Dinamo II!
Ioan Andone e hotărât să plece de la Dinamo. I-a anunțat pe jucători, i-a anunțat pe șefi, și-a luat chiar și frigiderul de la Săftica. Totuși, tehnicianul în vârstă de 51 de ani nu a ajuns la nicio înțelegere cu acționarii pentru rezilierea contractului. Nici nu avea cum, pentru că Ando nu a revenit până acum la București din vacanța petrecută în Spania, „Fălcosul” ducându-se direct la Hunedoara. Mai mult, acesta a anunțat că o să se întoarcă în Capitală miercuri, în timp ce reunirea lotului dinamovist este luni. Iar dacă Ando nu o să se prezinte, șefii au de gând să treacă la amenzi. Este pregătită sancționarea tehnicianului și a staffului său cu până la 25% din salariu, iar apoi Andone va fi trimis să antreneze la Dinamo II.
Pasență cu prelungirea contractului? Cu două săptămâni în urmă, Nicolae Badea a anunțat că i-a prelungit contractul lui Andone cu încă un an. Antrenorul avea o înțelegere până în 2012, iar președintele CA a mai adăugat „din oficiu” încă un sezon. Surse din „Groapă” spun că a fost o pasență a acționarului, care a vrut să arate că nu dorește să se despartă de antrenor, chiar dacă știa că acesta este decis să plece. „I-a ridicat mingea la fileu, în plus în noua înțelegere sunt multe clauze care-l obligă pe Andone să plătească despăgubiri”, spun oamenii din jurul echipei.
10 mii de euro pe lună este salariul lui Andone la Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER