FC Voluntari și Concordia Chiajna se vor întâlni în weekend, pe 2 octombrie, în ceea ce va fi cel dintâi derby ilfovean din istoria primului nostru eșalon. Ba mai mult, va fi prima confruntare oficială dintre cele două grupări, până în actualul sezon drumul lor neintersectându-se vreodată (sincer, nu știu dacă n-or fi făcut-o într-una din fazele minuscule ale Cupei României, dar acele meciuri aproape că nu contează).
În cele ce urmează am făcut abstracție de derby-urile locale, adică între echipe din același oraș (Arad, Brașov, Cluj, Craiova, Oradea, Ploiești, Timișoara și, evident, București au avut asemenea cazuri), chiar dacă din punct de vedere tehnic nu ar fi nicio greșeală dacă ar fi încadrate și acestea la județene. Am abordat strict partidele între echipe aparținând de localități distincte, însă din același județ. Împărțirea teritorial-administrativă a României s-a făcut de-a lungul timpului, în linii mari, cam pe același tipar, fie că a fost vorba de perioada interbelică, fie de cea comunistă, fie de cea actuală (acestea interesându-mă, căci cuprind temporal desfășurarea primului nostru eșalon în sistem divizionar). De aceea nu am fost nevoit să iau în considerare strict doar perioada din 1968 (când a avut loc ultima importantă reorganizare teritorial-administrativă) până în prezent. Asemenea meciuri constituie o raritate, pentru că de cele mai multe ori, indiferent de perioada istorică, mai toate resursele locale erau ghidate doar spre o singură grupare. De-aici a și apărut în perioada comunistă expresia de „echipa fanion a județului”.
BACĂ‚U FCM Bacău – FC Onești (perioada disputei, 1998-2000) Bilanț: 4. 2. 1. 1. 7-4 CLUJ Știința Cluj – Metalul Câmpia Turzii (perioadele disputei, 1952, 1954) Bilanț: 4. 1. 1. 2. 2-4 HUNEDOARA Jiul Petroșani – Corvinul Hunedoara (perioadele disputei, 1954, 1976-1979, 1980-1985, 1986-1987, 1989-1991) Bilanț: 24. 9. 7. 8. 33-39 Jiul Petroșani – Minerul Lupeni (perioadele disputei, 1959-1960, 1961-1962) Bilanț: 4. 1. 0. 3. 1-6 Corvinul Hunedoara – Minerul Lupeni (perioada disputei, 1960-1961) Bilanț: 2. 1. 0. 1. 1-3 MUREȘ Locomotiva Târgu Mureș – Avântul Reghin (perioada disputei, 1955) Bilanț: 2. 1. 0. 1. 1-2 ILFOV FC Voluntari – Concordia Chiajna ? (perioada disputei, 2015-2016) Așadar, în total, Ilfovul va deveni al 5-lea județ aflat într-o asemenea postură. În total, 40 de meciuri au avut un aemenea caracter. Cele mai multe a avut județul Hunedoara, atât ca număr de dueluri, cât și ca numărul total de meciuri. Iar Jiul – Corvinul domină categoric. Aceasta s-a datorat forței economice deosebite pe care o avea în anii comuniști extracția mineră. La un moment, prin anii 70, seria de vest a eșalonului secund era plină de echipe din acest județ.
Județul Ilfov a suferit de-a lungul timpului transformări semnificative. Dacă în 1972 avea 8.225 km², fiind al 5-lea din țară ca mărimea suprafeței, nouă ani mai târziu a fost dezmembrat, ajungând cel mai mic! Aceasta deoarece, partea de sud-vest a format nou înființatul județ Giurgiu, partea de nord-vest a fost alipită la Dâmbovița, partea de nord-est la Ialomița iar cea de sud-est la Călărași, un alt județ nou înființat. Iar comunele care înconjurau zona Municipiului București i-au fost subordonate acestuia, sub numele de Sectorul Agricol Ilfov (SAI). Abia în 1997, SAI a devenit județul Ilfov, fiind scos de sub tutela Capitalei. Însă în nicio perioadă, până în actualul sezon, Ilfov nu a mai avut două echipe simultan în LI.
În perioada sa de grandoare, dacă o numim astfel pe cea din anii 70, a avut doar două grupări la nivel de eșalon secund, acolo unde atât Giurgiu, cât și Oltenița erau reprezentate de Dunărea, respectiv Șantierul Naval, care au conviețuit în același timp la acest nivel timp de șase sezoane. După amintita dezmembrare și restrângere în jurul Capitalei, noul județ Ilfov a ajuns să aibă mai mult de o reprezentantă în Divizia B abia în ediția 2006/07, când printre componentele seriei I se aflau CS Otopeni și FC Snagov. O perioadă sinonimă cu dezvoltarea imobiliară din această zonă. Iar acum, după nouă sezoane, o asemenea premieră se regăsește și la nivelul primului eșalon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER