Îngropați de arbitri!** Gaz Metan – Tg. Mureș 2-1

Redactor:
Daniel Lup
Îngropați de arbitri!** Gaz Metan - Tg. Mureș 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Coincidență sau nu, Tg. Mureș, formația implicată în ultimul scandal din fotbalul românesc, a fost dezavantajată grav aseară.

Scandalul de arbitraj în care numele lui FCM a fost rostit a turnat plumb în ghetele elevilor lui Sabău, dar și în cele ale arbitrilor. Bawab deschide scorul (‘5), din ofsaid!

Peste nouă minute, mureșeanul Cavalli scapă singur cu portarul, dar e oprit eronat pentru un ofsaid. Târg-mureșenii au fost mai apoi la mâna lor, dar în trei rânduri, Subotic (16, 32, 33) ratează incredibil. Centralul Cojocaru își intră și el în rol în minutul 32, atunci când le refuză „albaștrilor” un penalty clar, la o intrare neglijentă a lui Markovic la Cavalli.

Pentru ca opera arbitrilor să fie completă, în minutul 38, Bawab marchează din nou, dar și de această dată iordanianul a plecat dintr-o poziție neregulamentară. Nervii au cedat, Pădurețu (’52) fiind eliminat, iar golul lui Buș (’90) nu a mai contat.


CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că avea un briceag la el”
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Administratorul de bloc nu are drept să intervină. Se face închisoare. Lege pentru românii care stau la bloc
Administratorul de bloc nu are drept să intervină. Se face închisoare. Lege pentru românii care stau la bloc
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o:
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×