Narcis Răducan, noul președinte executiv al celor de la Astra Giurgiu, a vorbit despre planurile echipei lui Ioan Niculae, discutând despre Oleg Protasov. Cel din urmă are o singură victorie în cele cinci partide de când a fost numit antrenorul vicecampioanei, iar dat fiind temperamentul finanțatorului, care l-a demis pe Daniel Isăilă deși echipa nu trecea printr-o perioadă atât de grea, a generat numeroase zvonuri cu privire la plecarea ucraineanului: „Instabilitatea la nivelul băncii tehnice lasă urme. Acesta este unul dintre motivele pentru care echipa nu are constanța pe care o așteaptă toată lumea, inclusiv patronul și suporterii giurgiuveni”.
Fostul manager de la Urziceni, Steaua, Oțelul Galați, FC Viitorul și Concordia Chiajna a vorbit despre un subiect considerat a fi tabu în fotbalul românesc: implicarea patronilor în privința primului „11”. Acesta a oferit exemplul lui Gigi Becali, finanțatorul care a fost surprins dând telefoane din lojă antrenorilor pentru a le trasmite schimbările. În 2005, Protasov nu l-a ascultat pe omul de afaceri acum încarcerat, fiind dat afară de la Steaua: „Din ce îmi aduc aminte, în zilele bune ale lui Gigi Becali, Protasov făcea doar ce știa el mai bine. Avea personalitate și nu primea sfaturi de la șefi. E deja antrenat în relația cu patronii. Nu voi accepta decizii fără să fiu consultat. Nu sunt probleme din acest punct de vedere. Am stabilit deja aceste aspecte și domnul Niculae are încredere în mine și îmi va da libertatea de a face tot ce cred de cuviință”, a declarat Narcis Răducan.
Dinu Gheorghe a încheiat amiabil relația cu Astra Giurgiu. Fostul președinte al vicecampioanei pregătește o revenire în Giulești, dar nu reușește să convingă niciun antrenor să preia echipa acum condusă de Marian Rada. Ioan Niculae a vorbit despre plecarea lui Dinu Gheorghe, spunând că acesta „era obosit, a renunțat din motive personale”
„Astra se va bate la titlu până la finalul campionatului”
Înlocuitorul lui Dinu Gheorghe la Astra are planuri mari cu echipa din Giurgiu, una care după 13 etape în Liga 1 se află pe locul cinci, la șapte punte în spatele Stelei, ocupanta locului 1: „Echipa are calitate și poate face multe puncte. Sunt sigur că se va bate la titlu până la finalul campionatului. Din retur, lucrurile vor sta altfel. Trebuie să scoatem maximum de puncte în aceste ultime etape din tur”. Speranțele sale sunt împărtășite și de patronul Ioan Niculae, care deși a promis că nu va mai acorda niciun interviu în perioada imediat următoare, lăsându-și staff-ul să se ocupe de partea de comunicare, este încrezător în șansele Astrei la titlu: „E o diferență mare, campioana se decide în 2015 și eu cred că e posibil să recuperăm diferența”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER