Treptat, dar sigur, lotul dinamovist se completează pe pantele din Poiana Brașov. După Issa Ba, un alt întârziat al acestei perioade de pregătiri, senegalezul Boubacar Mansaly, s-a prezentat joi sub comanda lui Cornel Țălnar.
Africanul a refuzat să vină la reunirea lotului din cauza unei datorii de 30.000 de euro pe care clubul Dinamo o avea la impresarul său. Între timp, cele două părți au ajuns la un acord, iar fotbalistul a revenit în cele din urmă alături de colegii săi.
Cornel Țălnar a fost cel care a insistat cel mai mult pe lângă șefii Nicolae Badea și Ionuț Negoiță pentru achitarea comisionului agentului jucătorului, motivând că are mare nevoie de serviciile lui Boubacar în a doua parte a campionatului.
18 meciuri a jucat Boubacar în prima parte a sezonului, fiind titular în toate. El nu a reușit să marcheze vreun gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER