INTERVIU – Elton descrie fazele controversate din meciul cu Petrolul: „Am fost înlăturați de pe locul al patrulea. Nu trebuie să mai existe asemenea greșeli”

INTERVIU - Elton descrie fazele controversate din meciul cu Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Elton Figueiredo da Silva (28 ani) a fost personajul principal în două faze extrem de importante pentru Dinamo, din meciul contra Petrolul, din etapa trecută (2-2). Mijlocașul „câinilor” era la minge atunci când Geraldo a comis un henț în careu, iar pe finalul jocului a fost autorul unei ratări incredibile, în fața porții.
  • Brazilianul descrie fazele controversate ale jocului de la Ploiești și spune că Dinamo a fost înlăturată de pe locul al patrulea din clasament din cauza erorilor de arbitraj
  • Sud-americanul nu se bucură de retragerea lui Radu Petrescu de la delegări, însă speră ca arbitrul să fie un exemplu pe viitor și să nu se mai comită asemenea greșeli.

Elton, cum te simți după meciul de la Ploiești?
Sunt bine acum, mulțumesc. Am trecut peste momentele incredibile din acea partidă. Mai mult, cred că a început să se vadă și faptul că am reușit să îmi mai revin cu pregătirea fizică. Sunt în formă. Sper ca, în curând, să dau din nou un gol.

Legat de evenimentele de atunci, tu ai avut o ratare incredibilă chiar la ultima fază a jocului…
Crede-mă că am fost foarte trist pentru că nu am putut să înscriu. A fost o fază aproape perfectă pentru mine, însă faptul că am avut adversarul foarte aproape de mine, m-a dezechilibrat și n-am reușit să bag mingea în poartă. Chiar m-am simțit foarte rău mai ales pentru că știu că trebuia să câștigăm acel meci.

Despre faza cu Geraldo, cu hențul din careu, ce ai de spus?
A fost henț clar. Nici nu se pune problema de alt verdict. Eu am pătruns în careu și aș fi ajuns față în față cu portarul dacă el nu punea mână la acea fază. Dureros este faptul că arbitrul era foarte aproape și a văzut totul, însă n-a dictat nimic.

Știi că jucătorul a recunoscut după meci că a fost henț?
Un gest foarte frumos, fair play, bravo lui. Însă din păcate nu mai are vreo valoare, arbitrul ar fi trebuit să vadă că a greșit decizia. Practic, am fost înlăturați de pe locul al patrulea.

„La Dinamo am legat prietenii pe viață”

Arbitrul Radu Petrescu fost retras de la delegări, temporar…
Cred că e decizia cea mai corectă. Toți am fost dezamăgiți și revoltați pentru că am muncit 90 de minute și meritam un alt rezultat. Și arbitrii muncesc, se pregătesc bine înainte de jocuri și ar trebui să știe cum e să îți dai sufletul pentru un rezultat bun. Noi dacă facem o greșeală pe teren, luăm cartonașe, așa că și ei trebuie să fie pedepsiți. Îmi pare rău că a rămas fără loc de muncă pentru moment, dar e cea mai bună decizie ca să nu se mai repete astfel de jocuri.

Ați trecut peste rezultatul din Cupă, cu Steaua?
A fost un scor atipic și din păcate dezastruos pentru noi. La acel meci, norocul a ținut cu ei, însă recunosc și faptul că Steaua este o echipă foarte bună. Am fost pedepsiți și pentru niște greșeli pe care le-am făcut în timpul meciului, dar asta face parte din joc. Pentru retur, șansele sunt minime, însă vom lupta să nu se mai repete o astfel de greșeală. 

Tu cum ești în prezent? Te-ai acomodat în România?
Eu zic că da, dar comunicarea e cea mai grea parte. Nu sunt genul să ies prin oraș, la restaurante, prefer să stau mai mult acasă, iar asta poate că mi-a încetinit un pic procesul de adaptare. Sunt fericit că am cunoscut oameni minunați aici, că am legat prietenii pentru tot restul vieții și pentru că am trăit experiențe inedite. Cunosc o altă cultură, aud altă limbă, încerc alte mâncăruri, iar astea se povestesc la pensie, la nepoți. (râde) Sper să reușesc să marchez din nou cât mai repede ca să pot să sparg gheața și să devin un jucător pe care antrenorul să se poată baza oricând.

18 meciuri a bifat Elton în tricoul lui Dinamo, în acest sezon.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că avea un briceag la el”
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Surpriză uriaşă. Lyon a pus ochii pe un jucător de la FCSB, după dubla din Europa League: ”Este pregătit. M-a sunat cineva”
Surpriză uriaşă. Lyon a pus ochii pe un jucător de la FCSB, după dubla din Europa League: ”Este pregătit. M-a…
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Motivul pentru care Gigi Becali a plâns în direct! Povestea emoţionantă dezvăluită de patronul FCSB
Motivul pentru care Gigi Becali a plâns în direct! Povestea emoţionantă dezvăluită de patronul FCSB
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×