„Nu există o revenire mai frumoasă pentru un fotbalist! A intrat, a înscris și a schimbat efectiv soarta meciului. A fost de vis”. Președintele Gheorghe Chivorchian vorbește cu mândrie de come-back-ul en fanfare reușit de Cosmin Contra la Timișoara, referindu-se la realizările fotbalistului din meciul jucat în ultima etapă. Cu aproximativ un an în urmă mă întâlnisem cu Cosmin în barul micuțului stadion al celor de la Getafe. Era de-al casei și acolo. Acum ne-am întâlnit la Timișoara, într-un loc unde își petrece foarte mult timp, Vila de la Rosa, proprietatea celui mai bun prieten din copilărie al lui „Guriță”, cu care se relaxează la câte o partidă de table. Până acum doi ani, tatăl fotbalistului li se alătura. Cosmin nu evită niciun subiect în discuția cu ProSport. Vorbește despre tot și toate. Deschis, destins, volubil. Așa cum nu l-am văzut până acum. Ideea de acasă îl face altfel.
La ultima discuție promiteai că vei mai juca pentru Poli. Te‑ai ținut de cuvânt. În urmă cu cinci ani, atunci când am venit prima oară, am spus că dacă voi reveni în România, o voi face numai la Timișoara. Aici este orașul meu și locul de care mă simt cel mai legat.
Și Dinamo te-a vrut înapoi. Nu mi-am pus problema asta. Am tot respectul pentru cei de acolo, dar am ales cu sufletul. M-am întors și pentru că îi promisesem mamei. Ea e cea mai fericită de alegerea mea. Mi-am lăsat soția și copiii la Madrid și timp de șase luni sunt aici cu ea.
Practic, casa ta e și la Madrid. Unde te vei stabili? Nu știu. Mai degrabă mă văd stabilindu-mă în Spania. „I-am povestit golul!”
E un subiect delicat, dar nu am cum să nu te întreb. Ai revenit în locurile natale și pentru memoria tatălui tău? Gestul de după golul marcat împotriva Iașiului vorbește despre asta. Nu am cum să nu mă gândesc la tata. Sunt convins că mă vede și mă veghează de sus și că mă ajută și acum. E mândru de mine și acum. Mereu a fost. El îmi dă forța să pot juca la nivelul acesta. Merg foarte des la el la cimitir. Mă duc seara, sunt numai eu cu el și vorbim mult… Despre tot. Și acum i-am povestit de golul ăsta, deși sunt convins că l-a văzut!
Mergi des la cimitir? Încerc să îmi impun să nu merg zilnic. O dată la două-trei zile. Pe de o parte mă bucur enorm că sunt iar acasă, dar trebuie să recunosc că îmi este și greu. Nu există zi să nu mă gândesc la el, ori loc pe unde să trec fără să îmi amintească de el. El pentru mine a fost și tată, dar și frate mai mare. Mergeam la tenis împreună, jucam table, fotbal la sală… Îi plăcea enorm sportul și se bătea de la egal la egal cu mine. Nu îi plăcea să piardă.
Îl lăsai să câștige? (Zâmbește) Nu era vorba de asta. Se ambiționa și mă ambiționa și pe mine. A fost omul care scotea ce e mai bun din mine. Legătura dintre un fotbalist și tatăl lui e una aparte? Mă gândesc și la exemplul lui Hagi, teribil de afectat după dispariția tatălui său. Mai recent și cazul lui Daniel Niculae, care cu greu își revine… Uffff. Da, cred că faptul că ei ne-au îndrumat pașii spre stadion ne influențează mult. E normal. Apoi, trebuie ținut cont și de cum se întâmplă totul. Eu eram pregătit, știam că nu se mai poate face nimic. La Nico a fost brusc și a fost mai greu. Tu ai marcat chiar în ziua când s-a întâmplat (Getafe – AEK Atena 3-0, spaniolii calificându-se în optimile Cupei UEFA). De unde forța asta? Îmi amintesc și acum meciul și golul acela. Jucam chiar în Cupa UEFA. A fost impresionant totul, iar momentul când un stadion întreg s-a ridicat și a scandat minute în șir numele. Numele meu, de fapt al nostru. Numele moștenit de mine de la el. A fost atât de emoționant… Pe urmă și în oraș, când am venit acasă, am simțit dragostea unui întreg oraș. Bine, tata a fost și un om extraordinar, care ajuta pe toată lumea.
E director tehnic!
Dânsul te-a încurajat să joci fotbal? Da, dar ca să vezi ce înseamnă conjunctura și norocul în viață, eu am ajuns atât de sus datorită unei femei. O femeie care nu e mama… Dar cine? Eram la Liceul Banatul. Am avut antrenori ca domnul Dobândă sau Petre Arnăutu, oameni care m-au învățat primii pași. Când aveam vreo 13 ani a venit Marcel Pigulea de la București. Se organiza un trial pentru Centrul Luceafărul. Eu eram un băiat micuț, pirpiriu și jucam extremă dreapta. Nu prea mă vedeam de ăilalți mai mari. Norocul meu că soția lui Petre Arnăutu, doamna Mihaela, stătea lângă Marcel Pigulea. Tot meciul l-a înnebunit la cap: „Uite-l pe ăla micu’… Fii atent ce fâșneț e… Cum aleargă… E bun! Trebuie să îl iei”. Mai mult de gura femeii am fost selecționat la Luceafărul și așa am ajuns până aici. Contactul cu Bucureștiul?Greu, greu de tot. Aveam statut favorizat. În fiecare weekend eram lăsat să vin acasă. Cu timpul m-am obișnuit. Dar ascensiunea mea de aici a început. Și acum? Pe final de carieră ce îți dorești mai mult? Titlul cu Poli. De asta am venit. Nu va fi ușor, dar sper să îndeplinim visul unui oraș care arde pentru fotbal de a câștiga titlul. Ar fi senzațional.
Puteți? Trebuie să legăm rezultate. Urmează două meciuri care ar putea fi decisive. Rapid și Urziceni. În funcție de ce vom face vineri (n.r. – azi) și în etapa viitoare, vom ști cum stăm.
Dacă luați titlul, mai pleci? Nu știu, nu depinde numai de mine. E un contract pe șase luni, dar, în funcție de ce vor zice și conducătorii, nu e exclus să rămân să joc în Ligă în eventualitatea că ne vom califica acolo. Oricum, aș mai vrea să joc un an-doi. Adică mă simt capabil să o fac și o voi face. La Timișoara sau în altă parte. Vom vedea.
Deci nu te gândești la retragere. Nu încă… știu, o să mă întrebi ce voi face după ce mă las… Tot în fotbal mă văd. Am făcut o școală de directori sportivi la Madrid și a fost foarte interesant. Sunt amic cu Hierro și el m-a ajutat la federația spaniolă. Am aflat o grămadă de lucruri interesante la cursurile de acolo. De exemplu, cei de la Arsenal și-au construit o echipă extraordinară cu copii aduși din toate colțurile lumii și care sunt luați în grijă de familii din Londra. Multe, foarte multe lucruri interesante. 139 de jocuri și nouă goluri are Contra în Liga I, în tricoul Timișoarei și al lui Dinamo 3 goluri a marcat „Guriță” pentru Milan în cele 29 de meciuri jucate pentru italieni
72 de selecții a strâns Contra pentru echipa națională, timp în care a marcat șapte goluri
1 trofeu a câștigat fundașul în carieră: cel mai bun fotbalist român al anului 2001
A fost impresionant când tot stadionul mi-a scandat numele, de fapt numele amândurora, atunci când am marcat în ziua în care tata s-a dus Cosmin Contra, mijlocaș Timișoara Ar fi senzațional să îndeplinim visul unui oraș întreg la vară: titlul de campioană! Cosmin Contra, mijlocaș Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER