ProSport l-a vizitat pe Ewald Lienen la Galați. Chiar dacă a pierdut primele sale două meciuri în Liga 1, neamțul este optimist și-i laudă pe fotbaliștii români.
Lienen spune că Federația trebuie să se implice mai mult în pregătirea tinerilor și a antrenorilor.
Vinerea trecută ați disputat primul joc acasă. Ce v-a plăcut și ce v-a nemulțumit? Dacă în primul meci, cel cu Timișoara, am jucat foarte bine, am fost dinamici, am plimbat mult mingea și am pierdut nemeritat în ultimul minut, cu Vaslui, din păcate, n-am repetat jocul și atitudinea din meciul precedent. Nu știu de ce, cred că ține de mentalitate, iar asta mă preocupă destul de mult în acest moment.
Publicul latin vrea rezultate imediat, spre deosebire de cel din vest, de exemplu, unde lumea e mai așezată și răbdătoare…Sunteți pregătit în acest sens? Peste tot se așteaptă rezultate rapide și, din nefericire, în ultimii ani a scăzut constanța pe băncile tehnice ale cluburilor. Mă îngrijorează faptul că antrenorii sunt dați mult prea ușor afară, iar aici influențează mult și caracteristica actuală a presei. Am avut o perioadă cu probleme și în Germania și am fost unul dintre cei care au criticat dur acest curent.
Care credeți că sunt atu-urile și lipsurile jucătorilor români, atât cât ați apucat să vă dați seama? Sunt, totuși, de prea puțină vreme în România, dar consider că Federația ar fi trebuit să se implice mai mult, să ofere încredere tinerilor jucători români care sunt foarte promițători. De asemenea, cred că sunteți un popor foarte talentat și poate cu un schimb de informații mai intens la nivelul Școlii de Antrenori, încă din sectorul juvenil, ați acumula exact acel segment care le lipsește tinerilor jucători și, în general, fotbaliștilor români. Iar ca să vorbesc de atu-uri, credeți-mă că n-am văzut în viața mea așa de multă calitate tehnică precum în Liga 1.
Am observat că sunteți îngrijorat de mentalitatea românilor… Nu știu dacă pot să spun preocupat, dar am sesizat, în puținul timp de când am preluat Oțelul, că se cedează prea ușor lupta bărbătească, jucătorii simulează parcă prea mult atunci când sunt loviți. Cu o schimbare la acest nivel, încă de la Academiile de fotbal, se poate îndrepta cu mult atitudinea celui care vrea să devină un campion. Să conștientizeze pe parcurs faptul că a crescut, să i se schimbe mentalitatea încă de la început.
Dacă ați putea alege între un jucător dur, dar eficient, sau unul tehnic predispus uneori și la greșeli, pentru ce ați opta? Eu am 11 jucători pe teren, nu caut doar unul singur. Pe mine mă interesează ca mingea să se plimbe cu ușurință. Să fim periculoși, să ne zbatem pentru fiecare balon, să fim proaspeți mereu și să nu mai arătăm niciodată ca în jocul cu Vaslui. În timpul meciului am stat și m-am gândit că echipa noastră arăta exact ca naționala României la Atena. Fără vlagă, greoaie! Dacă am fi avut un șablon și l-am fi pus deasupra noastră, am fi descoperit că ne-am mișcat exact ca în meciul României cu Grecia.
L-a antrenat pe Mitroglou Liga I nu e obișnuită cu antrenori cu un CV atât de bogat ca al dumneavoastră, ci mai degrabă cu unii care vin aici pentru a-și face un nume în antrenorat. Pe dumneavoastră ce sau cine v-a convins să alegeți Oțelul? Au fost mai mulți factori. Narcis Răducan a avut o mare contribuție. Il știam ca jucător, mi-a plăcut de el că era foarte tehnic, un bun dribleur și am văzut câtă dorință are de a izbuti în fotbal ca manager. El, împreună cu Viglianti, îmi ușurează munca de a aduce echipa acolo unde ne dorim. Mi-a plăcut ce mi-a prezentat, iar apoi când am venit la Galați și am văzut condițiile, am fost absolut fermecat.
Cunoșteați această echipă până să intrați în contact cu ea? Sigur, am asistat la meciul cu Basel, din Liga Campionilor și la cel cu Manchester. M-a încântat felul cum a jucat Oțelul la Basel, păcat că nu a reușit să câștige, că a fost și acel cartonaș roșu, dar jocul prestat mi s-a părut interesant.
Ați adus mai devreme aminte despre meciul dintre România și Grecia. Cum vi s-a părut? Grecia a avut o grupă facilă. În meciul de baraj a fost foarte concentrată, dar trebuie să recunoaștem că unul dintre golurile de la Atena nu a fost regulamentar. Ar fi o prostie să judecăm selecționerul. Nu! Nu trebuie. Acolo a jucat o echipă întreagă și din păcate s-au văzut multe lipsuri. Ați întâlnit și o echipă mai experimentată în astfel de jocuri, inestetică de mulți ani, dar capabilă prin jocul simplu pe care-l propune să bată pe oricine.
L-ați avut pe Mitroglou la Olimpiakos. Cum era? V-ați așteptat să aibă această explozie atât de repede? N-am lucrat doar cu Mitroglou, ci și cu Siovas și Maniatis. Cu Mitroglou a lucrat Abder, secunÂdul meu la Academie, în Germania, și încă de atunci se anunța un vârf cu mare viitor. Îi cunosc foarte bine pe toți. Mitroglou are forță, agresivitate în joc și a fost principalul dușman al României. Nu-mi explic de ce a fost lăsat atât de liber la jocul de la București. Am lucrat cu jumatate de echipă a Greciei la Panionios și sunt mândru de nivelul la care au ajuns, prin seriozitate și o permanentă determinare.
„Nu văd Germania campioană mondială”
Germania e din nou printre forțele Europei. Credeți că va reuși să câștige Mondialul anul acesta? Nu cred. Sunt foarte mândru de fotbalul german din prezent pentru că noi am avut o serie lungă în care nu am jucat cel mai frumos fotbal și am avut succes. Mereu am ajuns în finale deși nu am arătat cel mai bun joc. Acum, din fericire, avem parte de o generație tânără foarte bună care a crescut în centrele noastre de formare. Sunt jucători de primă clasă precum Özil, Reus, Schurrle, Goetze, fotbaliști incredibili. Mă îngrijorează faptul că nu suntem stabili în apărare. La Euro am pierdut pentru că nu ne-am putut apăra în fața lui Balotelli, astfel că aceeași problemă o putem avea cu Neymar sau Messi.
Pe o scară de la 1 la 10, unde se situează campionatul nostru? Vreți să știți ce cred eu sau ce cred jucătorii români? (râde) Nu vreau să-mi dau cu părerea. Cred că avem echipe bune aici, mai trebuie aranjate unele aspecte, sunt mulți străini de exemplu. Cineva m-a întrebat de ce Bayern și Dortmund domină fotbalul european și la națională nu pot să fie mai sus de atât. Am zis, ok, dacă la națională am juca pe stânga cu Ribery și pe dreapta cu Robben sau în apărare l-am pune pe Dante, iar în centru pe Martinez, am fi mai buni. Bayern Munchen și Dortmund nu sunt doar ele Germania, cum nici Vaslui nu e România, pentru că la Vaslui sunt destui străini. Dacă vrei să domini fotbalul, n-o vei putea face doar cu jucători „homemade”.
Vă întreb despre acea accidentare oribilă din 1981. Fotografia cu rana dumneavoatră rămâne și acum, la mai bine de 30 de ani, una dintre imaginile urâte ale fotbalului… De 32 de ani face înconjurul lumii și a fost, într-adevăr, groaznică. Știu că a fost spectaculos să vedeți un os într-un picior deschis, care arăta mai degrabă a luptă la războiul mondial, dar lumea nu știe câteva aspecte importante legate de acel moment..
Vă ascult… Pe vremea aceea se juca un fotbal foarte dur. Noi, jucătorii, eram supuși multor riscuri, inclusiv morții. Da, da! Nu era nicio diferență între un meci de fotbal și unul de box. Jucam la Arminia, aveam meci cu Werder. Echipa noastră trecea printr-un moment foarte bun, eram mereu pe contraatac și ei nu reușeau să ne desfacă jocul decât prin faulturi. Antrenorul lor le striga de pe margine să joace tare, agresiv, să nu se ferească să intre la minge. Cu un minut înainte de accidentare, l-am văzut pe cel care avea să mă lovească la marginea terenului. Era lângă antrenor care îi făcea semne către mine și îi spunea să intre să mă rupă. Cum a intrat înapoi pe teren, s-a pus pe mine, iar la o minge pe care am recuperat-o, (demonstrează cu propriul picior) s-a aruncat cu ghetele direct pe piciorul meu, foarte violent. Am avut mare noroc de faptul că nu m-a prins la genunchi pentru că m-ar fi distrus pe viață, îmi nenorocea cariera.
M-a surprins faptul că nu ați rămas întins pe teren, ci v-ați dus alergând către banca tehnică. De ce? Primul instinct a fost să mă duc la antrenorul lor să îl împing și să-i spun că din cauza lui s-a întâmplat totul pentru că îl văzusem puțin mai înainte. I-am zis «Vrei să mă omori?». N-am să uit niciodată faptul că arbitrul i-a arătat doar cartonaș galben. Am urlat și la el și i-am zis «Trebuia să-mi rupă și celălalt picior ca să-i dai roșu?» Puteau să ne omoare. După doi ani, au schimbat și regulile și nu se mai puteau întâmpla astfel de nenorociri. A fost ghinion pentru mine, dar noroc pentru dezvoltarea fotbalului.
Ați mai vorbit de atunci cu jucătorul care v-a accidentat? Da, ne-am întâlnit în 2012 la inițiativa unui ziar din Germania. Am vorbit câteva ore bune, ca între doi bărbați. După incident mi-a trimis o scrisoare și și-a cerut scuze. Dar să știți că m-am dus la tribunal, l-am reclamat. Otto (n.r. – Otto Rehhagel) n-a putut fi pedepsit pentru că nu am putut dovedi că i-ar fi zis jucătorului să mă accidenteze. Nu m-am dus la judecată să cer bani, ci să-l pedepsească pe jucător pentru comportament anormal. Voiam să respecte regulile din fotbal, atât. M-au respins de două ori explicându-mi că am semnat un contract de jucător și că am fost de acord să mă supun unor astfel de întâmplări. Asta spuneam, înainte, fotbalul era foarte dur, trebuia să supraviețuim pe teren. Acum, de exemplu, jucătorii cad cu atât de mare ușurință, zici că sunt domnișoare, e chiar ridicol felul cum joacă teatru pentru a obține avantaje. Și felul cum, după ce se dau răniți, se ridică pe picioare de parcă nimic nu s-a întâmplat. Nu-mi place deloc, nu e profesionist.
Sunt curioasă ce vă place să faceți în timpul liber? Timpul liber? Ce-i ăla? Momentan nu am deloc. M-am focusat 100% pe ce am de făcut la Oțelul, caut meciuri, mă uit la jucători. Iar în rest, îmi place să stau cu soția, abia aștept s-o plimb pe malul Dunării.
Unde v-a plăcut cel mai mult să antrenați? Am încercat să mă bucur de fiecare. La unele am avut succes, la altele poate mai puțin. Totuși, e important să găsești cheia spre reușită, să reușești să construiești o echipă bună. Îmi place ca jucătorii mei să fie bine pregătiți și să aducă rezultate, practic asta e toată satisfacția
Cine câștigă Balonul de Aur? Messi, Cristiano, nu știu. Ei sunt jucători extraordinari, dar eu nu sunt tipul de om care caută doar un singur jucător, ci o întreagă echipă. Messi e cel mai de mulți ani încoace, la fel a fost și Maradona, Ronaldo, Ronaldinho sau Zidane, dar toți acești jucători au jucat alături de o echipă. Poți avea un jucător fantastic în echipă, dar ei nu vor câștiga singuri niciodată. Așa că nu sunt deloc interesant cine o să ia acest premiu. Îmi place premiul pentru cea mai bună echipă, nu pentru cel mai bun jucător.
„Îmi place să culeg informații multe. Uite, și la meciul dintre Basel și Oțelul, neștiind că voi fi antrenor al Oțelului, am luat notițe despre ambele echipe. Ulterior mi-au fost de folos” Ewald Lienen, antrenor Oțelul
„Sunt plăcut surprins și cred că despre România se aude tot mai des în vestul Europei. Poate doar în Spania am întâlnit asemenea calități , în perioada când eram secundul lui Jupp HeynechÂkes la Tenerife” Ewald Lienen, antrenor Oțelul
23 de copci a avut Lienen după accidentarea din 1981
3 săptămâni a lipsit de pe teren Lienen în urma atacului lui Siegman
foto: Ionatan Țuțu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER