Atacantul lui Dinamo, Pape Ndaw (19 ani), a venit în România pentru a-și ajuta familia. Senegalezul a dezvăluit cum își petrece timpul liber, care este mâncarea lui preferată și ce prieteni și-a făcut în „Ștefan cel Mare”
Ndaw i-a transmis lui Gigi Mulțescu faptul că este pregătit să joace titular pentru Dinamo
Ești în România de două luni. Ai reușit să te acomodezi la București? Îmi place mult la voi. Oamenii sunt buni cu mine, coechipierii, de asemenea, super OK, nu mă plâng de nimic. Mă înțeleg perfect și cu antrenorul. Vorbește cu toți jucătorii, îmi explică și mie multe lucruri.
Care sunt prietenii tăi de la Dinamo? Eu nu fac diferențe, chiar am o relație foarte bună cu toată lumea. Desigur, Boubacar și Joel Thomas îmi sunt mai apropiați, dar și Dănciulescu este prietenul meu.
Nu ai reușit încă să marchezi, asta deși ai jucat în toate meciurile în afară de ultimul… Pe mine nu mă interesează cine dă gol, câtă vreme echipa câștigă. Eu vreau să devin titular cât mai rapid la Dinamo, iar atunci voi reuși să și marchez.
Cum îți umpli tu timpul liber la București? Nu fac mare lucru. După ce se termină antrenamentul, merg la sala de forță, apoi mă întorc la hotel, fac un duș, mânânc și vorbesc cu familia pe Internet.
„Sunt bucuros că am primit șansa să joc la Dinamo”
Ai o familie numeroasă? Am nouă frați, cu mine suntem zece. Eu joc fotbal pentru a strânge bani să le trimit alor mei, în Senegal. De-asta am plecat de acasă și am venit să-mi încerc norocul la Dinamo. Am fost oprit și nici nu știi ce bucuros sunt că am această șansă. Viața nu este ușoară în țara mea. Sunt bucuros că ne primim banii la zi, bine că n-avem probleme la echipă.
Care este mâncarea ta preferată din România? Îmi place pieptul de pui cu orez. Aproape în fiecare zi mânânc acest fel. Iar dacă nu găsesc orez la pieptul de pui, mă duc până la un restaurant chinezesc să-mi cumpăr.
Deocamdată comunici în engleză, când înveți românește? Ușor-ușor, învăț eu. Știu câteva cuvinte: piept de pui, vine, dă, pas, șut. Deocamdată asta e ce-mi trebuie ca să mă descurc.
197 de minute a strâns Pape în tricoul lui Dinamo în primele șase etape
1000 de euro pe lună este salariul lui Ndaw în „Ștefan cel Mare”
Și Steliano Filip are nouă frați!
Senegalezul Pape Ndaw nu este singurul dinamovist cu un număr impresionant de frați și surori. Steliano Filip se află în aceeași situație cu africanul. Fundașul stânga are tot nouă frați. La meciul de la Timișoara, atunci când Mulțescu l-a titularizat pe jucătorul în vârstă de 19 ani, în tribunele arenei de pe Bega s-au aflat mai mulți dintre frații și surorile jucătorului. Steliano este un produs al celor de la LPS Banatul și a ajuns în „Ștefan cel Mare” în 2012, după o „escală” la FC Maramureș (2011-2012).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER