Ziua de 15 ianuarie are o simbolistică aparte pentru toți românii pentru că, la această dată, în urmă 163 de ani s-a născut Mihai Eminescu. Pentru suporterii dinamoviști, ziua este și mai deosebită deoarece este aniversarea unuia dintre simolurile alb-roșilor, Florentin Petre. Ieri, fostul mijlocaș dreapta a reintrat în cantonament alături de „câini”, după o pauză de șapte ani, dar din postura de antrenor secund. Imediat după ce prima ședință de pregătire din Poiana Brașov, pe anul 2013, s-a încheiat, Petre a acceptat să vorbească cu ProSport cu ocazia împlinirii a 37 de ani.
Este primul tău cantonament alături de Dinamo ca antrenor. Ți se pare diferit față de atunci când erai fotbalist? (Se gândește câteva secunde) Nu pot spune că este vreo diferență… Uite, mie îmi face plăcere să fiu aici, cu băieții, să alerg cot la cot cu ei. Până la urmă asta e viața mea și chiar mă bucur că am revenit în cantonamente!
Mai ții minte a câta aniversare pe care o petreci în astfel de stagii este aceasta? (Oftează și se lasă pe spate) Le-am pierdut numărul… Dar sunt cel puțin 12 sau 13. Nu țin minte să-mi fi petrecut ziua de naștere prea des pe-acasă de când m-am apucat de fotbal. (râde)
Care este cel mai mare regret al tău ca jucător? Consider că am avut o carieră frumoasă, în care am avut parte de multe bucurii. Totuși, faptul că nu am jucat niciodată în Liga Campionilor mi-a lăsat un mare regret în suflet. Chiar mai mare decât acela că nu am ajuns la o Cupă Mondială.
Care este primul obiectiv pe care ți l-ai pus în minte pentru momentul în care vei ajunge antrenor principal? Să o pregătesc pe Dinamo!
„Ne batem cu Steaua de la egal la egal” Bun, dar ți-ai fixat un țel de genul: eventul în primul an sau prima calificare din istorie în grupele Ligii Campionilor? Oho! Păi lucrurile astea eu mi le doresc mereu pentru Dinamo! Și ca antrenor secund ar fi minunat dacă aș putea contribui la aceste performanțe!
Când se va mai bate Dinamo cu Steaua de la egal la egal, pentru că acum diferența dintre echipe pare să fie cam mare… (Hotărât) Acum, în retur.Vom fi pregătiți! Nu vorbesc prostii, o să vezi!
În momentul în care ai început să lucrezi la Dinamo II continuai să practici, în paralel, și raliurile. Vei proceda la fel și acum, după ce ai „promovat”? Nu, nu! Momentan vreau să mă concentrez pe fotbal și să învăț cât mai mult, pentru că vreau să îmi construiesc, treptat, o carieră, în antrenorat. Raliurile vor rămâne doar un hobby. Dacă timpul îmi va permite să mai particip în anumite competiții este foarte bine, în caz contrar nu este nicio nenorocire! Acum, Dinamo este mai importantă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER