Domnule Bodu, cum ați privit evenimentele de ieri, cu condamnările cu executare a celor implicați în „Dosarul Transferurilor”? Am simțit o satisfacție profesională, m-am gândit că am făcut o treabă care a fost corect și profund documentată. Satisfacție umană nu am avut, pentru că nu mă pot bucura că merge cineva la închisoare.
V-ați fi așteptat la un astfel de deznodământ? Dacă m-ați fi întrebat înainte de deciziile Curții de Apel de ieri, aș fi zis că șansele sunt egale, 50-50.
Cum a pornit acest „Dosar al Transferurilor” ? A plecat de la investigațiile jurnalistice, de la niște articole de presă, care mi s-au părut bine scrise. De regulă, nu poți începe o investigație pentru orice apare în presă, dar de această dată ancheta era bine documentată, mi-a atras atenția. Plus că eram deranjat de faptul că lumea fotbalului s-a considerat mereu un stat în stat. Am demarat această investigație, am început cu procurarea contractelor de la Ligă, am făcut solicitare să ni se dea documentele referitoare la acele transferuri și, surpriză, nu ni s-au dat!
N-a vrut Dragomir sau cine? Nu știu dacă el sau altcineva. Țin minte că a trebuit să trimit Garda Financiară peste ei să ne dea aceste documente. Cu proces verbal.
Ce ați văzut în documentele de la LPF? M-a umflat râsul! M-am uitat la sume, erau ridicole! Mi-am zis, „Băi, să fie”! A fost primul indiciu că ceea ce se scria în presă era corect. Apoi a urmat partea cea mai grea a investigației, să aflăm sumele reale. Asta însemna să le primesc de la administrațiile financiare din țările respective în care evoluau jucătorii transferați. Germania, Italia, Spania, Ucraina, etc.
Și ați intrat în posesia actelor care dovedeau sumele reale… Da, în general am primit, dar destul de greu. Am insistat atunci la unii, pentru că noi nu eram atunci membrii UE și lucrurile se mișcau greu pentru că atunci când ești în Uniunea Europeană ai o procedură de schimb de informații. Când nu ești membru UE, trebuie să mergi pe tratatele de dublă impunere care erau din anii 70 și nu poți să le folosești niciodată, adică nimeni nu le folosise până la mine după 1990, nu știu ce a fost înainte. Am fost singurul care am utilizat schimbul de informații. Drept urmare, procedura a decurs greu. Vă dați seama, când au văzut ăia că vine ceva din România, s-au întrebat „ce dracu’ vor ăștia de la noi”?
Unii au strâmbat din nas? A trebuit să insist, am trimis solicitări… pe lângă adresele oficiale, am făcut eu scrisori personale, am sunat la omologii mei, de exemplu la cel spaniol pe care îl cunoșteam, i-am zis: „Te rog ajută-mă, uite avem chestiile astea”… Într-adevăr, mi-au dat, au fost în regulă.
Ce a urmat? Apoi a fost simplu. Am pus contractele față în față și am văzut diferențele. Din momentul acela, noi le-am trimis la Parchet. Acelea erau probele. Probatoriu a fost făcut de noi și, într-adevăr, după ce am plecat eu de la ANAF, ei au mai cerut documente și pentru alți jucători, pentru că eu nu apucasem să solicit în toate țările deoarece în 2007 m-au dat afară.
Motivul fiind „Dosarul Transferurilor”? N-a avut nicio legătură. Era un război între PD și PNL, eu am criticat taxa de primă înmatriculare pentru că era împotriva Trataului de Funcționare a UE, ceea ce s-a văzut după aceea. Toată lumea s-a dus și și-a recuperat taxa în istanță.
Cum credeți că vor sta lucrurile în fotbalul românesc după aceste condamnări? Cred că fotbalul nostru se va mai curăța. Ceea ce s-a întâmplat e un semnal puternic că nu există persoane intangibile. Lumea așa va gândi că „dacă până și ei și-au luat-o, înseamnă că e groasă treaba!”. Dacă nu vor fi și alte elemente care să nu fi fost descoperite și care să fi fost greu investigabile cred că fotbalul va fi mai curat și asta ne-o dorim cu toții. Eu ca microbist îmi doream un fotbal curat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER