Este cel mai în formă atacant român. Golgheterul campionatului, alături de Gnohere și marcator în Israel – România. În urmă cu doi ani a experimentat însă dezamăgirea. Atacantul CFR-ului explică felul în care a ajuns în top, după ce în s-a gândit chiar să renunțe la fotbal. S-a confruntat cu insolvența la ASA și Pandurii, dar o știre i-a schimbat cariera. Viitorul rămăsese fără atacant, după ce Nimely a fost diagnosticat cu probleme la inimă. A urmat ajutorul telefonul către Mircea Sandu și contractul cu Viitorul. Țucudean s-a reinventat la echipa lui Hagi, a adus titlul la Ovidiu, a fost transferat de CFR și a ajuns în națională. Ce le răspunde atacantul a cărui familie este în „Top 300 Capital” celor care îl întreabă de ce mai joacă fotbal și de ce crede că n-a reușit în străinătate.
George, cum îți explici acest an foarte bun? Am avut ocazia și am ocazia să lucrez cu doi foști mari fotbaliști, care și-au pus amprenta foarte mult pe cariera mea. Au apărut la momentul potrivit, mai ales Hagi și mi-a schimbat puțin mentalitatea. Cred că am ajuns să joc altfel și să gândesc alfel fotbalul.
Poți spune că Hagi ți-a schimbat cursul carierei? Da, eram într-un moment prin care orice fotbalist poate să treacă, poate să aibă o decădere. Dacă știi să-l controlez și ai puțin noroc, îți poți reveni.
Ce ți-a spus Gică Hagi? Nu mi-a spus niște lucruri extraordinare. Mi-a spus lucruri simple, care au contat foarte mult pentru mine, mai ales că m-am dus la o echipă care joacă un fotbal pentru atacanți și au foarte multe ocazii. A contat pentru mine și faptul că lucram foarte mult individual cu cei de acolo. Acest lucru este benefic pentru un atacant. Și aici lucrez mult individual, dar nu am atâtea ocazii cum aveam la Viitorul.
Am sesizat că aici ai mult mai puține ocazii. E greu pentru un atacant, în acest stil de joc al lui Dan Petrescu? Trebuie să fructifici când ai ocazia. Lucrăm, normal, pentru a ajunge în fața porții, dar o facem mai puțin decât la Viitorul.
Ce lipsește pentru un sezon perfect? Titlul, pentru asta muncim, pentru asta ne batem. Ar fi o încununare a muncii noastre și a mea.
Muncești mai mult de când ai colaborat cu Hagi? Lumea vede doar reușitele și munca din spate nu e văzută de nimeni. Acolo este cel mai important lucru. Când te pregătești în timpul săptămânii și ai încredere în tine, tot timpul se va realiza ceva. Da, acolo munceam foarte mult și munceam foarte mult cu mingea și normal că îți creezi niște automatisme și simțul porții e mai mare.
Este adevărat că ai avut cel mai mic salariu din carieră, la Viitorul? Da, când am mers acolo, da.
Poți să-mi spui cât aveai? E confidențial, dar a fost mic. Aveam prime bune (râde).
„Îmi plac mașinile. Cui nu-i plac? Nu vreau să mă dau mare cu ce am”
Cum e George Țucudean în viața de după fotbal? Cum ești și tu, normal. Mă duc acasă, mă joc cu copiii, merg la cumpărături. O viață normală, nu e diferită. Atât timp cât ești într-o echipă și faci sport de performanță, nu ai cum să duci o viață diferită de a altor jucători.
Ești văzut ca un Richie Rich al fotbalului… Da, după ce mă las, poate. Nu am sărit calul niciodată. Că îmi plac mie mașinile, asta e partea a doua. Cui nu-i plac? Am avut posibilitatea, îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt norocos. Ai mei mi-au cumpărat, dar nu vreau să mă dau mare cu ce am.
„Joc de plăcere. E normal să te certe antrenorul, o face ca să progresezi”
Tatăl tău te-a îndrumat spre fotbal? Și tatăl meu a fost fotbalist și normal că își dorea ca băiatul lui să joace fotbal. Cu toate că am început cu tenisul, dar nu mi-a plăcut. La fotbal era mai bine, pentru că erau mai mulți copii, îmi plăcea să fiu într-un grup, la tenis eram singur și nu înțelegeam prea multe. Eram și mic, aveam vreo 6 ani. Nu a pus presiune pe mine, niciodată, nu mi-a spus trebuie să faci, să ajungi. Nu mi-a spus nici că sunt cel mai bun, să mă laude, cum fac mulți părinți fac aceasta greșeală să își laude mult copii, iar aceștia la 16 se lasă. M-au lăsat să mă distrez, prima oară, pentru că de asta mergi. Apoi, văzând că am talent m-a lăsat, am dus în paralel cu școala până în clasa a 8-a și apoi am mers la Liceul Sportiv pentru că nu mai făceam față. Erau foarte multe meciuri, jucam și la Divizia C și la juniori. Avem meciuri vineri și duminică și îmi era foarte greu să merg la un liceu foarte bun, deși am fost la unul dintre cele mai bune licee, până în clasa a 8-a.
Mai este fotbalul o distracție și astăzi? Eu joc de plăcere, nu am jucat niciodată pentru bani, îmi place foarte mult. Toată lumea îmi spune „De ce mai stai la fotbal, dacă ai ceea ce ai?”. Pentru că îmi place. „Că te ceartă antrenorul”. Asta este viața de sportiv. Te ceartă ca să te facă să progresezi și cred că am fost norocos că am ajuns și la echipe mari din România.
Bunicul tău te recompesa pentru evoluții … Mă recompensa, toată lumea zicea, dar o făcea când eram mic, când eram junior. Își dorea să mă motiveze mai mult, dar după ce am mers la seniori n-a mai făcut-o. Pentru el a fost și este o mare bucurie.
„L-am sunat pe Mircea Sandu și l-am rugat să vorbească cu domnul Hagi”
Ai avut momente când te-ai gândit să renunți, când a fost greu? M-am gândit, sincer, am avut câteva gânduri. Aveam ce să fac acasă, mă puteam ocupa de afacerile familiei, dar să dau așa cu piciorul la prima decădere, să mă las? Nu mă puteam da așa ușor bătut și am continuat să muncesc. Mi-am dat seama și cum e mai rău. Am mers la Târgu Mureș și au intrat în insolvență, apoi la Pandurii, au intrat în insolvență, deși nu aveam echipe slabe, erau echipe bune. Mi-am dat seama cum este mai rău și am început să realizez că trebuie să-mi aleg echipele pe stilul meu. Așa că am mers la Viitorul.
Cum ai ajuns acolo? N-am spus până acum la nimeni. Țin minte că eram acasă, trebuia să semnez în Italia cu o echipă și am văzut că Nimely are probleme cu inima, la Viitorul. Mi-am spus „ăștia nu au vârf”, joacă bine, joacă pentru atacant și l-am sunat pe Mircea Sandu. Agenții mei sunt Mircea Sandu și Pigulea. L-am sunat pe Mircea Sandu și l-am rugat să-l sune pe domnul Hagi să-l întrebe dacă nu au nevoie de vârf. A spus „da”, a doua zi am plecat la Constanța, am semnat și am avut noroc că prins două săptămâni de pauză, pentru că juca naționala, și m-am integrat foarte bine. În fiecare zi, țin minte că a vorbit cu mine cam 15 minute, 20 de minute, o jumătate de oră, despre ideea lui de joc, la tablă, mi-a explicat foarte mult tactic și apoi am pus în practică în teren.
„Cătălin Munteanu, Eric, Sânmărtean…”
De ce crezi că n-ai reușit în străinătate? Erai prea tânăr? La Standard cred că eram prea tânăr. Eram în acea perioadă bună, la Dinamo, îmi doream să plec, pentru că s-a ivit o oportunitate bună. Dacă aș da timpul înapoi nu cred că aș schimba ceva din ce am făcut. Eu cred că am fost și puțin ghinionist. S-a schimbat antrenorul, iar noul antrenor ne-a dat deoparte pe vreo nouă jucători, în total, dintre care 3 titulari. Inclusiv căpitanul naționalei Israelului, Tal Ben Haim, care era de aceeași naționalitate cu antrenorul. Omul a venit pornit și știa ce are nevoie. De acolo m-am întors la Dinamo și apoi am plecat la Charlton. Acolo a fost o perioadă frumoasă, cu un fotbal alert, nu există tactică, atacam tot timpul. Am avut o serie bună, până am făcut vreo 2-3 egaluri și au schimbat antrenorul. L-a adus pe israelianul de la Standard, fiind același patron. Ne-a pus să ne căutăm echipe pe toți cei 7 care am fost și la Standard. Am jucat 22 de meciuri titular și m-a scos din lot, fără nicio explicație. A fost însă o experiență frumoasă, mi-aș dori să mă întorc acolo.
Care sunt cei mai buni pasatori pe care i-ai avut? Cătălin Munteanu și Eric. Și Lucică Sânmărtean, deși am jucat puțin cu el.
Te gândeai acum 2-3 ani că vei ajunge la națională? Nu aveam cum să mă gândesc, dar prin reușite și prin muncă am intrat în atenția naționalei și zic că mă descurc bine.
„Titlul de golgheter peste o super-mașină”
Jucătorul român are o tehnicitate mai mare decât mulți alții din Europa. Avem jucători tehnici la mijloc și pentru mine, ca atacant, este foarte bine. Așa a fost și când Mitriță mi-a dat pasa, cu Israel. Sper să câștigăm meciurile importante și să ne calificăm la Campionatul European.
Ai cumpăra un club de fotbal sau crezi că este o afacere proastă, în România? Dacă ar veni lumea la stadion, nu ar fi o afacere proastă, dar cum în ziua de astăzi se transmit meciurile pe toate posturile de televiziune, cred că unui om normal îi este mai simplu să se uite la televizor. Nu știu dacă e o afacere bună. Pentru o echipă cu tradiție, cu suporteri mulți, este bine. Așa este cazul Craiovei, a Stelei și a lui Dinamo, când sunt rezultate. În rest, echipele cu suporteri nu prea mai sunt în Liga I. Nu știu de ce, dar nu avem cultura celor de afară. Acolo vin 30.000 meci de meci. Îți spun unde am fost, la Standard și la Charlton. Am avut suporteri de 70 de ani care veneau în treneinguri cu echipa, pentru ei este o sărbătoare. Deși înainte, țin minte când juca tatăl meu, lumea se înghesuia, stătea în picioare. Probabil și rezultatele care sunt în afara României contează.
Între o super-mașină și titlul de golgheter ce alegi? Titlul de golgheter…oricând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER