Temuta zi de miercuri, în care Curtea de Apel poate păstra sentința de faliment a Rapidului dată de Tribunalul București, îi găsește pe suporterii giuleșteni raționali căutând deja, febrili, o soluție. Suporterii din galerie, acționarii minoritari, dar și personalitățile grupate în Club Aristocratic Rapid se gândesc, în acest moment, la ce e de făcut dacă miercuri judecătorii mențin sentința de faliment, iar Rapid va dispărea fizic, odată cu radierea de la Registrul Comperțului.
ProSport a stat de vorbă cu Ovidiu Nahoi, redactor șef la Radio France Internațional (RFI) România și membru al Clubului Aristocratic Rapid, pentru a descoperi că membrii acestei organizații spun, la fel ca regretatul Florian Pittiș (și el membru al CAR) în celebrul cântec al „Păsării Colibri”, „sfârșitul nu-i aici”.
„Aristocrații” sunt deciși să se implice și să-și asume recuperarea clubului, pornind din Liga a 5-a, dacă Rapid dă faliment. Planul nu-l mai include pe Valerii Moraru, actualul patron, cel care, după cum povestește Nahoi, a refuzat sistematic orice sprijin și a dat asigurări, chiar și în ceasul al 12-lea, că ține situația sub control.
ProSport: Ovidiu, ați discutat, în interiorul Clubului Aristocratic Rapid, despre ce se întâmplă la echipă? Ovidiu Nahoi: Sigur că am discutat între noi. Am discutat și cu Moraru de vreo două-trei ori de la începutul anului. Ultima oară, spre sfârșitul campionatului. Dar discuțiile alea… Una am vorbit și alta văd că s-a întâmplat. Dar ajungem și la asta… Noi, dacă te vei uita pe net, vei vedea că încă din 2012, de când am intrat în insolvență, am spus că asta nu va duce nicăieri și că e mai bine să pornim de la zero. Deci, pentru noi, chestia asta a fost întotdeauna o variantă care nu ne-a speriat. Acum, sigur că de preferat ar fi întotdeauna să nu ajungi acolo. Dar întotdeauna am luat-o ca pe o variantă. Adică n-am respins-o în niciun fel, ba dimpotrivă, am văzut în ea și niște avantaje.
Vorbești despre intrarea în faliment și posibilitatea ca Rapid să o ia de la capăt, din Liga a 5-a. Exact. Noi am vorbit despre asta în 2012. Ei, dacă se făcea atunci acest restart, probabil că azi am fi fost exact unde e echipa acum, numai că fără datorii. Plus că ar fi fost ceva interesant, un fenomen. În tot timpul ăsta s-ar fi vorbit altfel. S-ar fi vorbit despre ceva care crește, nu despre ceva care e mereu în criză, care are datorii… Ar fi fost ceva care se construiește, care e interesant. Dar, sigur că, de fiecare dată, am crezut că evităm drumul ăsta lung și…
„Moraru ne spunea: >”
Valerii Moraru a refuzat ajutorul și a dat asigurări tot timpul că ține situația sub control la Rapid, povestește Nahoi
Moraru ce v-a spus în toată perioada asta? El întotdeauna ne-a asigurat că finanțarea clubului e sigură și că insolvența e ultimul lucru care-l interesează. Ne spunea mereu că procesul merge bine, insolvența merge bine, că e ultima problemă pe care și-o pune. Ne spunea că „ies când vreau din insolvență, dar nu vreau acum, că altfel aș ieși. Dar nu vreau, că n-am niciun interes cât sunt în «B»”. Ultima oară, spre sfârșitul campionatului, a admis că, în caz că nu se promovează, ar putea apărea probleme. Dar, bun, au fost niște meciuri proaste atunci, până la urmă s-a promovat, teoretic n-ar mai fi trebuit să fie probleme, după cum spunea el. Acolo, la discuțiile alea, unii dintre ai noștri, care fiind din business, știau bine, iar unii chiar trecuseră prin procese de genul ăsta, cu companii, cu… Oameni din business, s-au arătat destul de reticenți. Dar discuția s-a dus spre niște lucruri tehnice pe care crede-mă că nu le pricep. Atunci m-am gândit că planul lui s-ar putea să nu fie chiar atât de fezabil. Oamenii au avut oarecari îndoieli. Dar, întotdeauna, el a dat asigurări că în ceea ce privește insolvența totul este sub control și că nu trebuie să ne facem griji în privința asta, că asigură finanțarea clubului fără niciun fel de probleme pe toată durata insolvenței. Noi i-am mai propus niște lucruri. Niște discuții, sigur că preliminare, dar oamenii erau interesați. I-am propus discuții cu niște oameni de afaceri, nu români. Cunoscuți prin diverse medii. Unii dintre ai noștri le-au spus: uite, avem un club de fotbal interesant, v-ar plăcea…
Oameni de afaceri străini. Da, străini. Unii dintre ei ar fi fost interesați. Chiar interesați de fotbalul din România. Și văzând că prețurile sunt mici… Ca la terenurile agricole. S-au gândit că prețul nu poate decât să crească. Ei bine, omul (n.r. – Valerii Moraru) a spus „Nu!”. Că e asigurat, că nu e o problemă, că finanțarea e clară și…
Deci v-a refuzat. Da, el întotdeauna a dat asigurări că, din punct de vedere financiar, lucrurile sunt sub control. A refuzat și niște discuții cu niște parteneri pe care noi i-am propus… Noi i-am mai propus… Unii dintre noi, cu relații, tot așa, pe afară, i-a spus, „uite, merg la Londra și ne putem vedea și cu niște directori de marketing din Premier League, putem face un parteneriat și putem face niște lucruri, oamenii ar fi de acord să te cunoască”. Ne-a tot amânat… Deci omul a refuzat astfel de chestii. Și atunci am zis să-l lăsăm în pace, să rezolve problema, dacă tot zice că știe, că poate…
În interviul pe care mi l-a acordat Violeta Moraru, soția lui Valerii și patroana Azuga Waters, aceasta mi-a subliniat că ei au fost tot timpul deschiși și dispuși să accepte alți parteneri, dar nimeni nu s-a arătat până acum interesat. Ei… Am mai văzut discursul ăsta și la alții. Nu știu ce să zic… Noi i-am propus. Acum, sigur, era la stadiul de discuție. Nu puteam spune: „Uite, avem o propunere, uite banii pe masă!”. Dar erau niște discuții din care putea să iasă ceva. Omul a refuzat. Ne-a asigurat întotdeauna că situația este sub control, mai ales dacă echipa promovează, nu vor fi probleme. La ultima discuție ne-a spus că ar putea apărea probleme – nu ne-a spus că va fi dezastru! – dacă echipa nu promovează. Ne-a dat de înțeles atunci că un an s-ar putea să nu mai tragem la promovare din Divizia B, să jucăm cu copii. Urmând ca abia după aceea, după ce ieșim din insolvență, să tragem din nou la promovare. Cam ăsta era discursul.
„Acum, hai să zicem că miercuri se obține o decizie favorabilă. Dar după aceea? Lot, echipă… Trebuie să dai drumul la gaze, la electricitate și apă la Pro Rapid…”
Baza Pro Rapid a fost debranșată de la utilități pentru neplata datoriilor și, de săptămâna trecută, a rămas fără pază, după ce Moraru n-a plătit firma de pază
În momentul ăsta mai aveți speranțe? Mici. Acum hai să zicem că miercuri se obține o decizie favorabilă. Nu știu cât se poate asta, dar hai să zicem că ar fi ceva șanse. Câte sunt acolo, dar să zicem că nu exclus. Dar după aceea? Lot, echipă… Sunt niște cerințe: să ai nu știu câți jucători legitimați, nu știu câți juniori. Acum nu mai există. Sunt niște condiții pe care să le îndeplinești în câteva zile. Hai să zicem că le îndeplinești, iei niște jucători cu împrumut, ei sunt sub contract, poți să joci și până la mijlocul sezonului regulat ai putea să-ți completezi echipa și să faci față. La fotbalul care se joacă acum la noi, nu e imposibil. Dar vin după aceea alte termene. Vine termenul din primăvară, când trebuie să fii curat ca lacrima. Și până una-alta, tu trebuie să dai drumul la gaze, la electricitate și la apă la Pro Rapid.
Da, dar pentru asta trebuie să plătești. Evident, evident. Nimeni nu-ți dă drumul pe vorbe. S-a terminat. Deci șansele sunt mici. Teoretic, să zicem că s-ar putea. Practic, șansele sunt foarte mici chiar și cu miracolul unei decizii favorabile. În măsura în care noi credem în miracole… Hai să zicem că dăm niște bani, în semn de solidaritate cu ceilalți, cu cei care au dat, pentru că așa mi se pare corect. Să nu spui după aceea că n-ai încercat. Și atunci, da.
Unul dintre acționarii minoritari, Cătălin Tudor, mi-a declarat că suporterii au început să strângă bani să plătească la ANAF… Am citit articolul tău. Am văzut. Dar suma e mare…
Ei mizează, mai degrabă, pe bunăvoința instanței. Nu știu dacă putem vorbi aici de bunăvoință. Nu te joci cu statul. Cu Fiscul. Aici nu e pe bunăvoință. E pe legi.
Totuși, judecătoarea de la prima instanță, de la Tribunalul București, a fost binevoitoare. A păsuit Rapid aproape un an, din vara lui 2015 până acum, pe 13 iunie 2016, deși nu se plătise nimic. Da, dar și bunăvoința asta are un sfârșit și… Cum să spun, are o marjă și judecătorul în interiorul legii. Dar nici asta nu poate să meargă la infinit.
„În momentul ăsta cumperi o datorie, dacă iei Rapidul”
Tu cum vezi această inițiativă, suporterii să încerce să plătească eșalonat și să găsească investitori, dar cu condiția să plece Moraru? Poate că acum ar fi binevenit un ajutor și din partea Club Aristocratic Rapid, pentru că aveți mai multe uși deschise. Încercăm, dar stau să mă gândesc. În momentul ăsta ce cumperi de la Rapid? Cumperi o datorie.
Cumperi și un nume. Un brand. Dincolo de asta. Sigur, este un brand important care sunt sigur că poate să…
Un brand promovat în Liga 1, care are garantați 1,4 milioane de euro din drepturile TV… Dacă rămâne clubul în Liga 1, există șanse. Numai să poți să tragi lumină la Pro Rapid și să poți să faci o echipă, urmând ca, după aia, în timp…
„Să mergem înainte cu alții, cu un acționariat mai extins. Mai mulți care să dea mai puțin”
Cu Moraru sau fără Moraru? Dacă m-ai întreba pe mine, aș prefera să mergem înainte cu altcineva. Cu alții. Cu un acționariat mai extins, cu mai mulți care să dea mai puțin. Dar gândește-te la un lucru. Să fim realiști. Cumperi o datorie. Orice om care cumpără ceva se uită la bani. Iar banul, în zilele noastre, e foarte scump. Nu mai sunt vremurile în care să se dea cu banul după câini. Deci acel cumpărător spune: OK, eu îmi asum o datorie de 2,2 milioane de euro la stat și, după aceea, ce mai vine. Procese FIFA, ce mai vine. Poate 3 milioane cu totul. Îmi asum o gaură. Fără să știu exact ce înseamnă asta. Plus că echipa trebuie întreținută. Pe de altă parte, în doi ani ar veni patru milioane de la drepturile TV, dacă nu pici… Poate deveni interesant. Publicitate, suporteri sunt, teoretic se poate.
Fostul administrator special mi-a declarat că, în primăvară, clubul s-ar fi putut autofinanța numai cu banii plătiți de suporteri pe bilete și cu încasările din Fan Shop. Da, dar fără plata taxelor la stat. Asta nu se poate. Numai companiile miniere fac așa ceva în România. Ideea e că venituri ar putea fi, dar timpul e acum al naibii de scurt. Dacă omul venea și spunea din timp: „Domnule, am probleme. Nu mai pot!”. Asta e, așa e în business, la un moment dat nu mai poți. Se găsea o soluție.
Există posibilitatea ca până miercuri Club Aristocratic Rapid să se implice și să îi ceară lui Moraru să renunțe la datorii și la acțiuni? N-am vorbit despre asta. Pentru că varianta asta eu am văzut-o acum, în articolul tău. N-am avut-o în cap, nu m-am gândit la ea.
A fost lansată săptămâna trecută de suporterii rapidiști pe grupurile de pe Facebook și pe site-ul 1923.ro. Da… Dar gândește-te ce a fost de joi încoace. A fost Nisa (n.r. – atentatul terorist), au fost turcii (n.r. – puciul militar eșuat din Turcia), numai la asta nu m-am uitat. Abia acum o să văd, dacă s-or liniști lucrurile. Da, asta ar fi o variantă. Dar să vedem cum îl convingem. Pentru că, înțeleg, el a cerut niște bani când s-a pus problema să vină alții. Niște bani destul de mulți.
Totuși, Moraru a luat gratis echipa. Da. A luat-o gratis.
Acționarul minoritar Cătălin Tudor mi-a explicat că planul ar fi următorul: pe 20 iulie, la Curtea de Apel, suporterii să depună un dosar cu OP-uri și să arate că s-a început plata datoriilor către ANAF, dar și documentul care să arate că Moraru renunță la acțiuni și un alt act în care Moraru renunță și la datoria de peste 5 milioane de lei. Astfel încât să se obțină încă o amânare. Teoretic, ar merge. După care ar trebui ca toată lumea să caute soluții. Mai e și complicația cu Marfin Bank (n.r. – care a pus sechestru pe 27% din acțiunile Rapidului în contul unei datorii a lui Valerii Moraru). Deci șansele sunt foarte mici. Sigur că acum nimeni nu vrea să accepte asta, dar, când se va pronunța, nu vom avea încotro.
„Există o discuție cu Clubul Sportiv Rapid”
Însemnele Club Aristocratic Rapid, organizație care promite că se va implica în renașterea Rapidului, dacă echipa dă faliment
Mai veniți la meciuri dacă Rapid ajunge în Liga a 5-a? Păi, bineînțeles. Care-i problema? Bineînțeles! Evident că venim. Păi, dacă e să o luăm de la zero, ne asumăm proiectul ăsta.
Deci dacă se intră în faliment și Rapid o pornește iar la drum din Liga a 5-a, Club Aristocratic își asumă o responsabilitate. Ne asumăm proiectul ăsta, sigur. Noi ne asumăm. Am spus din prima că suntem gata să ne asumăm proiectul dacă nu există altă șansă.
Acum se mai vehiculează o posibilitate. După faliment, clubul sportiv să reînființeze secția de fotbal. Există deja personalitate juridică. Există o discuție în sensul ăsta, într-adevăr. Dar este AFC Rapid, care are palmaresul și… Cel mai bun lucru ar fi să se facă într-un fel o legătură și cu clubul sportiv, și cu AFC… Cel mai bun lucru. Noi pentru asta am opta. Să exite o colaborare. Cea mai rea variantă fiind ca fiecare să-și facă propriul lui club. Atunci ar fi, într-adevăr, foarte complicat. Dacă ne-am temut tot timpul de ceva, de asta ne-a fost frică. Fiecare să facă pe cont propriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER