După înfrângerea suferită de Steaua pe teren propriu în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 0-1, Anghel Iordănescu spune că îi înțelege supărarea lui Gigi Becali care a spus imediat după terminarea jocului că se vor face câteva schimbări importante la formația roș-albastră.
Fostul tehnician al Stelei și a echipei naționale spune că patronul roș-albaștrilor ar face o mare greșeală dacă ar decide să îl demită pe Marius Lăcătuș.
„Steaua poate câștiga Cupa, poate reveni în campionat și se poate califica în Europa League. În ceea ce-l privește pe Gigi Becali, încep să-l înțeleg. Am văzut cât de mult își dorește să câștige, a băgat bani și sunt convins că pentru el campionatul este țelul suprem în acest moment. Nu se poate să schimbe tot, până la urmă o să schimbe și stadionul. Este dispus să investească în continuare. Dacă mă tenta să vin la Steaua, eram deja acolo. Ar fi cea mai mare greșeală care s-ar face dacă s-ar pune în calcul schimbarea lui Marius Lăcătuș. Singura greșeală care s-a făcut la Steaua este instabilitatea de pe banca tehnică.”, a spus Anghel Iordănescu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER