Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Rapid București, scor 2-0, că se aștepta ca partida să fie dificil și a precizat că s-a temut de întâlnirea de pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu.
„M-am temut de acest meci. A fost extrem de dificil, așa cum mă așteptam. În prima repriză am dominat și puteam să închidem jocul. Nu am făcut-o, iar în repriza a doua am depus un efort mult prea mare față de ceea ce ne-a arătat jocul. Azi Rapidul mi-a lăsat o impresie foarte bună. Au jucat bine și cu un om mai puțin. Jos pălăria în fața lor. Au fost mai multe greșeli de arbitraj și de o parte și de alta. A fost o tensiune creată artificial, dar nu cred că putem contesta acel cartonaș roșu. Și până la acea eliminare a lui Stoica am avut patru ocazii, iar după era normal ca jocul adversarilor să aibă de suferit. Fatai a acuzat dureri musculare. Va face analize și vom vedea care este situația lui„, a spus Isăilă.
Echipa Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Rapid București, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 29, după eliminarea lui Marian Stoica.
Golurile învingătorilor au fost marcate de De Amorim ’41 și Grandin ’90+2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER