Juan Pablo Garat a semnat cu Dinamo, după negocieri maraton

Juan Pablo Garat a semnat cu Dinamo, după negocieri maraton
  • Publicat:
  • Actualizat:

E oficial, argentinianul Garat va evolua în sezonul viitor
pentru Dinamo. Necocierile cu trupa din Ștefan cel Mare au durat
extrem de mult, la fel și testele medicale la care a fost supus
stoper-ul. În urmă cu doar câteva minute, cele două părți au ajuns
la un acord și sud-americanul și-a pus semnătura pe un contract
valabil un sezon. Contractul se va prelungi cu încă doi ani dacă
părțile sunt mulțumite.

Este cel de-al șaselea transfer al câinilor din această vară,
după ce, rând pe rând, Helder, Soporan, Cătălin Munteanu,
Bălgrădean și Țucudean au ajuns în Groapă.


Așa cum ProSport a anunțat luni, în EXCLUSIVITATE,
Dinamo l-a transferat pe fundașul argentinian Juan Pablo Garat
,
care a evoluat ultima dată pentru formația Club Atletico Tigre, a
declarat antrenorul echipei „alb-roșii”, Ioan Andone.

„Argentinianul Garat va semna azi; la ora 12.00, a făcut
controlul medical. Ne-a fost propus de Nelu Moldovan. El l-a
urmărit, apoi am luat referințe despre el în Elveția, pentru că
acolo a jucat patru ani și ne-am uitat și pe CV și am văzut că a
fost împrumutat la Tigres, unde a jucat toate meciurile. Am vorbit
cu mai mulți oameni și toți mi l-au descris ca un fundaș central
foarte bun”,
a spus Andone.

Juan Pablo Garat, în vârstă de 27 de ani, a evoluat 4 ani în
Elveția la St. Gallen, iar sezonul trecut a jucat pentru echipa
argentiniană Club Atletico Tigre.

Tehnicianul dinamovist a spus că există tratative pentru
transferul a 3 jucători bulgari: „Noi sperăm, și cu
bulgarii, să vedem ce va fi. Oricum tot ce vom transfera va fi în
zona apărării. Sunt tratative pentru doi portari bulgari pe care îi
avem în vizor și un fundaș dreapta. Dar astea sunt tratative, poate
să iasă dar poate să nu iasă. În atac cu venirea lui Ganea și Păun
stăm bine, nu mai facem niciun transfer. Eu o să le dau șansa să
joace. Să înscrie goluri, la Dinamo trebuie să înscrie dublu față
de Astra”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Se face marele transfer al lui Raţiu? Undă verde către marea lovitură a carierei pentru fundaşul român
Se face marele transfer al lui Raţiu? Undă verde către marea lovitură a carierei pentru fundaşul român
Imagini fierbinți cu fosta lui Alex Pițurcă! Vedeta tv arată BESTIAL în costum de baie
Imagini fierbinți cu fosta lui Alex Pițurcă! Vedeta tv arată BESTIAL în costum de baie
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
Cristian Pîrvulescu, după excluderea lui Călin Georgescu: Luni vom şti ce alţi candidaţi are Rusia
Cristian Pîrvulescu, după excluderea lui Călin Georgescu: Luni vom şti ce alţi candidaţi are Rusia
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×