Cearta dintre Gigi Becali și Victor Pițurcă și demisia ultimului au dat Ghencea peste cap.
Fanii au încercat să-l facă pe Piți să se răzgândească, dar nu au reușit și acum sunt supărați pe Becali. Patronul încearcă să convingă acum oamenii că fostul selecționer a avut niște pretenții mai mult decât exagerate.
Eugen Neagoe și-a dat și el demisia, alături de alți oameni din staff-ul încropit de Piți și spune că acest lucru nu a fost deloc bun pentru moralul jucătorilor. „Nu le-a căzut bine jucătorilor. Deocamdată nu se pune problema revenirii în Ghencea. Nu puteam să rămân eu după ce a plecat victor Pițurcă”, a spus Neagoe.
„M-ar fi tentat să rămân la Steaua”
„Pițurcă a fost deranjat de acele apariții de miercuri ale domnului Becali la TV. A fost deranjat de acele declarații date despre Tătărușanu, despre câștigarea Europa League sau despre faptul că la Brașov va fi 2-0 la pauză. Exista o înțelegere să nu se facă astfel de declarații. M-ar fi tentat să rămân la Steaua împreună cu echipa alături de care am plecat la drum, dar singur nu. S-ar putea ca și domnul Pițurcă să facă o conferință de presă. Nu mai putem continua ce am început în urmă cu câteva luni. Cred că în cele trei etape s-a văzut o schimbare în bine a echipei, dar nu știu ce va fi în continuare. Este foarte greu să spui la plecare că nu te mai interesează, după ce te-ai atașat de un grup. Pițurcă nu a spus nimănui să nu plece de la Steaua. Când eram în birou mi-a zis: „Eugene, trebuie să-ți spun ceva. Stai, că nu-ți spun să rămâi. Vreau doar să mergi tu cu echipa la Brașov. Nu vreau să-i lăsăm pe băieți singuri”.”, a declarat Neagoe la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER