Jucătorul care a spart liniștea la Steaua. „Îmi pare rău pentru Mitrea. Ei ne-au tratat cu superioritate!”. Povestea lui Alex Munteanu, cu „țeapa” Stuttgart și transferul ratat în Capitală

Jucătorul care a spart liniștea la Steaua.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Marcatorul Gazului, din partida cu Steaua, Alexandru Munteanu, a fost păcălit că va da probe la Stuttgart, dar s-a trezit „șomer” în Germania, iar Horoba n-a vrut să-l lase la Steaua și Dinamo.
  • Mijlocașul găsit de Cristi Pustai la futsal povestește cum a produs surpriza campionatului și cum a renunțat la bani pentru stabilitatea de la Mediaș.

Alex Munteanu a devenit unul dintre jucătorii etapei, după ce Gaz Metan a detonat „bomba” și a învins Steaua pe Arena Națională. Mijlocașul are o poveste presărată cu multe restarturi, cu alegeri mai mult sau mai puțin ispirate, cu țepe, dezamăgiri și reveniri. Avea 21 de ani când a fost adus de Pustai pentru Liga I, în urmă cu 8 ani. Juca fotbal în sală și aproape se consolase cu gândul că fotbalul mare s-a cam terminat pentru el. A devenit însă titular la Gaz Metan, a ajuns în Europa League și în atenția mai multor cluburi, dar și a selecționerului Răzvan Lucescu. „Avusesem un sezon foarte bun și Răzvan Lucescu a venit să mă vadă la niște meciuri. Aveam oferte de la Steaua, Dinamo și Poli Timișoara. Ultimii știu că au dat 350.000 de euro, dar președintele de atunci (n.r. Ioan Horoba) nu m-a lăsat să plec. Voia mai mulți bani pe mine. După 3 luni m-am accidentat. Cazul clasic, care se întâmplă des”, își amintește Alex Munteanu povestea din 2010. Acela a fost al doilea hop și prima dezamăgire în cariera sa. La revenirea de după accidentare, echipele mari și naționala îl uitaseră.

„Un impresar mi-a promis că mă duce la Stuttgart”

A doua dezamăgire a venit în 2014. A fost contactat de un impresar care i-a promis că-l va duce în Bundesliga. I se vorbea de Stuttgart, a plecat, dar s-a trezit antrenându-se singur și locuind la rude. „Intram în ultimele 6 luni, președinte care era atunci nu mi-a oferit ce voiam și, vara, un impresar din Germania mi-a promis că mă duce la Stuttgart, dar s-au dovedit a fi doar niște povești. El doar trimitea e-mailuri la echipe. Am luat-o ca pe o palmă, ca pe un șut în fund. Șase luni am șomat. E nasol să stai la televizor să-ți vezi colegii că joacă”, își amintește Munteanu despre eșecul german.

„De ce să nu fi în pielea lui Mitrea?”

După 6 luni de stat prin Germania s-a reîntors la Mediaș și spune că acum n-ar mai pleca de acolo. „E un mediu foarte bun. Oameni calzi, bază frumoasă, proiecte interesante. Când am retrogradat am primit oferte din Liga I, dar am preferat să rămân să salvăm echipa, chiar dacă erau bani mult mai mulți la acele echipe. Mai bine așa decât să semnezi contracte fabuloase și să nu primești banii”, a spus Munteanu.

După gafele făcute de Mitrea la golul său, fundașul Stelei a fost anunțat că nu se va mai conta pe el. „Mi-a mai spus cineva că doar în pielea lui să nu fi. De ce? Să fii în pielea lui Mitrea! Joacă la Steaua, e un fundaș cu cotă… Îmi pare rău pentru el, dar nu cred că o greșeala sau o formă mai puțin bună poate să te scoată din lot”, spune Muntean, care știe ce a greșit Steaua în meciul cu ei. „Ne-am privit cu superioritate. A fost greșeala lor. Noi am luat-o ca pe un atuu. Ne-am dus să ne facem jocul defensiv. Să speculăm spațiile libere, apărute cu pressingul lor ofensiv. Domn profesor mă pune să stau tot timpul pe respingere, la fazele fixe, așa am stat și am marcat. Nu mă aștepam să câștigăm sau să marchez. E cu atât mai frumos”, spune mijlocașul de 29 de ani, care speră să se dueleze cu Steaua și în play-off. „Steaua e cea mai bună echipă. Dar sunt surprize la fiecare etapă. Se cam egalizează valorile. Nu pot să spun că e doar un campionat. Sunt două campionate. Al doilea va începe din primăvară. Play-off-ul e o provocare pentru noi. Vedem dacă o să ajungem acolo. Sunt multe echipe bune. Acum jucăm cu Craiova. Suntem acolo lângă ei, clar că au o echipă bună. Au jucători tehnici care aleargă. E mai periculoasă decât Steaua, aleargă mult, au jucători muncitori, cu viteză”, a încheiat jucătorul cu 132 de meciuri și 10 goluri în Liga I, toate pentru Gaz Metan.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat înainte. ”Copii cu autism”
Nu te-ai fi așteptat la așa ceva. Cât de târziu s-a apucat Selmani de fotbal și cu ce s-a ocupat…
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar îți distrug sănătatea!
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar îți distrug sănătatea!
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și Sorin Brotnei pleacă acasă cu premiul
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și Sorin Brotnei pleacă acasă cu…
×