Cosmin Vâtcă, fostul portar al Stelei, ultima oară legitimat la Gaz Metan Mediaș, ne-a declarat că după ultima etapă a acestui sezon și-a încheiat conturile cu formația lui Cristi Pustai.
„În acest moment sunt liber de contract. Am venit la Mediaș în anul 2009, iar acum mi-a expirat angajamentul. Până în acest moment nu am primit din partea conducătorilor de la Gaz Metan o altă propunere de prelungire a contractului meu. În aceste condiții este clar că trebuie să-mi caut altă echipă. Sunt în discuții cu câteva formații, dar nu este nimic concret”, ne-a spus Vâtcă.
În continuare, portarul în vârstă de 28 de ani a ținut să ne mărturisească care este marele său regret.
„Sincer, îmi pare nespus de rău că nu mi s-a dat șansa să demonstrez că am valoare de Steaua. Am fost transferat în Ghencea în vara anului 2007, de la Oțelul Galați, pentru 500.000 de euro. Însă, după plecarea lui Olăroiu nu am mai primit nicio șansă să arăt că suma respectivă nu s-au cheltuit aiurea pe mine. Poate că dacă Oli mai rămânea la echipă, atunci sunt sigur că alta ar mai fi fost acum situația mea”, ne-a spus Vâtcă.
Vâtcă a fost în lotul Stelei în perioada 2007 – 2009.
0 meciuri a jucat Vâtcă în campionat, în tricoul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER