FC Botoșani și CS U Craiova se vor întâlni sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din Botoșani în cea de-a 23-a etapa a Ligii 1. Ninsoarea de ieri și de noaptea trecută a creat mari probleme organizatorilor, deoarece, pe suprafața de joc, stratul de zăpadă era destul de mare.
În această dimineață, mai mulți angajați de la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement, au început curățarea terenului cu două freze și lopeți. După curățarea suprafeței de joc va fi pornit sistemul de încălzire al terenului, iar oficialii FC Botoșani speră ca la ora jocului gazonul o să fie în condiții cât de cât bune pentru această perioadă.
Leo Grozavu nu a uitat de declarațiile oltenilor care făceau referire la terenul de la Botoșani și a declarat: „Ă‚sta este terenul în perioada asta. Nu noi am programat jocurile în luna februarie. Ne cerem scuze celor de la Craiova că nu putem să le punem la dispoziție un gazon ca în mijlocul verii. Iarna nu-i ca vara. Asta este. Se joacă pe zăpadă, pe noroi. Nu avem ce face. Nu cred că la noi la poartă trebuie să bată. Sunt alte locuri unde trebuie să se plângă că s-au programat jocurile în luna februarie. Noi vom încerca să punem la dispoziție cel mai bun teren pentru că Botoșaniul a demonstrat că are nevoie de teren bun ca să poată juca fotbal. Nu am fost o echipă care am descălțat adversarii. Construim, jucăm mult pe atac”.
Marea problemă a tehnicianului botoșănean este că nu are unde să pregătească meciul cu Craiova, deoarece nu are niciun teren la dispoziție. „E destul de dificil. De când ne-am întors din Antalya nu am avut condiții de antrenament. Asta este. Ne adaptăm, mergem înainte. Asta e meseria noastră, ne antrenăm și prin zăpadă, terenuri înghețate, dezghețate, noi. Ă‚sta e fotbal. Atunci când ne-am apucat de această meserie trebuia să luăm în calcul toate aceste lucruri”, a mai precizat Leo Grozavu.
Înaintea desfășurării etapei a 23-a, FC Botoșani e pe locul 9, cu 26 de puncte, iar CS U Craiova e pe locul 3, cu 40 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER