*Gheorghe Hagi își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Împlinește 48 de ani și are toate motivele să privească optimist către viitor. Al lui și al echipei sale
*Jucătorii care au fost convocați la lotul național au ținut să îi ureze „La mulți ani!” lui Hagi
Hagi împlinește 48 de ani. Când avea doar opt, zburda pe maidanele din Săcele, lovind cu stângul său o minge improvizată. Acum se uită cum zeci de copii aleargă pe terenurile sintetice pe care le are la Academie și care dispun de toate condițiile necesare pentru a face performanță. La 18 ani reușea să debuteze în tricoul echipei naționale, contra Norvegiei, într-un amical. Acum îl vede pe jucătorul său, Chițu, stângaci la fel ca el, că a debutat într-un meci-școală contra Poloniei. La 28 de ani reușea să ducă echipa națională la Mondialul din ’94, în timp ce acum antrenează talente care să ducă România la turneele finale din doi în doi ani. În urmă cu un deceniu, „Regele” abia luase contact cu antrenoratul, pentru ca acum să realizeze că, odată ce a pus ghetele în cui, scopul său a fost să descopere și să formeze din fotbaliști talenți jucători compleți. În urmă cu șase luni, Hagi era rezervat când la Constanța se deschidea șampania care vestea promovarea Viitorului în prima ligă. Spunea că greul abia începe, semn că ambiția celui mai mare fotbalist din istoria României nu era să aibă o echipă-pasager în Liga I, ci să pună bazele unui proiect care să domine fotbalul autohton.
„Să creeze cât mai mulți fotbaliști pentru națională!”
Ieri, „copiii” săi de la Viitorul alergau pe un sintetic din Antalya. Se pregătesc pentru un retur în care vor să nu își dezamăgească președintele, patronul, tatăl spiritual sau cel care a pus bazele Viitorului Constanța. „Sperăm să promoveze cât mai mulți jucători la echipa națională. Știm că asta ar reprezenta cadou perfect pentru el. Să zâmbească atunci când vede ce a reușit la Academie. A pus pe picioare un proiect extraordinar și puțini ar fi făcut asta. Sper să nu îl dezamăgim”, a fost mesajul lui Aurelian Chițu.
Un alt internațional, Mihai Bălașa, știe că visul lui Hagi nu se oprește aici și îi face o promisiune celui care a creat Academia care îi poartă numele: „Sper să îl facem fericit și să ajungem cât mai sus”. Alături de cei doi, toți jucătorii Viitorului știu că sunt privilegiați când după gardul terenului de antrenament privesc ochii celui care azi împlinește 48 de ani și care a dat tot pentru fotbalul românesc. La mulți ani și sper să i se îndeplinească toate dorințele! Alexandru Buzbuchi, portar Viitorul Constanța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER