Lăcătuș cel nou!** Revenirea „Fiarei” a resuscitat Steaua

Lăcătuș cel nou!** Revenirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenirea lui Marius Lăcătuș la cârma Stelei pare că a adus un
aer nou în Ghencea. Tehnicianul, criticat după înfrângerea cu
Bistrița, pare să fi învățat din greșelile pe care le-a făcut în
trecut. Ca un argument în favoarea „Fiarei”, Steaua a reușit să
stopeze criza din meciurile internaționale și din cele cu rivalele
din campionat.

966 de zile trecuseră de când Steaua nu mai reușise să câștige
într-un meci cu Dinamo, CFR Cluj sau Rapid. Cel din urmă succes
oricum fusese obținut la masa verde, pentru că ultima victorie pe
teren în fața uneia dintre rivale data din 1 aprilie 2007, adică de
ceva mai bine de trei ani și jumătate.

A bătut și „recordul” european

Chiar dacă în Liga I încă se zbate în spatele liderului Oțelul,
„Fiara” a reușit să resusciteze echipa, iar Steaua luptă în
continuare pe toate cele trei fronturi. Revenit de nici două luni
la cârma echipei, Lăcătuș a reușit mai multe performanțe notabile.
Astfel, odată cu victoria pe care a obținut-o cu Utrecht, a reușit
să încheie o serie de 26 de meciuri fără succes în grupele cupelor
europene.

Premieră: victorie în Giulești

Lăcătuș a reușit o performanță și în plan personal, reprezentată cu
succesul de joi seara, din Giulești. În sezonul 2000-2001, „Fiara”
disputa pentru prima dată un meci ca antrenor pe terenul Rapidului,
iar de atunci a mai ajuns de opt ori pe „Valentin Stănescu”. Din
nefericire pentru el, exceptând cazul „Bricheta”, actualul
tehnician al Stelei nu reușise să învingă niciodată, fie că echipa
pe care o pregătea se numea FC Național, Oțelul, FC Brașov,
Ceahlăul, UTA sau Steaua.

Nu citește presa

Faptul că Lăcătuș a revenit un om schimbat în Ghencea este povestit
și de cei din anturajul său, care petrec ore în șir, zilnic, în
compania tehnicianului Stelei. „Nu mai citește deloc presa și nu se
mai uită la televizor la emisiunile de specialitate. Uneori, îl mai
sună să intre în direct, dar el nici nu știe despre ce e vorba”,
povestește un apropiat al „Fiarei”. Un altul explică și modul în
care Lăcătuș pregătește meciurile: „Stă în camera lui și vede pe
DVD câte trei-patru meciuri ale echipei adverse. Și face asta
indiferent că adversara se numește Rapid, Napoli ori Bistrița”.


Este greu pentru domnul Lăcătuș acum, din cauză că
nu are timp să își impună exact tactica. Avem meciuri din trei în
trei zile. Abia la iarnă o să arătăm exact cum vrea
dânsul

Geraldo Alves, fundaș Steaua


48 de zile
au trecut de când Lăcătuș a revenit pe banca
Stelei

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul:
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul: "Voi fi pe bancă"
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Băi, au ăștia niște prețuri de a înnebunit pământul". Reacția unui român, într-un magazin din Italia
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din…
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte că este „al nimănui!
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte…
×