Lăcătuș, impresionat de suporterii Stelei: „Ei nu uită performanțele!”

Lăcătuș, impresionat de suporterii Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

63 de ani de Steaua. Chiar dacă tribunele din Ghencea au fost în
sezonul precedent mai mult goale, fanii s-au strâns în număr mare
într-un club din1 Capitală, pentru a-și celebra clubul și
idolii.

Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici, Ilie
Bărbulescu, Ilie Dumitrescu sau George Ogărararu au răspuns prezent
la acțiunea fanilor și au celebrat așa cum se cuvine cel mai titrat
club din România.

Și de această dată, Lăcă a fost în centrul atenției, performanțele
sale colosale în tricoul roș-albastru garantânu-i recunoștința
eternă a suporterilor; aceștia au îngenuncheat în fața simbolului
din Ghencea, în momentul în care acesta a urcat pe scenă.

Este o mare plăcere să vin la asfel de reuniri ale Stelei.
Le suntem recunoscători fanilor pentru primirea făcută. Ei nu uită
performanțele. Toți cei care au făcut ceva pentru Steaua au rămas
în sufletele suporterilor
„, a spus „Fiara”, la petrecerea
suporterilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
A eliminat-o pe Liverpool din UCL, a fost ales „Omul meciului” și le-a „închis” gura fără să stea pe gânduri
A eliminat-o pe Liverpool din UCL, a fost ales „Omul meciului” și le-a „închis” gura fără să stea pe gânduri
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un titlu: ”L-au luat la palme” | EXCLUSIV
”Îmi bag ceva în blatul vostru!” Detalii incredibile despre meciul care a şocat fotbalul românesc. Cum a pierdut FCSB un…
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Cum arată astăzi Anca Badiu, fosta solistă a trupei Class, după ce s-a retras din showbiz. Transformarea șocantă a cântăreței!
Inversarea vortexului polar ar putea aduce alte ninsori. Ce este "zăpada de primăvară"
Inversarea vortexului polar ar putea aduce alte ninsori. Ce este "zăpada de primăvară"
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro.
Cum a fost păcălit Tudor cu noua escrocherie de 2 euro. "Nu ştiu ce a fost în capul meu"
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Animal RAR, redescoperit după 130 de ani! EXTAZ în lumea științei
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Mă-mpuşcau! Milionarul român care ia 3 pensii a povestit ce a putut păţi după ce a fost arestat!
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Meta testează cipuri AI interne pentru a reduce dependența de Nvidia
Meta testează cipuri AI interne pentru a reduce dependența de Nvidia
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
×