Gaz Metan a produs surpriza în Ghencea și a învins-o pe Steaua cu 1-0, după golul înscris de Eric în minutul 4. Deși Gigi Becali a declarat că ia în calcul o despărțire de Marius Lăcătuș, tehnicianul „roș-albaștrilor” nu își simte postul amenințat.
„Despre joc nu pot să spun decât că sunt dezamăgit, atât de rezultat, cât și de prestația din prima repriză. Știm să reacționăm doar când avem cuțitul la os. Acum ne-am distanțat de primele locuri, deși aveam o șansă bună de ne apropia. Nimeni din cadrul echipei nu aremotive să se bucure azi. Vedem dacă vom mai avea șanse la titlu, nu ușor să recuperezi 11 puncte. Vom lupta până la capăt să remontăm diferența. Nu îmi simt postul amenințat, patronul are dreptul să hotărască ce vrea dânsul. Suntem în continuare în luptă pe trei fronturi, dar în fotbal pot apărea și asemenea momente neplăcute”, a declarat Lăcătuș la conferința de presă de la finalul partidei.
” La supărare, la nervi, poți spune multe. Nu comentez nimic, pentru că nu am văzut ce a declarat Gigi Becali, dar dacă e ceva care mă deranjează, i-o voi spune personal. Nu mi-a spus nimic deosebit la pauză. „, a mai spus Lăcătuș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER