Lato e „Forrest Gump”!** E jucătorul cu cele mai bune rezultate la testele fizice de la Steaua

Lato e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Copilăria lui Latovlevici s-a derulat între vizitele la medic pentru a-și trata astmul și terenul de fotbal. Părinții aveau păreri diferite cu privire la boala lui Lato. Mama dorea să îl țină pe copil departe de terenul de fotbal, dar tatăl, antrenor în Liga a IV-a, i-a arătat mingea fiului, de care s-a îndrăgostit imediat.

„Gata! Liber la dușuri”, se aude îndemnul lui Ilie Stan la sfârșitul antrenamentelor. Toți, mai puțin unul, se pregătesc să plece la casele lor. Lato mai rămâne pentru câteva ture și exerciții ușoare. Colegii îi spun în glumă că el nu are splină, iar familia ne povestește că „nu poate sta locului”. Ciudat pentru un fotbalist care la 7 ani se trezea noaptea sufocat din cauza astmului bronșic și care acum este primul la testele fizice comandate de Ilie Stan. Tatăl său a acceptat să povestească pentru ProSport cum a reușit Latovlevici să se transforme dintr-un copil cu probleme respiratorii într-un fotbalist care „poate juca trei meciuri consecutive fără oprire”, după cum spun colegii.

„Nu vreau ca băiatul meu să fie o legumă”

Cazul lui Latovlevici este unul special, demn de film. Rolul personajului negativ a fost interpretat de astmul bronșic, iar cel care l-a salvat pe jucător a fost sportul. La doar 7 ani, Iasmin mergea însoțit de tatăl său la medic din cauza unor probleme respiratorii, iar verdictul răscolește orice părinte: „Are astm! Încercați pe cât posibil să nu depună efort și mergeți cu el la tratament urgent”. Mama fotbalistului a înțeles, dar tatăl s-a opus categoric. „Nu vreau ca băiatul meu să fie o legumă. Va face sport!” Și l-a dus pe terenul de fotbal. „Era cât mingea și alerga, alerga… Mă certam cu maică-sa mereu, că ei îi era teamă să nu pățească ceva băiatul, dar el se simțea mai bine. Aveam eu încredere că așa e bine, îmi spunea ceva înlăuntrul meu să îl pun să facă sport”, mărturisește tatăl jucătorului, Mihail Latovlevici. După câțiva ani s-au prezentat din nou la același doctor, iar analizele i-au șocat pe medici. „Ne spunea că nu se poate să se facă bine fără tratament. Se mirau toți că un băiețel se luase la trântă cu boala și o învinsese doar pentru că iubea să alerge. Nu a fost ușor, pentru că au fost multe nopți în care nu puteam să îl lăsăm nesupravegheat, dar a reușit, și acum uitați unde a ajuns”, povestește Latolevici senior.

„Nu știe să stea liniștit”

Ritmul alert pe care îl practică fundașul stânga al Stelei nu există doar în meciuri sau antrenamente, ci și în viața de zi cu zi. „Atunci când ajunge acasă se duce să alerge în parc alături de câinii lui. Când vine în vacanțe pe la noi, spune mereu că are și el două săptămâni de odihnă, că nu va face nimic. A doua zi îl găsim pe dealuri, unde aleargă, sau în Dunăre, pe care o poate traversa înot. Nu știe să stea degeaba, nu are stare. Singura pasiune care nu necesită atâta efort fizic este pescuitul, dar nu cred că are unde să îl practice în București”, mai spune tatăl jucătorului.
Capacitatea deosebită pentru efortul fizic îi determină pe mulți să-l asocieze pe stelist cu personajul interpretat de Tom Hanks în filmul „Forrest Gump”, câștigător al Oscarului în 1995.

Refuzat de Șunda și Mulțescu, promovat de Hagi

Cariera de fotbalist a lui Latovlevici a început la LPS Banatul. Impresarul Florin Iacob a văzut un potențial în fotbalist și a început să îl propună la marile echipe. Primul popas a fost făcut la Cluj, când la CFR era antrenor Aurel Șunda, dar s-au lovit de primul refuz. Au căutat un contract și la FC Brașov, dar Mulțescu, antrenorul de la acea vreme, voia jucători cu experiență, ca să promoveze. A „aterizat” la FC Timișoara, la echipa a doua. S-a pregătit normal și nu se gândea să plece la alte echipe. La sfârșitul unui antrenament a fost întâmpinat chiar de Gică Hagi, care i-a transmis că îl așteaptă la echipa mare a bănățenilor.

„Trauma” lui Lato Jr

În ciuda problemelor de sănătate, fundașul Stelei ține minte perfect un episod care, după spusele părinților, i-a marcat copilăria: „Avea 9 ani și eu eram antrenor în Liga a IV-a la juniori. Țin minte că plouase rău pe terenul nostru, care era de zgură. I-am zis că îl bag pe teren, deși juca împotriva unor copii de 14-15 ani, abia i-am găsit un echipament care să nu cadă de pe el. La o fază simplă nu a putut să degajeze din cauza noroiului și au luat gol. Mereu îmi spune de episodul ăsta. Nu poate trece peste el”, mărturisește Mihail Latovlevici.

Scholes a avut aceeași problemă

În fotbalul internațional, unul dintre jucătorii care au avut probleme în carieră din cauza astmului este Paul Scholes (foto), fostul fotbalist al lui Manchester United. În ciuda bolii sale, „roșcovanul” și-a continuat cariera fotbalistică, dar a avut de multe ori probleme din această cauză. La turneul final din Portugalia, din cauza climei de la Mediterană, Scholes nu a putut să bifeze 90 de minute în niciun meci.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare în propria casă! Toboșarul trupei Vunk și-a prevestit ultimele clipe din viață?
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare…
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
”Inacceptabil!”. Ange Postecoglou şi-a distrus jucătorul, după Rangers - Tottenham 1-1: ”Nu mă interesează cum a luat ce i-am spus”
”Inacceptabil!”. Ange Postecoglou şi-a distrus jucătorul, după Rangers - Tottenham 1-1: ”Nu mă interesează cum a luat ce i-am spus”
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare cu Denise Iacobescu
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare…
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu…
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
Lovitură după lovitură pentru Călin Georgescu. Vine A DOUA anulare
Lovitură după lovitură pentru Călin Georgescu. Vine A DOUA anulare
Vestea momentului despre FCSB
Vestea momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×