Fundașul stânga a bătut ieri în retragere, dar imaginile tv îl arată cum îl ceartă pe Georgievski
„Sunt tare dezamăgit de golul primit. A fost o greșeală, dar se pare că unii scapă cam des adversarii din marcaj”, a fost reacția la cald a lui Iasmin Latovlevici după partida de la Galați, pe care Steaua a terminat-o la egalitate, scor 1-1. Ieri, Reghecampf a avut o discuție particulară cu fundașul stânga în care l-a avertizat să fie mai atent pe viitor la ce declară, deorece nu tolerează astfel de ieșiri necontrolate. La tv, Reghe a încercat să o dreagă altfel. „Am vorbit cu Lato și mi-a zis că nu s-a referit nicio clipă la vreun coechipier”, a sunat declarația ambiguă a antrenorului. Reluările tv demosntrează însă contrariul. Imediat după ce Sîrghi a egalat la ultima fază a meciului, Latovlevici îi face reproșuri evidente lui Georgievski, omul care l-a scăpat din marcaj pe marcator.
Rebel ca și Tătărușanu, colegul său de cameră Latovlevici a început în ultima vreme să-și arate personalitatea la Steaua, iar acest lucru nu e văzut cu ochi buni de către conducere. Gigi Becali a luat foc când a aflat că Tătărușanu a semnat un contract de reprezentare cu impresarul Florin Iacob, cel care îl are drept client și pe Latovlevici. Patronul îi tot sugerase lui Tătărușanu să semneze cu verii lui, dar acesta nu l-a ascultat și a mers chiar la impresarul care nu e agreat de finanțator. O chestiune rebelă, la fel ca și cea a colegului său de cameră care, deloc întâmplător, e tot Latovlevici.
29 de meciuri a bifat Iasmin Latovlevici pentru Steaua, în acest sezon, reușind să marcheze de trei ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER