PieDICĂ‚ și de la ASA. Steaua a condus pe Cluj Arena, dar a luat doar un punct, la primul meci în care Dică a fost principal. ASA – Steaua 1-1

PieDICĂ‚ și de la ASA. Steaua a condus pe Cluj Arena, dar a luat doar un punct, la primul meci în care Dică a fost principal. ASA - Steaua 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Filip a marcat după doi ani, în tricoul Stelei, iar Costa a egalat pentru mureșeni, într-un meci jucat pe un teren mocirlos.
  • Rădoi a fost în tribună la primul meci după ce și-a dat demisia, dar și fără el Steaua a ajuns la al treilea joc în care nu învinge în Liga I.

În urmă cu 8 luni, partida Steaua – ASA era numită „finala campionatului”, iar cele două aveau să se lupte până în ultima secundă pentru titlul. Lucrurile s-au schimbat mult însă din aprilie, iar ASA – Steaua a ajuns confruntarea unor echipe rănite în orgoliu, cu început de sezon eșuat, cu instabilitate pe banca tehnică și cu emoții pentru play-off. S-a jucat pe Cluj Arena, unul dintre puținele stadioane din țară, considerate sigure de ISU, pe un gazon care numai de Liga I nu a arătat. În acest cadru, nedemn pentru o campioană, Dică a făcut-o pe „principalul”, pentru prima dată, fără Rădoi în spatele său, dar simțindu-i privirea din tribuna oficială. Fără Chipciu, fără Varela, fără Toșca și cu „renegații” Papp și Guilherme titulari.

Ajunsă în, poate, cea mai grea situație a sa din ultimul deceniu, Steaua trebuia  renască din noroiul de la Cluj și să mai scape de emoțiile privind participarea în play-off.

Filip, al treilea gol la Steaua

Cunoștința Gabi Mureșan era să le strice socotelile din start, dar lovitura sa liberă a fost prinsă de Niță (24). Apoi, Steaua a început să se simtă ai confortabil pe gazonul mocirlos de la Cluj, dar Tade și-a mai scurtat puțin din șederea la Steaua, după ratarea din minutul 26. Fără Chipciu, Stanciu și-a asumat rolul de lider al atacului și a avut execuția serii, dar șutul său cu efect a lovit bara (37). Dică avea totuși să exulte, înainte de pauză. O combinație după o lovitură liberă, iar Filip a marcat cu un șut din interiorul careului (41).

ASA a egalat la singurul șut din repriza a doua

După o primă repriză dominată, Steaua a început cât se poate de prost repriza a doua. Adi Popa a ratat pasa de 2-0, iar pe contraatac Costa a egalat din pasa lui Dedov (48). Steaua a fost nevoită să reia atacurile, dar ocaziile importante au lipsit. În cea mai importantă dintre ele, Stăncioiu a interzis golul, la reluarea cu capul a lui Hamroun (67). Bergodi n-a riscat să plece de la ASA după o înfrângere și a sunat retragerea, iar Steaua n-a mai avut puterea să marcheze. S-a terminat 1-1, un egal care poate îndepărta Steaua și mai mult de Astra și care aduce al treilea meci fără succes în Liga I, pentru campioană.

  • ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – Velayos, Balaur,   Bejan,   Balic (Brandan 76) – Jazvic, Gorobsov,   Muresan, Dedov (Romario Kortzorg 74) – Axente (Voiculeț 82), Ramiro Costa
  • Steaua: Niță – Râpă, Papp, Carp,   Guilherme – Breeveld,   Filip –    Popa, Stanciu (Enceanu 90), Hamroun (Alcenat 81) – Tade (Tudorie 75)

22:22 S-a terminat meciul! Un egal trist, după un meci salvat de cele 10 minute în care s-a jucat fotbal, în finalul primei reprize și începutul celei de-a doua. Steaua iese în plus după această remiză, rămânând în fața mureșenilor în lupta pentru play-off. Dică debutează cu un egal, dar la ce calități are nici nu ar fi putut obține mai mult.


22:14 Cinci minute până la finalul meciului, iar gazdele par mulțumite cu un rezultat de egalitate. Contează în atac prin urcările lui Romario Kortzorg,
dar cam atât. Bergodi a renunțat la un atacant, Axente, și a introdus un mijlocaș – Voiculeț. Dică l-a schimbat pe Hamroun cu Alcenat, așa că nu ne așteptăm să se înscrie vreun gol, pentru că efectiv nu prea are cine.


22:06 Prima schimbare din cariera de antrenor a lui Dică: iese Tade, intră Tudorie. Să vedem ce inspirație are fostul decar stelist. Mută și Bergodi, cu Romario în locul lui Dedov și Brandan în locul accidentatului Balic. Mai sunt 15 minute.


22:02 După una dintre cele mai frumoase parade ale sezonului asistăm și la una dintre cele mai urâte intrări. Balic îl atacă foarte dur pe Adi Popa, cu talpa direct pe glezna stelistului, și scapă cu un cartonaș galben. Imediat, Mureșan îl faultează și el pe același Adi Popa și este avertizat.


21:58 OCAZIE IMENSĂ‚ PENTRU STEAUA! Stanciu bate bine o lovitură liberă din partea dreaptă, Hamroun reia cu capul, pe spate, iar Stăncioiu are una dintre cele mai frumoase parade ale sezonului, respingând la limită din fața lui Papp.


21:53 Stăncioiu face o greșeală mare, îi pune mingea la picioare lui Stanciu, dar mijlocașul stelist ratează șansa de a marca unul dintre cele mai frumoase goluri ale campionatului. Cu portarul mureșenilor ieșit, încearcă poarta, dar trimite mult peste. Se joacă oarecum pe contre, dar fără ca ritmul să fie unul impresionant.


21:47 Se aprinde meciul, lucru care nu face decât să ne bucure. Dedov are o șansă bună, dar șutează mult pe lângă poartă, din marginea careului.


21:39 GOOOOOOOOL ASA! Repriza a doua începe abrupt. Popa scapă pe partea dreaptă, centrează în careu, dar Stăncioiu intuiește incredibil și reține. Goalkeeper-ul mureșenilor dă drumul repede la contraatac, Jazvic pasează pentru Dedov, acesta centrează perfect în careu, de unde Ramiro Costa egalează cu o reluare simplă, la colțul scurt.


21:36 A început repriza a doua, fără schimbări în cele două echipe.


21:19 Pauză, după 45 de minute modeste, salvate de golul din final înscris de Filip și de faza superbă a lui Stanciu. Steaua arată în continuare destul de rău, dar ASA e doar o umbră a formației care se bătea pentru titlu.


21:15 GOOOOOOOL STEAUA! Înscrie Filip, după o lovitură liberă executată interesant de Stanciu, o deviere a lui Tade și o pasă inspirată a lui Carp. Mijlocașul stelist reia din centrul careului, cu stângul, din vole, iar Stăncioiu rămâne din nou fără replică. 1-0 pentru Steaua, iar noi sperăm că ASA va ieși la joc și vom vedea o repriză a doua spectaculoasă!


21:11 Trec 37 de minute și avem și prima fază frumoasă a meciului. O reușește Nicușor Stanciu, care preia o minge în terenul advers, scapă de doi adversari și șutează cu interiorul, la colțul lung. Mingea lovește bara, dar execuția rămâne una superbă. Stanciu e, de altfel, cam singurul jucător stelist care a demonstrat ceva în ultimele etape.


21:07 Au trecut 35 de minute și nu ne-am ales decât cu o luptă surdă pe un teren greu, întreruptă doar de incursiunile în viteză ale lui Jazvic sau Adi Popa. E un meci slab și ne dăm seama cam ce campionat avem dacă vicecampioana și campioana se prezintă în acest fel.


20:59 Mureșan își aduce aminte de vremurile bune și șutează de la 35 de metri, prinde spațiul porții, dar Niță reține. În replică, fundașii mureșeni îl  lasă liber pe Adi Popa, mijlocașul Stelei centrează, dar Tade trimite mult peste poartă, din câțiva metri. Am spus mai devreme că meciul are un ritm bun. Acum s-a transformat într-un duel slab, cu două echipe care au în componență jucători lipsiți de încredere.


20:52 Trec 20 de minute și ocaziile întârzie să apară. Terenul cedează, jucătorii alunecă din ce în ce mai mult, mai ales în zona centrală. Papp și Carp sunt loviți la aceeași fază de atacanții ASA-ului, Axente și Ramiro Costa, semn că mureșenii nu au lăsat deoparte jocul dur cu care ne-au obișnuit. Steaua pasează mai mult, dar nu știm cât de ineficientă este această strategie pe terenul de la Cluj.


20:46 Meciul are un ritm mai bun decât anticipam noi. Terenul e destul de prost și va fi și mai prost odată cu trecerea timpului. Vedeți mai jos de ce, mai ales în zona porții lui Stăncioiu.


20:35 Steaua începe în atac, ASA încearcă pe contre. Carp are două intervenții superbe și reușește să-i blocheze, pe rând, pe Ramiro Costa și Jazvic. Încearcă și Adi Popa o centrare, dar, ca de obicei, mingea ajunge în spatele porții.


20:32 A început meciul! Arbitrează Ovidiu Hațegan, cel mai bun produs al arbitrajului românesc în ultimii ani. 


20:12 Mirel Rădoi a sosit și el la meci. Zâmbitor, face poze cu fanii, nu arată ca un antrenor care și-a dat demisia în urmă cu câteva zile. Am aflat și de ce meciul se joacă la Cluj. Oficialii ASA-ului au cerut celor de la ISU să joace partida cu Steaua, la Târgu Mureș, fără spectatori, dar nu au primit acceptul. Stadionul ASA-ului nu are autorizație ISU, printre problemele semnalate fiind cea legată de distanța dintre scaunele tribunelor, care este de 37 de centimetri și nu de 40.


20:02 Vicecampioana și campioana aduc în tribune puțin peste 1.000 de oameni. Conform informațiilor care vin de la Cluj, mureșenii au vândut 1.300 de bilete. De asemenea, terenul se prezintă în condiții proaste. Mai sunt 30 de minute până la startul meciului.


19:52 Echipa de start a ASA-ului: Stăncioiu – Velayos, Balaur, Bejan, Balic – Gorobsov, Muresan – Jazvic, Axente, Dedov – Costa. O formulă ofensivă, cu patru jucători eminamente ofensivi – Jazvic, Axente, Dedov și Ramiro Costa. Lipsește Brandan. Foaia de joc a partidei.


19:32 Bună seara! Mai aevm o oră până la ASA – Steaua, duelul care anul trecut ne ținea cu sufletul la gură. Pentru început, avem echipa de start a Stelei. Revine Guilherme, fundașul căruia Becali îi dăduse interdicție în primul 11. Niță – Râpă, Papp, Carp, Guilherme – Breeveld, Filip – Popa, Stanciu, Hamroun – Tade e formula aleasă de Dică la primul meci ca principal pe banca roș-albaștrilor.


Duelul care sezonul trecut a durat până în ultima etapă a campionatului, Steaua câștigând titlul la limită în fața ASA-ului, se repetă în etapa a 20-a din actualul sezon, într-un moment nefast pentru ambele echipe.

Atât Steaua, cât și ASA au fost alungate de pe stadioanele pe care obișnuiau să joace meciurile considerate acasă, iar ambele formații trec printr-o perioadă de incertitudine pe banca tehnică. Dacă Rădoi și-a dat demisia de la Steaua, iar locul său va fi ținut până în iarnă de Nicolae Dică și Dumitru Dumitriu, Cristiano Bergodi, tehnicianul mureșenilor, se află și el la ultima partidă din postura de antrenor al vicecampioanei, conducătorii căutând deja variante pentru înlocuirea italianului.

Un alt detaliu care arată felul în care s-au schimbat lucrurile la cele două cluburi este faptul că lupta lor și-a schimbat obiectivul. Dacă anul trecut se băteau pentru campionat, acum ASA și Steaua se bat pentru un loc de play-off. Steaua ocupă locul cinci, cu 30 de puncte, în timp ce mureșenii se află pe șase, cu 27 de puncte, la egalitate cu CS U Craiova.

Pentru Dică, primul meci din postura de antrenor al Stelei reprezintă și prima problemă cu lotul. Varela și Toșca sunt suspendați, după cartonașele galbene primite în meciul cu Astra, în timp ce Chipciu s-a accidentat și nu va mai juca în 2015.

Meciul din tur s-a terminat la egalitate, scor 1-1, după golurile înscrise de Adi Popa (32) și Jazvic (54).

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×