Astra – Petrolul 0-0. Rivalele Stelei la obținerea titlului ratează șansa de a se apropia de lider. Astra a ratat ocaziile mari, Petrolul a avut posesia

Astra - Petrolul 0-0. Rivalele Stelei la obținerea titlului ratează șansa de a se apropia de lider. Astra a ratat ocaziile mari, Petrolul a avut posesia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra și Petrolul au terminat la egalitate, 0-0, o partidă în care ambele echipe doreau victoria pentru a se apropia în clasament de Steaua, echipă față de care și-au manifestat concurența în încercarea de a obține titlul de campioană în acest sezon. A fost un meci început bine de Petrolul, dar continuat și mai bine de Astra, echipa care a ratat cele mai mari ocazii. Constantin Budescu s-a remarcat de la gazde prin ratări, dar și printr-o bară dată direct din corner. De partea cealalată, eroul ploieștenilor a fost portarul Pecanha, cel care a scos mai multe mingi care puteau să fie de gol

Aproape la fiecare ninsoare, în România se declanșează „iadul alb”, o exagerare voită a mass-media pentru a spori efectul condițiilor climaterice. Putea să fie un iad alb și la Giurgiu, acolo unde startul partidei dintre Astra și Petrolul a fost acompaniat de fulgi care cădeau necontrolat peste stadionul aflat la câteva sute de metri de Vama giurgiuveană. Însă în câteva minute ninsoarea s-a oprit. Iar iadul alb a fost substituit de un egal alb între două echipe care au mai multe în comun decât și-ar dori: au schimbat deja antrenorul în acest sezon, sunt departe de Steaua în clasament, iar jocul pare să fie din ce în ce mai slab.

Start bun, final în frame-uri

Just, partida de luni seară de la Giurgiu nu a arătat chiar atât de rău față de alte meciuri mai „echilibrate” din Liga 1. Au existat destule ocazii, pornite de la șutul lui Priso, scos cu greu de Lung (3). Astra a echilibrat repede partida, iar Budescu a încercat să tragă din orice poziție, doar, doar va reuși să marcheze împotriva fostei echipe. William a replicat cu un șut în cross, scos însă de Pecanha, după un plonjon excelent (7). De aici, ocaziile au scăzut în intensitate. Dacă la Petrolul, mingile nu au mai ajuns la Tamuz, la Astra s-a observat clar lipsa unui vârf de atac cu calități de marcator pur, lucru care le-a lipsit giurgiuvenilor și joi, pe Celtic Park, acolo unde puteau scoate mai mult decât eșecul cu 2-1 administrat de campioana Scoției.

Bara lui Budescu a animat repriza secundă

În repriza secundă s-a jucat și mai puțin fotbal. Gerul de afară s-a resimțit și pe teren, unde Astafei, William sau Tamuz au fost șterși, iar cele două echipe mulțumite cu un punct care, în teorie, le apropie de liderul Steaua, care a pierdut duminică pe terenul lui ASA Târgu Mureș. Doar Budescu a mai dezmorțit partida, cu o bară direct din corner, bis încercat pentru golul reușit în prima etapă, contra Chiajnei (90) sau cu un lob care a căzut pe plasa porții lui Pecanha, altfel excelent. S-a terminat 0-0, un egal alb care nu mulțumește nicio echipă. Dar unde nu e calitate ofensivă, n-ai nici ce să ceri.

Astra – Petrolul 0-0

Astra: Lung – Pliatsikas, Oros, Ben Youssef, Morais – Laban, Yahaya – Enache, Seto, William de Amorim – Budescu
Rezerve: Arabatzis – Găman, Rus, Chițu
Antrenor: Oleg Protasov

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo Silva, Gerson, Satli – Filip (Albin 72), de Lucas – Priso (Marinescu 46), Astafei, Teixeira (Nepomuceno 80) – Tamuz
Rezerve: Bolboașă – Beța, Ipsa, Nkoyi
Antrenor: Gheorghe Mulțescu


22:50 Meciul se îndreaptă către un 0-0 care reflectă într-o bună măsură realitatea de pe teren. Pentru că ambele echipe își doresc victoria, au început să apară cartonașele galbene luate din exces de folosire a „materialelor”. Alexandru „Brad Pitt” Tudor a acordat o mulțime de avertismente în ultimele minute.


22:41 Juan Albin, pare-se executant excelent de lovituri libere, reușește să eșueze lamentabil în încercarea de a transforma în gol o astfel de lovitură din marginea careului. Numai că execuții din trecut, vezi cea cu CSMS Iași, s-au petrecut într-un timp în care Albin avea cu multe kilograme în minus.


22:38 Excepțional acest Costel Budescu. Decarul Astrei a trimis un șut – nu a fost centrare! – din corner direct în bara stângă a porții apărate de Pecanha. Asta după ce Budescu a marcat deja în acest campionat direct din corner, contra celor de la Chiajna. 


22:30 Pauza pe care am făcut-o este cauzată, sau datorată – depinde cum vedeți problema, de calitatea extrem de scăzută a partidei dintre cele două echipe care s-au declarat principalele contracandidate alte Stelei în lupta pentru cucerirea titlului în acest sezon. A intrat Denis Alibec în locul lui Laban


22:20 Am ajuns în minutul 57 și Petrolul pare să se mai fi trezit. Teixeira a scos 4 adversari din joc prin dribling, l-a găsit excelent pe Astafei cu o pasă în careu, însă fotbalistul adus de la Oțelul a șutat în Lung jr dintr-o poziție excelentă.


22:19 Budescu a preferat o finalizare complicată, cu exteriorul, la o fază în care probabil că ar fi fost mai potrivit un șut cu ristul la colțul lung. Tot ceea ce a reușit decarul Astrei a fost să tragă peste.


22:15 Abia plecat cu semi-scandal de la Astra, Daniel Isăilă s-a întors la Giurgiu din postura de secund la echipa națională a României. Totul la câteva ore după ce a fost prezentat în această poziție.


22:13 Repriza secundă a început cu Astra în atac. Giurgiuvenii l-au schimbat pe Seto cu Florescu și sunt ofensivi în partea a doua, repriză în care au ratat deja o ocazie mare.


22:05 Îl vedem pe Valerică Găman, fotbalist de echipă națională a cărui absență cauzată de o accidentare este, conform oficialilor Astrei, motivul pentru care giurgiuvenii au avut evoluții oscilante în ultima perioadă.


21:53 Se termină o primă repriză bogată în faze de poartă, una începută bine de Petrolul și terminată mult mai bine de Astra, echipă care a avut și cele mai mari ocazii ale reprizei.


21:45 Cât de mare poate să fie pasiunea pentru fenomenul fotbal atunci când nu ai niciun feedback de la suporteri? Steaua, Dinamo sau Rapid se numesc echipe mari pentru că au avut, de fiecare dată, zeci de mii de fani alături chiar și când performanța a lipsit. La Astra pare să nu se întâmple asta. 


21:40 Într-un moment în care Look TV prezenta o serie de cadre reușite de pe parcursul primei reprize a apărut și imaginea pe care o puteți vedea mai jos. Alexandru „Brad Pitt” Tudor într-o ipostază care poate trăda fericire maximă, dar și comportament amenințător. Poker face!


21:37 Astra și Petrolul se bat la titlu în Liga 1, dar și la titlul de echipe cu cei mai puțini români. Lucru observat și de colegul nostru Adrian Costeiu, prezent la numărătoare în tribunele de la Giurgiu


21:28 Anghel Iordănescu nu va avea deloc o meserie ușoară. Enache, fotbalist al Astrei de echipă națională, a reușit să nu fie periculos într-o fază în care s-a găsit în poziția marcată în imaginea de mai jos. Petrolul are probleme destul de mari pe fază defensivă, acolo unde viteza giurgiuvenilor face ravagii.


21:20 Suporterii Petrolului au venit la meci în minutul 20. De fapt, ei au venit mai devreme, însă li s-a permis accesul pe stadionul din Giurgiu abia în urmă cu câteva momente.


21:19 Am văzut numai câteva episoade din serialul „Lie to me„, însă suntem convinși că fața patronului Astrei este, în acest moment, una de „pe cine mai dau afară azi?”


21:15 Jurnaliștii nu își fac mereu meseria din cantonamentele de iarnă în căldura din Marbella. Și nici vara din răcoarea Angliei rurale. Adrian Costeiu merge pe final de octombrie la Giurgiu, acolo unde tocmai s-a oprit ninsoarea și unde, credem noi, nu sunt mai mult de 2 grade Celsius.


21:10 Vorbeam despre începutul bun al Petrolului? Uitați totul! William a prinș un șut excelent în minutul 7, de la marginea careului lateral stânga, însă Pecanha a respins cu greu.


21:07 În minutul 3 avem parte de o ocazie frumoasă a Petrolului, echipă care a început mai bine jocul. Tamuz a șutat din marginea careului, însă Lung a reușit să respingă în corner.


21:02 Și pentru că nu toți au acces la Facebook, vă reamintesc faptul că puteți avea update-uri ProSport și pe Twitter, dar și pe Instagram, acolo unde vedeți cele mai inspirate fotografii.


21:00 Nouă, în redacție, ni se pare cel puțin curios felul în care Marian Cristescu s-a pregătit pentru meciul din seara asta, cu Petrolul. Fotbalistul Astrei, deși rezervă, a venit la stadionul din Giurgiu cu nu mai puțin de 6 perechi de ghete, după cum se poate observa pe transmisia Look TV.


20:55 Spunea Daniel Isăilă că cea mai mare greșeală din istoria Astrei a fost plecarea de la Ploiești. Privind stadionul de la Giurgiu în seara asta, la ora derby-ului cu Petrolul, tindem să îi dăm dreptate în totalitate.


20:50 Din punct de vedere al formei, Petrolul pare favorită. În ultimele 5 etape, „lupii” au 3 victorii, un egal și o singură înfrângere, împotriva campioanei Steaua. De cealaltă parte, Astra are 2 înfrângeri, un egal și 2 victorii. Acestor rezultate din campionat se adaugă și o înfrângere surprinzătoare în Cupa României (1-3 cu CS Mioveni), dar și înfrângerile din Europa League. Totuși, giurgiuvenii au un lot de două ori mai valoros decât adversarii lor din această seară: 34,4 milioane de euro, față de 17,2 milioane.


20:45 Revenim cu niște comentarii. Remarcăm revenirea pe banca de rezerve a Astrei pentru Valerică Găman, dar și pentru Denis Alibec, fotbalist pe care Daniel Isăilă îl acuza de comportament deplasat.


20:03 Și pentru că vorbeam despre aportul lui Adrian Costeiu, iată că avem o primă relatare de la colegul nostru care este în acest moment în drum spre Giurgiu.


20:00 Cu o oră înainte de meci, colegul Mihai Moacă a simțit nevoia de niște statistică. Așadar: statistica arată că, din cele 14 confruntări de până acum, una singură s-a terminat fără gol, în 1998. Aceeași statistică arată că Petrolul domină în meciurile directe: din cele 14 partide, „Lupii Galbeni” au câștigat șase, iar Astra două, șase meciuri încheindu-se la egalitate. Anul trecut, cele două echipe s-au întâlnit și în semifinalele Cupei României, Astra câștigând cu scorul de 2-1 la general. De altfel, echipa giurgiuveană a și câștigat competiția.


19:50 Vă rugăm să ne acordați un pic de atenție, discutăm lucruri importante pe care le-am preluat chiar de pe site-ul oficial al celor de la Petrolul.

FC Petrolul ține să precizeze că Octav Preda nu este unul dintre liderii galeriei petroliste, ci angajat al clubului. Menționăm că acesta nu a suferit în cursul zilei de vineri un preinfarct în urma unor audieri, așa cum eronat s-a scris în mai multe publicații, întrucât nu avea de ce să fie chemat la Poliție„.

Vă mulțumim!


19:40 Nu vrem să neglijăm cititorii ProSport din Singapore, așa că vă oferim și cotele stabilite de bookmakeri pentru jocul de la Giurgiu. Putem observa faptul că este considerată o partidă echilibrată, cu o cotă maximă de 2.43 pentru Astra la victorie. Petrolul, ca echipă oaspete, are cel mult 3.23 la victorie.


19:30 Bună seara! Un meci important, așa cum este Astra – Petrolul, va fi tratat ca atare de către ProSport. Sunt Cristi Scutariu și voi coordona din redacție live blog-ul la care va participa activ colegul Adrian Costeiu. Adrian a făcut deplasarea la Giurgiu și va veni cu informații proaspete de la meciul dintre cele două echipe care și-au declarat, în startul sezonului, intenția de a detrona Steaua.


Pașii greșiti făcuți de Steaua, 0-1 la Târgu Mureș, și CFR Cluj, 1-1 la Chiajna, pot relansa lupta în fruntea Ligii 1. Astra încearcă să pună capăt seriei de 6 meciuri fără victorie, în toate competițiile, în timp ce Gigi Mulțescu poate duce Petrolul la egalitate cu CFR Cluj și în imediata apropiere a Stelei.

Gigi Mulțescu nu se va putea baza pe Jean-Alain Fanchone, în timp ce Soni Mustivar nu este refacut sută la sută. Accidentat în meciul cu Ceahlăul, Victor Astafei a suferit o contuzie la piciorul drept, dar va fi recuperat complet până la ora disputei cu Astra.

Mulțescu: „Este un joc de 6 puncte”

„Este un joc foarte important, de 6 puncte, având în vedere că se întâlnesc două contracandidate la primele locuri. Argumentele noastre pentru a câștiga sunt creșterea avută de la meci la meci, buna organizare a jocului și forța ofensivă. Nu există o favorită, va fi un joc echilibrat, însă principala mea preocupare este să-l câștig. Aș vrea să batem cu scorul cu care a pierdut Astra la Glasgow”, a declarat Mulțescu la conferința de presă de vineri.

Aducerea lui Oleg Protasov a fost decizia mea sută la sută„,
Ioan Niculae, patron Astra

Adrian Costeiu / Redactor
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×