Debutul de meci a adus un fotbal în insolvență. Debitorii din teren au rămas datori creditorilor din tribune care nu au mai răbdat. Singurul eveniment notabil al primului sfert de oră a fost corul celor două peluze dinamoviste. Acestea l-au contestat pe acționarul majoritar, Ionuț Negoiță și pe președintele executiv, Constantin Anghelache. Pe gazon, Lazăr a dat semnalul revirimentului după o incursiune pe flancul drept. Același fotbalist avea să deschidă scorul în minutul 19, după un dribling superb în fața lui Peteleu și o finalizare la colțul lung.
Non c”e due senza tre
Săgeata a arătat că are o defensivă de Liga a-II-a și a încasat pumn după pumn timp de cinci minute. Țucudean a ratat incredibil din careul mic, iar la un minut l-a driblat pe portarul Băican pentru a trimite mingea spre poarta goală. A fost blocat în ultimul moment însă a treia oară nu a mai iertat, iar Dinamo avea victorie la handicap după 25 de minute. Lazăr a ratat de puțin golul trei, dar Matei a completat trio-ul golgheterilor și a stabilit scorul pauzei cu un șut de efect din marginea careului. 3-0 și Luciano Moggi s-a putut declarat mulțumit de execuțiile tinerilor dinamoviști.
Monitorizat de Sporting Lisabona, Rotariu a intrat în teren și a încercat poarta cu o foarfecă de efect. Țucudean a testat brațele lui Băican cu un șut superb din marginea careului, în timp ce Săgeata nu și-a putut trece în cont decât o bară.
Lazăr – one-man show
Vali Lazăr a fost motorul „câinilor” și în debutul părții secunde. Două ocazii mari în decurs de câteva minute au arătat că Dinamo era decisă să facă golaveraj cu dobrogenii. Aripa dinamovistă a confirmat forma excelentă și în fața trupei din Năvodari. A semnat dubla și golul 4 al „alb-roșilor” și a încântat asistența cu driblinguri de cupele europene.
Cu un minut înainte de final, Dinu a reușit să marcheze și să umple conturile pariorilor ce mizaseră pe un joc cu goluri în ambele porți. În ultima etapă, Săgeata trebuie să învingă CFR-ul și să spere că rezultatele contracandidatelor îi vor permite supraviețuirea în Liga1. Dinamo așteaptă ultimul meci al sezonului, cel de la Botoșani. Gândul formației lui Ionuț Negoiță se îndreaptă însă și către Tribunalul București, care va decide pe 28 mai dacă acceptă cererea de intrare în insolvență.
Articol publicat de Cătălin Rusu
DINAMO – SĂ‚GEATA 4-1
Marcatori: 19” 75” Lazăr, 24” Țucudean, 43” Matei/ 89” Dinu
DINAMO (4-3-3): Naumovski- Rus, Thicot, Grigore, Fai – Elton (54” Rotariu), Boubacar, C.Munteanu – Matei (62” Buia), Lazăr, Țucudean(76” Velici). Antrenor: Flavius Stoican
Rezerve: Samoilă, Crișan, Rotariu, Popa II, Buia, Velici, Bilinski
SĂ‚GEATA (4-2-3-1): Băican – Peteleu, Cr. Munteanu (37” Tudose), Popa, Fonsi – Muzac (46” Dinu), Johnson- Achim, Vezan, Deletici – M.Roman I. Antrenor: Cătălin Anghel
Rezerve: Panagopoulos, Bărbulescu, Grigoraș, Chițu, Tudose, Dinu, Guerra
Arbitru: Alexandru Tudor
Cartonașe galbene: 47” Grigore, 51” Țucudean, 60” Matei
Cartonaș roșu:
Asistență: 2092
Stadion Dinamo, București
La finalul meciului, jucătorii lui Dinamo au mers să salute galeria. Cătălin Munteanu i-a oferit tricoul său unui copil aflat în primele rânduri, însă sora sa, văzând acest lucru, a început imediat să plângă. Ionel Dănciulescu a fost martor la acest moment și a mers imediat la vestiare pentru a-i aduce și fetiței un tricou. „Vă mulțumesc, ne vedem sezonul viitor”, i-a răspuns fetița.
INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI DINAMO – SĂ‚GEATA
21.25 – Final de meci
21.10 – George Țucudean a fost înlocuit, în minutul 76, cu Gelu Velici. Atacantul împrumutat de la Standard n-a mai luat loc pe banca de rezerve, ci a mers direct la vestiare
21.05 – Imediat după ce Lazăr a marcat al doilea gol, Ștefan Bărboianu, care se află în tribună a zis: „S-a ținut de cuvânt. Mi-a promis două goluri azi”. Reușita mijlocașului dinamovist a fost dedicată lui Steliano Filip care este accidentat
20.44 Sunt 2092 de suporteri în tribunele din Ștefan cel Mare
20.41 Poza zilei în Ștefan cel Mare. Cel mai mic fan al lui Dinamo are 1 an și poartă deja un fular cu Dinamo, iar cei mai maturi au 84, respectiv 85 de ani. Familia Barbu este nelipsită de la fiecare meci din „Groapă”.
A început repriza a doua
GOOOL Dinamo – Săgeata 3-0. Cosmin Matei înscrie cu un șut de la distanță. Matei îl depășește pe Dorin Rotariu și devine astfel golgheterul lui Dinamo, cu opt goluri marcate în acest sezon
GOOOOL Dinamo – Săgeata 2-0, din minutul 25. Matei centrează, Țucudean reia cu capul dintre cei doi fundași centrali și mingea intră în poartă din Popa
19.57 – Ambele peluze îl înjură în cor pe Ionuț Negoiță. „Voi insolvabili, noi incurabili”, scrie pe un mesaj al suporterilor lui Dinamo. PCH i-a luat la țintă și pe foștii acționari Badea-Borcea-Turcu, dar și pe actualul președinte, Anghelache
19.55 – Marcatorul golului, Valentin Lazăr i-a dedicat golul managerului sportiv, Cristi Bobar, dar și lui Ștefan Bărboianu către care s-a îndreptat imediat, la tribuna zero, pentru a bate palma.
GOOOOL Dinamo – Săgeata 1-0! Lazăr deschide scorul cu un șut din careu
19.41 – Se aud și primele scandări ale Peluzei Sud. Patronul Ionuț Negoiță este înjurat de către ultrași. Oficialul alb-roșilor nu este prezent la meci. De altfel, acesta n-a mai participat la niciun meci al echipei sale după jocul de la Brașov
19.38 – Peluza Cătălin Hîldan cântă și îi susține pe dinamoviști. Peluza Sud preferă, pentru moment, doar să asiste la meci.
19.36 – Brigada de arbitri stabilită pentru acest meci este formată din Alexandru Tudor (central), Vladimir Urzică și Marius Marchidanu (asistenți), Iulian Călin și Sorin Antonie (adiționali)
19. 32 – Jucătorii lui Dinamo au intrat pe teren cu un banner care se adresează propriilor suporteri: „Alături de voi prin vânt și ploi. Respect, câinilor”. Peluzele sunt în continuare închise în urma incidentelor de la meciul cu Steaua.
19.30 – A început meciul
19.31 – Suspendat pentru această partidă, Ștefan Bărboianu asistă la meci din tribuna 0: Suspendat pentru această partidă, Ștefan Bărboianu asistă la meci din tribuna 0
19.30 – Luciano Moggi, fost președinte la Juventus Torino și unul dintre cei mai importanți impresari din fotbal stă în acest început de meci chiar lângă președintele lui Dinamo, Constantin Anghelache
19.27 – În revista clubului pe care fanii dinamoviști o primesc la fiecare meci de pe teren propriu, antrenorul „alb-roșilor”, Flavius Stoican a explicat care sunt obiectivele dinamoviștilor pentru sezonul viitor: „Vrem ca la anul să fim cel puțin pe un loc mai sus decât în acest sezon.”
19.25 – A sosit și managerul general al Sporting Lisabona, Augusto Inacio. Fostul antrenor al FC Vaslui a luat loc în loja dinamovistă.
19.20 – La partida din această seară asistă și Neluț Roșu, jucătorul Concordiei Chiajna. Acesta a fost preluat de către directorul general al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu și dus în loja stadionului din „Ștefan cel Mare”.
Echipele de start:
Dinamo: Naumovski – Rus, Dr. Grigore, Thicot, Fai – Boubacar, Elton – C. Matei. C. Munteanu, Vl. Lazăr – Țucudean Rezerve: Samoilă, Ad. Popa II, Buia, Velici, D. Rotariu, H. Crișan, Bilinski
Săgeata: Băican – Peteleu, Cr. Munteanu, Fl. Popa, D. Lopez – Dulee, Muzac – Fl. Achim, Vezan, Deletici – M. Roman II Rezerve: Panagopoulos, Guerra, Al. Grigoraș, Al. Tudose, S. Chițu, V. Dinu, N. Bărbulescu
UPDATE 17:00 Protestul anunțat de liderii PCH pentru partida din această seară nu va mai avea loc. Ultrașii intenționau să-l conteste pe Ionuț Negoiță după demararea procedurii de intrare în insolvență, însă au renunțat la demers după o întâlnire cu acționarul majoritar, în care acesta le-a dat asigurări că viitorul clubului nu e pus în pericol.
Dinamo primește Săgeata în ultima reprezentație din „Groapă” a acestui sezon. „Câinii” nu au mai câștigat o partidă de trei etape, de la victoria obținută în fața Concordiei Chiajna, 3-1. De la acel moment, au urmat două înfrângeri, un rezultat de egalitate și acuze la adresa jucătorilor și a acționarului majoritar din Ștefan cel Mare. Atmosfera a devenit un butoi cu pulbere în pofida faptului că formația este clasată pe un loc de cupă europeană. Cutremurul s-a produs miercuri, când Ionuț Negoiță a înaintat o cerere către Tribunalul București prin care a fost solicitată oficial intrarea în insolvență a clubului bucureștean.
Săgeata se deplasează la București de pe locul 17, iar meciul din această seară reprezintă un ultim „colac de salvare” de care pot profita elevii lui Cătălin Anghel. Lupta la retrogradare a devenit o afacere în opt echipe care sunt despărțite de doar trei puncte. Paradoxal, în ultimele 6 deplasări, echipa din Năvodari a pierdut un singur meci și a avut o perioadă de peste 400 de minute fără gol primit. O victorie pe terenul lui Dinamo ar putea aduce rămânerea în prima ligă, în timp ce un eșec ar pecetlui soarta nou-promovatei.
Protest al galeriei
Liderii Peluzei Cătălin Hîldan au anunțat că vor contesta în această seară decizia luată miercuri de conducerea dinamovistă. Galeria „alb-roșilor” este nemulțumită de faptul că proiectul lui Ionut Negoiță nu a fost respectat de către acesta. Intrarea în insolvență a reprezentat decizia care a înfuriat întreaga suflare dinamovistă, iar ultrașii au fost revoltați de conținutul scrisorii publice înaintate de acționarul majoritar dinamovist, care evoca o investiție de 14 milioane de euro.
DINAMO – SĂ‚GEATA, echipele probabile.
DINAMO (4-2-3-1): Naumovski- Rus, Thicot, Grigore, Fai – Elton, Boubacar – Matei, Rotariu, Lazăr – Țucudean. Antrenor: Flavius Stoican
Absenți: Bălgrădean, Bărboianu, St. Filip, I. Șerban (suspendați), Grecu, Durimel (accidentați)
SĂ‚GEATA (4-2-3-1): Panagopoulos – Peteleu, Cr. Munteanu, Popa, Fonsi – Bărbulescu, Johnson- Achim, Vezan, Deletici – M.Roman I. Antrenor: Cătălin Anghel
Absenți: S.Pană (suspendat), Navarro (accidentat)
Articol scris de Cătălin Mureșanu și Cătălin Rusu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER