Steaua va trebui să se descurce în meciul cu Concordia Chiajna, din etapa a 14-a a Ligii 1, fără Arlauskis, care are probleme la un mușchi al piciorului și va fi menajat de Gâlcă
22:01 Sunt Adrian Costeiu și, alături de Florin Marian, v-am ținut la curent cu desfășurarea meciului dintre Concordia Chiajna și Steaua, încheiat cu victoria campioanei, scor 1-0. Vă mulțumesc pentru atenție și vă sfătuiesc să rămâneți pe www.prosport.ro pentru reacțiile după acest meci.
21:55 Gesturi incredibile ale antrenorului Chiajnei, Marius Șumudică, în timpul partidei. Înjurat de fanii Stelei, antrenorul Concordiei le-a arătat acestora degetul mijlociu, pe care și l-a introdus, ostentativ, în cavitatea bucală, timp de secunde bune. Fotoreporterul ProSport, Alexandru Hojda, a surprins cu ochi de șoim și blitz de fier momentele, care pot fi urmărite, în ordine cronologică, accesând link-ul de mai jos.
21:50 În sprijinul afirmației că Steaua nu a convins stă și statistica meciului. 9-9 la șuturi la poartă, mai multe faulturi (23-17) făcute de echipa lui Gâlcă. Însă roș-albaștrii au câștigat din experiență, stând mai bine în teren și profitând de puținele ocazii avute.
21:47 FINAL DE MECI! Steaua nu a convins, dar a reușit să învingă cu 1-0 la Chiajna și își conservă avantajul de cinci puncte pe care îl are în fața CFR-ului în clasament. Roș-albaștrii au patru victorii în ultimele cinci meciuri, iar etapa viitoare joacă acasă cu FC Brașov, pe 22 noiembrie.
21:40 O nouă șansă mare pentru Steaua, Szukala reia excelent cu capul tot la colțul lung al porții lui Matache, dar eroul de la Liberec intervine salvator și blochează mingea. Mai sunt cinci minute, iar Steaua se îndreaptă către a 11-a victorie în 14 meciuri în acest sezon.
21:36 Stanciu și Breeveld îi înlocuiesc pe Adi Popa și Sânmărtean. Pare că mijlocașul Stelei nu mai e atât de nemulțumit de înlocuire ca în precedentele cazuri, iar acum a dat mâna cu Gâlcă și team-managerul Marius Ianuli.
21:29 BARĂ‚ STEAUA!! O centrare de la 40 de metri îl găsește pe Szukala în colțul careului Concordiei, iar fundașul polonez lovește bara cu o lovitură de cap bine plasată. Ar fi fost al doilea gol consecutiv al fundașului roș-albaștrilor, după cel cu Dinamo, de vinerea trecută. Observați în imagine cum în careul Concordiei erau doar doi steliști, însă polonezul a reușit să lovească bara!
21:24 Prepeliță suferă la mijlocul terenului, după ce a încercat o alunecare pe sinteticul din Chiajna, cunoscut pentru faptul că poate provoca probleme. La Steaua, iese Papp, autorul pasei din care a marcat Tănase, și intră Luchin.
21:13 Chiajna e mult mai prezentă în joc, iar echipa ilfoveană începe să pună presiune la poarta Stelei. Echipa lui Gâlcă absoarbe presiunea în acest moment și va încerca să dea lovitura pe contraatac. Mai pe scurt, joacă din experiență…
21:04 A început repriza secundă de la Chiajna, iar Concordia intră mult mai motivată în teren, jucătorii lui Șumudică par montați de antrenorul lor să fie mult mai agresivi.
20:50 Am scris mai jos că Șumudică a făcut show pe bancă… E clar că antrenorul Chiajnei e motivat pentru a reuși un rezultat bun în această seară, iar maximele sale sunt incredibile. „Nu-i mai atingeți că se sparg”, le-a transmis Șumudică jucătorilor săi, nemulțumit de lipsa de agresivitate a acestora. Florin Marian, reporterul ProSport prezent la meci, ne-a furnizat informațiile picante, el fiind plasat chiar lângă banca tehnică a Chiajnei.
@costeiu Sumi: „nu-i mai atinge ca se sparg”, catre jucatorii lui. — Florin Marian (@bobby_diggy77) November 9, 2014
@costeiu Sumi: „nu-i mai atinge ca se sparg”, catre jucatorii lui.
— Florin Marian (@bobby_diggy77) November 9, 2014
20:47 PAUZĂ‚ LA CHIAJNA. Exercițiu de imaginație: să scădem reușita lui Tănase din minutul 43. Astfel, Steaua ar fi avut trei șuturi la poartă și două pe poartă. Adică niște cifre similare cu ale Chiajnei. Doar la posesie raportul a fost zdrobitor. În rest, meciul a fost chiar echilibrat.
20:44 GOOOOOOOOOL STEAUA!!! (TĂ‚NASE 43). Steaua nu convinge, dar marchează. Experiența superioară a Stelei se observă spre finalul primei reprize, când o centrare bună a lui Papp din banda dreaptă e reluată excelent cu capul de Cristi Tănase în poarta lui Matache. Un gol extrem de important, mai ales că a venit exact înainte de pauză, gol care l-a făcut pe Marius Șumudică să se trântească nervos pe banca de rezerve a Chiajnei.
20:40 Ieșirile necontrolate ale lui Șumudică sunt singurele motive pentru care meciul merită urmărit. Steaua parcă a început să apese pe accelerație, dar roș-albaștrii nu au construit nicio fază periculoasă, singurele șuturi la poartă fiind în urma unor pătrunderi ale lui Keșeru sau Chipciu.
20:32 Anghel Iordănescu, selecționerul României, e prezent la meci, alături de secundul său, Ionuț Badea. Lotul pentru meciul cu Irlanda de Nord, din 14 noiembrie, va fi anunțat în această seară.
20:29 Galeria Stelei are ceva de împărțit cu Marius Șumudică, antrenorul Concordiei, care a fost jignit de suporterii roș-albaștrilor. Din cauza jignilor cu tentă rasistă, Șumudică a cerut întreruperea meciului, dar arbitrul face semn că jocul poate continua.
@ProSport Sumudica cere intreruperea meciului ptr scandari rasiste ale galeriei steliste — Florin Marian (@bobby_diggy77) November 9, 2014
@ProSport Sumudica cere intreruperea meciului ptr scandari rasiste ale galeriei steliste
20:17 Am insistat pe reîntâlnirea dintre Adrian Cristea și Steaua, după ce mijlocașul nu a făcut prea mulți purici în Ghencea. Formă pe care a continuat-o în această seară, când a fost schimbat în minutul 16, cu Neluț Roșu. Nu cred că exagerez când spun că intersecția dintre Prinț și fotbal e… mulțimea vidă.
20:12 În primele 13 minute, Steaua nu a arătat mare lucru. Echipa lui Gâlcă a avut posesia, dar nu a creat nicio fază periculoasă! Iar Cristea a avut primul șut spre poarta Stelei, doar că fostul mijlocaș al Stelei a tras mult peste poartă! Imediat urmează replica lui Keșeru, un șut înșelător, cu pământul, care e respins, însă, de goalkeeperul Concordiei.
20:05 Giedrius Arlauskis a fost menajat de Gâlcă pentru meciul din această seară, din cauza unei probleme musculare, dar și din cauza faptului că terenul de la Chiajna este sintetic, iar această suprafață poate agrava astfel de accidentări.
20:00 Începe meciul de la Chiajna! Valentin Cojocaru, portarul Stelei, pare un fel de Zorro cu această mască pe care e obligat să o poarte, din cauza fracturii de piramidă nazală pe care a suferit-o în meciul cu CSMS Iași din Cupa României de acum două săptămâni.
19:50 ProSport a scris despre cazul lui Vasile Maftei, care a avut genunchiul umflat după o infecție cu stafilococ auriu rezistent la antibiotic. Fundașul Chiajnei nu va mai juca în acest sezon și a declarat pentru ProSport că vrea să reintre la anul, în retur.
19:40 Adrian Cristea, fostul jucător al Stelei, va fi titular în această seară contra fostei sale echipe. E singurul jucător de la Chiajna care a ieșit la încălzire în pantaloni lungi.
@ProSport Printul Cristea e singurul dintre jucatorii Chiajnei care a iesit la incalzire in pantaloni lungi :)) pic.twitter.com/5LBu9Ch0Mw — Florin Marian (@bobby_diggy77) November 9, 2014
@ProSport Printul Cristea e singurul dintre jucatorii Chiajnei care a iesit la incalzire in pantaloni lungi :)) pic.twitter.com/5LBu9Ch0Mw
19:25 S-a terminat meciul de la Galați. Oțelul obține un punct prin golul marcat de Tudorie în minutul 87, iar Astra termină la egalitate o partidă pe care a controlat-o în mare parte. În urma egalului de astăzi, Oțelul adună al nouălea punct în actuala ediție a Ligii 1 și rămâne pe ultimul loc. De partea cealaltă, Astra face 25 de puncte după 14 meciuri și ocupă locul al cincilea, depărtându-se astfel de podium.
19:18 GOOOL OȚELUL! Inspirația lui Selymes e aproape să-i aducă un punct nesperat la un moment dat. Stoian, introdus ceva mai devreme de antrenorul gălățean, primește o minge în careul Astrei, Lung iese neinspirat, iar mijlocașul îi pasează lui Tudorie, un alt jucător venit de pe bancă. Liber în careu tânărul atacant nu are de îndeplinit decât o simpla formalitate. Este 1-1, iar Astra ar putea regreta aceste două puncte.
19:12 La Galați, meciul este din ce în ce mai închis. Giurgiuvenii sunt, evident, mulțumiți cu scorul arătat de tabelă, în timp ce jucătorii Oțelului atacă, dar nu foarte convingător. Au trecut 82 de minute și Silviu Lung Jr. încă nu a fost pus cu adevărat la încercare.
19:10 Surpriză mare în echipa de start a Stelei! Arlauskis nu e nici măcar pe bancă, locul său fiind luat de Cojocaru!
@costeiu echipele de start Chiajna vs Steaua pic.twitter.com/7JnbXcFJdu — Florin Marian (@bobby_diggy77) November 9, 2014
@costeiu echipele de start Chiajna vs Steaua pic.twitter.com/7JnbXcFJdu
18:53 Alibec putea decide soarta meciului înca din minutul 60. Yahaya i-a pasat excelent pe culoar, dar marcatorul primului gol a avut o execuție dezastruoasă din poziție excelentă. Gazdele mai pot spera la un punct.
18:45 Au trecut 10 minute din repriza secundă și jocul Oțelului nu diferă față de cel arătat în prima parte. Selymes face prima schimbare. Grădinaru este înlocuit cu Brigido.
18:34 Așteptâm startul reprizei secunde. Dacă jucătorii nu le dau prea multe motive de bucurie, fanii tineri ai Oțelului sunt amuzați de prezența mascotei.
18:20 Pauză la Galați. O primă repriză destul de slabă, în care, așa cum arată și statistica, ocaziile importante au lipsit. Astra a marcat un gol în urma unor prime 20 de minute în care a dominat mijlocul terenului și a avut posesia mult mai mult timp. A doua parte a reprizei a propus un joc modest, dominat de greșeli tehnice, Oțelul arătând încapabilă să pună în pericol poarta apărată de Silviu Lung. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că repriza secundă va fi una mai bună.
18:13 Dacă tot am vorbit despre intervenția lui Hotoboc, să-l menționăm și pe Silviu Lung Jr., celălalt goalkeeper de pe teren. Portarul Astrei nu a avut mai nimic de făcut în acest meci, singurele momente în care Oțelul a fost periculoasă venind în urma fazelor fixe executate de Florin Cernat.
18:10 Nu avem cum să nu remarcăm forma excelentă pe care o traversează brazilianul William De Amorim. După ce a adus primul punct din istoria Astrei în grupele Europa League, cu o reușită superbă în poarta lui Celtic, astăzi este cel mai periculos om al echipei. În minutul 35, scăpat din nou din marcaj de Murgoci, care pare să aibă mult de lucru în acest meci, Amorim este blocat în ultimul moment de portarul Hotoboc.
17:55 GOOOL ASTRA! Alibec îl lansează pe De Amorim, care profită de ieșirea greșită la ofsaid a apărării Oțelului și scapă singur cu Hotoboc. Din poziție foarte bună, brazilianul nu se pripește și îi întoarce mingea lui Alibec, fostul atacant al lui Inter îndeplinind o simplă formalitate. 1-0 pentru Astra, iar Selymes se vede, după doar 20 de minute, nevoit să renunțe la tactica defensivă cu care a început meciul.
17:45 Momentan, după 12 minute scurse din meci, diferența dintre Astra, o echipă de Europa League, și Oțelul, ultima clasată în Liga 1, este destul de evidentă. Elevii lui Protasov domină lupta de la mijlocul terenului, în timp ce Tibor Selymes pare conștient de forța ofensivă a adversarului și pune accent pe o defensivă cât mai exactă. Alibec își face simțită prezența, șutează de la 20 de metri, mult pe lângă poarta gălățenilor.
17:40 Avem și prima situație periculoasă a partidei. De Amorim obține o lovitură liberă, iar Budescu execută foarte bine. Oros ajunge, totuși, prea târziu și nu poate relua spre poarta lui Hotoboc. Astra se instalează în terenul moldovenilor.
17:20 Avem echipele de start de la meciul Oțelul – Astra, care va începe în câteva minute. Protasov folosește formula standard, iar singura surpriză apare la postul de atacant, acolo unde Denis Alibec va juca în locul lui Bukari Sadat, titular joi în meciul cu Celtic, terminat la egalitate, 1-1.
Oțelul: Hotoboc – Murgoci, Leca, Cucu, D. Popescu – KarlÃk, Helder – Grădinaru, Cernat, I. Popa – C. Cristea
Rezerve: Abraham, Milea, Cojoc, Miron, Brigido, Stoian
Astra: S. Lung jr. – L.Rus, Ben Youssef, Oros, Joaozinho – Laban, Yahaya – Enache, Budescu, De Amorim – Alibec
Rezerve: Coman, Florescu, Takayuki, Al. Ioniță, Cristescu, Bukari, Chițu
Meciurile etapei a 14-a:
Etapa a 14-a continuă astăzi cu alte trei meciuri. De la ora 15:30, CSU Craiova se deplasează la Iași. Echipa antrenată de Sorin Cîrțu și Emil Săndoi este neînvinsă de nouă partide oficiale, oltenii ajungând acum la doar 6 puncte de un loc de Europa League. Nicolo Napoli a resuscitat echipa, după victoria din meciul cu Rapid reintrând în cursa pentru salvarea de la retrogradare. Moldovenii sunt neînvinși de 3 meciuri. Meciul va fi transmis în direct de Look TV.
Formațiile de start:
CSMS Iași: Caparco – Voicu, Munteanu, Plămadă, Bădic – Crețu, Olah – Bosoi, Bole, Ciucur – Dobre Rezerve: Gravovac, Dima, Vișa, Țigănașu, Crengăniș, Novac. Antrenor: Nicolo Napoli.
Universitatea: Bălgrădean – Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu – Mateiu, Madson – Băluță, Bawab, Tîrnăcop – Nuno Rocha. Rezerve: Brac, Velcovici, Curelea, Ferfelea, Ivan, Cîrstea, Avrămia. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi
INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI CSMS IAȘI – CSU CRAIOVA
Al doilea meci al zilei este Oțelul – Astra, de la ora 17:30. Este primul meci în Liga 1 pentru managerul Astrei, Narcis Răducan, care va întâlni echipa unde a activat în sezonul trecut ca director general. Oțelul se află acum pe ultimul loc în clasament și vrea să profite de forma mai puțin bună a echipei antrenate de Oleg Protasov. Meciul va fi transmis în direct de Look Plus.
Concordia Chiajna – Steaua este ultimul meci al zilei. Campioana este în mare formă și pare a se îndrepta spre un nou titlu în Liga 1. Echipa antrenată de Marius Șumudică nu a mai pierdut de 6 meciuri în campionat, dar ultimul succes a fost cel de la Iași, scor 2-1, din etapa a 9-a, Concordia devenind o specialistă a meciurilor terminate la egalitate.
În meciurile directe, Steaua are maxim de puncte. Cele două echipe s-au întâlnit de 6 ori în Liga 1, iar echipa din Ilfov nu a obținut nici măcat un punct.
Echipele probabile:
Chiajna : Matache – Bucurică, Bagaric, Alves, Stan – Dragarski, Boldrin, Cristea, Brlecic – Dina, Wellington
Steaua : Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, L. Filip – Sânmărtean, Prepeliță – Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru
Concordia Chiajna – Steaua va fi transmis de Look TV de la ora 20:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER