Dică odihnește titularii, teoretic rezevele sunt fresh. Teoretic, căci practic par mai obosite. Juventus pune mingea la centru, pasă lungă spre Măzărache, Nedelcu e driblat ca într-un meci de amatori pe plajă la Eforie Nord, apoi Artur Jorge îl execută pe Niță cu o reluare din prima, sub bară. Artur Jorge e noul transfer al FCSB, nu e jucător al lui Oprița. Șocant, abia secunda 13 și lucrurile arată prost. Continuă tot la fel, asta pentru că fundașii centrali ai vicecampioanei se întreg în gafe. Pleașcă la fel, e fundaș stânga și se zbate. Juventus joacă din entuziasm și Niță e ținut în priză, respinge, boxează, iese pe centrări și urlă la defensivă.
Din nimic, FCSB s-a trezit condusă. Și tot din nimic, echipa lui Dică egalează. O lovitură liberă de la marginea careului este transformată în gol de Romario Benzar, cel care are prestații care îl fac pe Gabi Enache să își plănuiasc viitorul. Departe de FCSB. E momentul în care Juventus pică de tot, spre disperarea unui Oprița care pare resemnat de prin minutul 25. Lucian Filip, revenit după mai bine de un an de pauză completă, e în formă. Cu mingea la picior, mijlocașul produce dezechilibru la centru, le amintește fanilor de jocul retur cu Ajax, din Europa League. Din acțiunile lui se nasc două ocazii importante, ultima dintre ele ratată de Daniel Benzar după o combinație cu Gnohere. Situația e clară în momentul în care Amorim pasează spre Gnohere, francezul deviază ușor spre Man, iar puștiul finalizează cu sânge rece. Juventus e KO!
Oprița urlă în pauză și se aude până în Otopeni. Face o schimbare, să fie chit cu Dică cel care îl scoate pe Daniel Benzar ca să intre Achim. Dar problemele lui sunt în apărare, acolo unde Pleașcă nu face față pe stânga, iar Călințaru se trezește singur în careu. Finalizarea acestuia este însă dezamăgitoare. Liniștea pe stadion e spartă doar de momentul schimbării lui Filip. Mijlocașul e schimbat cu Budescu, cel a cărui intrare pe teren e aplaudată de spectatori ca pe un gol la vinclu. Ne place talentul!
Cât timp se încălzește mușchiul recent rupt al lui Budescu, Juventus își face de cap. Pintilii e depășit, Jorge ia mingea printre picioare, însă tușierul oprește faza pentru un ofsaid inexistent. Imediat, încălzit, Budescu trimite o rachetă de la 30 de metri care izbește violent transversala. E suficient și pentru Juventus. Carabela face o prostie, dă în minge după fluier, vede al doilea galben și părăsește terenul eliminat. E momentul în care Juventus depune armele, iar FCSB-ul e deja cu gândul la Sporting, așa că meciul pare că se termină cu vreo 15 minute înainte de fluierul final. Nu se mai întâmplă nimic până în ultimele secunde, atunci când o minge aruncată în careu de Juventus e atinsă cu mâna de Nedelcu. Călințaru execută, dar își bate joc, bate cu o scăriță ratată și Niță prinde mingea ușor.
JUVENTUS BUCUREȘTI – FCSB 1-2
Marcatori: Jorge ‘1 – aut. / R. Benzar 23, Man 34
Echipele de start:
22:34 Roșu pentru Carabela în minutul 73. Fotbalistul lui Juventus este eliminat după ce primește al doilea galben pentru că lovește mingea după fluierul lui Marius Avram.
22:30 Intrarea lui Budescu lasă urme, chiar dacă doar pe bară. Mijlocașul bate puternic o lovitură liberă de la circa 30 de metri, iar mingea izbește transversala porții lui Juventus.
22:25 E minutul 60 și intră Budescu. Mijlocașul în care FCSB își pune speranțele pentru meciul retur cu Sporting are 30 de minute la dispoziție după ce îl înlocuiește pe Filip.
22:14 Ocazie uriașă pentru Juventus. Călințaru scapă singur în banda stânga, intră în careu, dar e trădat de finalizare. Imediat, Lucian Filip trage de la distanță și îl zguduie pe Stoian.
22:12 Dică îl schimbă pe Daniel Benzar cu Ahim. Oprita pe Stenac cu Dzalamidze. Deocamdată, FCSB pare mai stăpână pe situație, Achim inițiază o fază periculoasă pe care Amorim are grijă să o irosească driblând excesiv.
21:48 Final de primă repriză. Un rezultat meritat la pauză, după un început de vis al lui Juventus continuat cu preluarea completă a inițiativei din partea echipei lui Dică, undeva după primele 20 de minute. Golul din lovitură liberă marcat de Romario Benzar i-a debusolat complet pe cei de la Juventus, așa că FCSB a dominat minutele rămase până la pauză.
21:41 Oprița e disperat la marginea terenului și pe bună dreptate. Elevii lui nu mai joacă nimic de minute bune, singurele faze periculoase pe care le mai au sunt rezultatul ezitărilor mari pe care le are încă defensiva vicecampioanei..
21:37 GOOOOL FCSB! Denis Man finalizează simplu după o pasă a lui De Amorim catre Gnohere, cel care doar a deviat mingea ușor către tânărul mijlocaș ofensiv al vicecampioanei.
21:34 După golul egalizator, FCSB a preluat controlul partidei. Surprinzător, Filip este unul dintre jucătorii în formă, din urcările lui cu mingea la picior s-au născut până în minutul 30 două ocazii de gol. Ultima a fost ratată de Daniel Benzar, cel care a șutat destul de slab după o combinație cu Gnohere.
21:24 GOOOOL FCSB! Romario Benzar execută foarte bine o lovitură liberă de la marginea careului, înscrie primul său gol pentru FCSB și restabilește egalitatea.
21:20 Echipa care a cheltuit cei mai mulți bani pe transferuri în acest început de sezon e într-o situație penibilă: are prea puțini jucători pe banca de rezerve, iar titularii de azi sunt dominați copios de ultima clasată din Liga 1.
21:15 Contrar așteptărilor, după golul de 1-0 tot Juventus este mai periculoasă. Până în minutul 13 au fost deja două ocazii mari la poarta lui Niță. Jorge și Nedelcu sunt complet ieșiți din joc.
21:04 GOOOOOL JUVENTUS! Artur Jorge își dă autogol în secunda 13. Transferul nou al celor de la FCSB trimite mingea sub bara porții lui Niță la o fază la care Nedelcu și-a demonstrat… lipsa de calități de fundaș central.
21:02 Partida a început!
UPDATE 19:25 Avem echipa de start a FCSB-ului pentru confruntarea cu Juventus. Surprize foarte mari în 11-le gândit de Nicolae Dică.
Portughezul Artur Jorge este titular într-o linie defensivă din care face parte și Dragoș Nedelcu, iar în echipă apare și Lucian Filip, aflat la primul său meci oficial în tricoul FCSB după aproape un an și jumătate.
Frații Benzar sunt de asemenea titular, în timp ce Constantin Budescu a prins o bancă de rezerve pe care în această seară vor lua loc doar cinci jucători.
FCSB: Niță – R. Benzar, Nedelcu, A. Jorge, Pleașcă – Pintilii, L. Filip – D. Man, D. Benzar, De Amorim – Gnohere Rezerve: Stăncioiu, BUdescu, Achim, Szecui, Grecu
Juventus București – FCSB, ora 21:00, este partida care închide ziua de fotbal în Liga 1. Pentru Dică, meciul contra echipei nou-promovate reprezintă ultima ocazie de a pune la punct ultimele retușuri pentru confruntarea cu Sporting Lisabona din returul play-off-ului UEFA Champions League.
Vestea bună pentru antrenorul roș-albaștrilor este că se va putea baza din nou pe Constantin Budescu. Mijlocașul adus de la Astra s-a accidentat în meciul tur cu Viktoria Plzen și nu a mai putut fi utilizat. Budescu și-a revenit, iar în această seară va primi câteva minute pentru a fi testat în perspectiva meciului decisiv cu portughezii.
„Îmi doresc să evolueze câteva minute, să vedem câte, în funcție și de cum va fi meciul. Apoi vom vedea ce ne va transmite și el”, a declarat Dică la conferința de presă premergătoare partidei.
După turul cu Sporting, scor 0-0, finanțatorul FCSB a declarat că nu se va supăra dacă va pierde meciul cu Juventus din campionat atât timp cât echipa se va califica în grupele UEFA Champions League. Dică nu este însă de aceeași părere. Cu doar o victorie în ultimele patru runde, FCSB are nevoie de toate cele trei puncte pentru a se menține alături de CFR și Botoșani, echipele care conduc clasamentul.
De partea cealaltă, Juventus București se află într-o situație foarte grea. Deși a câștigat liga secundă fără probleme, în prima divizie echipa lui Oprița pare că nu se poate descurca. Juventus a strâns doar puncte, remize cu FC Voluntari și Concordia, și se află pe ultimul loc al clasamentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER