Petrolul și Steaua au terminat la egalitate, 0-0, la capătul unui meci în care fiecare echipă a avut numeroase ocazii. Steliștii au lovit bara de două ori, iar ploieștenii au ratat din toate pozițiile. Finalizatorii cu salarii de top la cele două echipe, Mutu și Piovaccari, nu au fost nici pe bancă
INTRĂ‚ AICI PENTRU IMAGINI DE LA MECIUL PETROLUL – STEAUA
Petrolul – Steaua fără nicio miză? Să i-o zică lu” Mutu. Și nu cel absent din motive medicale. Când 15.000 de oameni se chinuie să facă o coregrafie pe tot stadionul, când biletele se vând în timp record și când tot orașul respiră pentru o victorie împotriva campioanei, miza apare automat chiar și fără să fie șanse la locul doi. Petrolul a început cu susținerea râului, ramului, torței și bățului de la steag un meci pe care fanii îl voiau terminat cu o victorie. Dincolo, Steaua a jucat cu cel mai bun „11” și a încercat să demonstreze că e campioană împotriva publicului ostil și împotriva lui Lucescu junior, personaj rămas celebru prin faptul că dedica, încă de când era jucător, victoriile împotriva roș-albaștrilor „tuturor anti-steliștilor”. Așa a început meciul.
Tătărușanu atinge forma carierei la ultimul sezon cu Steaua
Petrolul presează din minutul 1, însă nu reușește să găsească breșe într-o apărare stelistă exactă. Gazdele trec pe lângă 1-0 în minutul 9, atunci când șutul de la 30 de metri al lui De Lucas e scos greu de Tătărușanu. Zece minute mai târziu, Albin este iertat de eliminare după o intrare de bezmetic la Pintilii și imediat vine o ocazie mare a Stelei, cu șut Adi Popa. În tot acest timp, în tribune e un soi de spectacol amestecat cu penal. Dosar penal, cel pe care îl vor avea cu siguranță fanii Petrolului care aruncă cu torțe în teren, dar și cei ai Stelei care rup scaune și aruncă în orice țintă îmbrăcată în galben-albastru. Înapoi pe teren, acolo unde Petrolului îi este anulat un gol al lui Tamuz, corect, din motive de ofsaid. Repriza e clar a Petrolului, însă impresia este lăsată mai degrabă de avântul fotbaliștilor lui Lucescu. Asta pentru că Steaua nu se apără rău, iar atunci când greșește petroliștii se pierd la ultima pasă. Apropo de ultima pasă, cea a lui Albin din minutul 43 este reluată fin de Tamuz, dar Tătărușanu își descoperă forma carierei chiar în ultimul său sezon la Steaua. În fine, 45 de minute se încheie cu faza lui Adi Popa, cel care scapă singur, trece de Pecanha, însă intră prea mult în unghi și nu mai reușește să reia corespunzător spre poartă.
Steaua știe să se apere și lovește de două ori bara
În cele 15 minute de relaxare, Reghecampf socotește să îl scoată de pe teren pe Keșeru și îl bagă pe Iancu. Chipciu, cel mai slab jucător de pe teren în prima parte, primește credit în continuare și rămâne vârf fals, poziție de care se declara recent foarte încântat. În minutul 49, Tănase trece în dribling de 2 adversari, pasează la întâlnire spre Iancu, iar puștiul Stelei trage din întoarcere la colțul lung, în bară. Imediat după, Gardoș iese de pe teren accidentat, întindere musculară la coapsa piciorului stâng, motiv pentru care intră pe teren Râpă. Petrolul domină, copios pe alocuri, la Steaua nu are cine să contruiască. Toate mingile sunt trimise lung, pe Chipciu, jucător care nu se dezminte și reușește ca orice preluare pe care o face să ajungă la adversar. Dar nu la cel imediat, de la marcaj, ci la unul de la 2-3 metri distanță. Șeptarul lovește și el bara, în minutul 64, după ce scapă singur cu Pecanha la o fază excelentă făcută de Tănase.
Ocazii multe și niciun gol = atacanți slabi
La câteva minute, Petrolul ratează din nou o ocazie uriașă, De Lucas șutează de la distanță puțin pe lângă, apoi Priso trage cu sete în blocajul lui Varela după ce scăpase singur, lateral dreapta, spre poarta Stelei. Niciun finalizator adevărat la Petrolul. Concluzia se aplică și la echipa campioană, doar că acolo putea fi trasă de prin minutul 15. În sprijinul afirmației sare Tănase, cel care se trezește cu o minge pe frunte în minutul 78, însă trimite slab din 3 metri și Hoban respinge de pe linia porții. Vâlceanu, cel care l-a înlocuit pe decar în minutul 81, face același lucru, dar de la 10 metri, iar Iancu trage peste după un contraatac. Poate cele mai multe ocazii într-un meci de Liga I din acest sezon, dar zero goluri. Chiar și așa, demonstrația de fotbal a fost una de apreciat, iar semnele pentru un sezon următor mai echilibrat par încurajatoare.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA PETROLUL-STEAUA
Cronică scrisă de Cristian SCUTARIU
Petrolul – Steaua 0-0 (0-0) Marcatori: –
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Hoban, Guilherme – Mustivar (Romario ”87), De Lucas – Priso, Albin (Camara ”83), Fernandez (Marinescu ”70) – Tamuz Rezerve: Bornescu – Beța, A. Radu, Gerson Antrenor: Răzvan Lucescu
Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș (Râpă ”52), Latovlevici – Pintilii (cpt.), Prepeliță – Adi Popa, Chipciu, Tănase (Vâlceanu ”81), Keșeru (Iancu ”46) Rezerve: Niță – L. Filip, Pîrvulescu, Răduț Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); Asistenți: Micloș Nagy (Cluj) și Octavian Șovre (Oradea); Adiționali: Dragoș Istrate (București) și Nicolae Botaș (Timișoara); Stadion: Ilie Oană (Ploiești); Spectatori: 15.000
Cartonaș roșu: Romario ’90
UPDATE 22:21 FINAL DE MECI Petrolul și Steaua încheie la egalitate partida, scor 0-0. Astra este sigură de locul doi din clasament, în timp ce Petrolul va trebui să se mulțumească doar cu locul trei. Sunt incidente și la sfârșitul partidei.
UPDATE 22:14 Tătărușanu are o intervenție foarte bună în minutul 86 și se interpune între Hoban și gol. Doar cinci minute pe teren, Robert Vâlceanu impresionează. Pasează foarte bine, are curaj și le pune probleme mari fundașilor Petrolului.
UPDATE 22:09 Reghecampf îl introduce pe teren, în locul lui Tănase, pe Robert Vâlceanu, puștiul care a debutat cu gol la Steaua, în partida împotriva celor de la Gaz Metan. La niciun minut de la schimbare, jucătorul de 17 ani a fost aproape de deschiderea scorului. Mingea a trecut puțin pe lângă poarta lui Pecanha.
UPDATE 23:02 Galeria Petrolului continuă să își taxeze echipa și nu pare să fi uitat meciul ciudat din etapa anterioară, cu Viitorul. Scandează ei: „Peluza noastră nu tolerează mercenarii” și „Culoarea, vocea și mândria suntem noi / Nu capră sau mercenari ca voi”. Devine destul de evident faptul că suporterii nu vor trece cu vederea partida contra Viitorului, de la care au plecat în a doua repriză, după ce i-au acuzat de blat pe jucătorii lui Răzvan Lucescu. În acest moment, galeria Petrolului scandează următorul mesaj: „Fără blaturi!”. Între timp, steliștii își văd de propria răfuială: „Voi aveți coregrafii sponsorizate și bilete expirate / Noi în continuare câștigăm campionate”, este mesajul de pe un alt banner al acestora.
UPDATE 22:56 Chipciu a urmat exemplul lui Iancu și a nimerit bara. De partea cealaltă, Pablo de Lucas a trecut și el pe lângă deschiderea scorului, mingea trimisă de el trecând la câțiva centimetri de poarta lui Tătărușanu. Răzvan Lucescu face prima schimbare, Marinescu înlocuindu-l pe Walter Fernandez. Între timp, Reghecampf este înconjurat de bețe, suporterii de la tribună aruncându-le înspre el. Nu pare deranjat, oferă indicații în continuare.
UPDATE 22:50 NERVI Deciziile lui Hațegan par a-i nemulțumi pe suporterii Petrolului. Lor li se adaugă și Răzvan Lucescu, care a fost aproape să intre pe teren la un fault nesancționat de central. Între timp, galeria Petrolului a afișat un banner cel puțin ciudat: „Hagi, du-mă unde vrei. La pariuri, cotă 3”. Spunem „ciudat” pentru că partida dintre Petrolul și Viitorul, din etapa trecută, a fost considerată trucată de către cele două echipe.
UPDATE 22:43 Galeria Stelei a afișat un banner pentru Petrolul: „Lupi? Haită? După 90 de ani vă conduce o capră”, este mesajul suporterilor. De reamintit faptul că astăzi, clubul din Ploiești a împlinit 90 de ani de la înființare, galeria pregătind o coregrafie impresionantă la începutul partidei.
UPDATE 22:38 Atât Steaua, cât și Petrolul, au început cea de-a doua repriză cu câte o ocazie mare de gol. Iancu țintește bara, iar Walter Fernandez nu ajunge la timp în fața porții. Gardoș s-a accidentat, iar antrenorul Stelei este obligat să facă a doua schimbare. Intră Râpă în locul lui.
UPDATE 22:30 A început cea de-a doua repriză. Reghecampf a făcut prima schimbare. Gabi Iancu l-a înlocuit pe Claudiu Keșeru, care a fost șters în prima repriză. Nicio modificare la Petrolul.
UPDATE 22:12 Ovidiu Hațegan fluieră finalul primei reprize, una dominată de Petrolul. Tamuz a fost jucătorul evidențiat până acum. A marcat, dar golul său a fost anulat și a avut, în minutul 43, o șansă mare de a deschide scorul, dar Tătărușanu a intervenit salvator. Steaua nu i-a pus mari probleme lui Pecanha, singura fază de gol notabilă a echipei lui Reghecampf consemnându-se în minutul 45, atunci când Adi Popa nu a avut cui să-i paseze în fața porții. Scorul este de 0-0.
UPDATE 22:04 INCIDENTE Jandarmeria a intervenit în peluza dintre cele două galerii. Zboară în continuare scaune dintr-o parte în cealaltă. Noi stăm și ne mirăm cum de mai au ce arunca, având în vedere faptul că înainte de startul partidei, suporterii au făcut același lucru. Se pare că sunt multe scaune pe „Ilie Oană”. Galeria Stelei forțează gardul care o separă de fanii Petrolului.
UPDATE 21:56 INCIDENTE Steaua a atacat în valuri la poarta lui Pecanha, dar nu a reușit să înscrie. În minutul 25, în urma unui fault reclamat de Albin, jucătorii celor două echipe s-au îmbrâncit la mijlocul terenului. Pintilii a fost singurul sancționat de Hațegan, care i-a arătat acestuia cartonașul galben. Două minute mai târziu, Tamuz a fost surprins în offside. Se pare că atacantul Petrolului este cel mai activ jucător al partidei până în momentul de față. Ritmul partidei este unul alert.
UPDATE 21:50 Pare să se repete scenariul din turul partidei dintre Steaua și Petrolul. Hațegan i-a arătat lui Albin doar cartonașul galben, iertându-l pe atacantul Petrolului de o eliminare. Reluările TV au arătat faptul că faultul acestuia asupra lui Pintilii trebuia sancționat cu un cartonaș roșu. Căpitanul Stelei și-a revenit repede. Oare marchează astăzi Albin un gol, pentru ca scenariul să fie complet identic?
UPDATE 21:45 INCIDENTE Suporterii Petrolului au aprins din nou torțe. Unele dintre ele au ajuns și pe teren. Se anunță o amendă usturătoare pentru echipa din Ploiești. Spre deosebire de meciul din etapa trecută, cu Viitorul lui Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu se agită permanent pe bancă.
UPDATE 21:35 GOL ANULAT De 14 ani nu a mai reușit Petrolul să o învingă pe Steaua. Ce-i drept, au petrecut câțiva ani și în ligile inferioare cei din Ploiești, dar statistica nu pare să țină cu „lupii galbeni”. Între timp, Tamuz a făcut henț în careu în minutul 5 și a irosit o șansă importantă pentru echipa lui de a schimba statistica nefavorabilă. Golul său a fost anulat.
UPDATE 21:26 A început meciul dintre Petrolul și Steaua. Petrolul are lovitura de start. Suporterii echipei lui Răzvan Lucescu au pregătit o coregrafie specială pentru partida de astăzi. Sărbătoresc 90 de ani de la înființarea clubului. Aceștia au reușit să introducă în stadion torțe și petarde, pe care le-au folosit în debutul partidei.
UPDATE 21:20 Crainicul stadionului a reușit să îi facă invidioși pe cei care pun voce în reclamele de la produse famaceutice și ne referim aici la partea cu „acest medicament se eliberează numai cu rețetă…”. A recitat echipa Stelei, cu tot cu rezerve și antrenor, în mai puțin de 30 de secunde
UPDATE 21:16 Galeria Stelei aruncă cu scaune în fanii Petrolului de la peluza pe care o împart. Câteva dintre ele au ajuns și în teren.
UPDATE 21:11 Pe ecranele de la stadion rulează videoclipul cu adaptarea Pharrell – Happy, în care apar mai mulți fotbaliști ai Petrolului. Publicul nu reacționează, se concentrează să înjure orașul București. Ar fi interesant de consultat statistici privitoare la numărul de locuitori ai Ploieștiului care au locuri de muncă în Capitală.
UPDATE 21:07 Acum se face accesul galeriei steliștilor pe stadionul „Ilie Oană”. Tribunele vor fi pline la această partidă.
UPDATE 21:00 Cele două echipe au ieșit la încălzire. Stadionul este aproape plin, lipsește încă galeria Stelei, căreia încă nu i s-a făcut accesul pe stadion.
UPDATE 20:50 Suporterii Petrolului sunt nervoși pe orice persoană care nu are o față cunoscută. Înjură pe toată lumea, de la secunzii Stelei, cameramani Digi și până la brigada de arbitri ieșită la încălzire. Și aici nu este vorba despre galerie, toate tribunele sunt populate cu astfel de indivizi.
UPDATE 20:45 S-a trezit stadionul! Tătărușanu și Niță au ieșit la încălzire, moment în care au izbcnit toți spectatorii Petrolului cu scandări anti-Steaua.
UPDATE 20:40 Iată și foaia de joc a meciului. Reghecampf va introduce în această seară echipa de bază a Stelei. Nici Petrolul nu surprinde cu „11”-le său. Se anunță a fi un meci echilibrat și interesant.
UPDATE 20:30 Liniștea de pe „Ilie Oană” înainte de debutul partidei. Mai este o oră până la fluierul de start al lui Ovidiu Hațegan.
UPDATE 20:25 În sala de conferințe de la stadionul „Ilie Oană”, meciul dintre Barcelona și Atletico Madrid este urmărit atent de reprezentanții mass-media. Mai este o oră până la debutul partidei dintre Petrolul și Steaua, una fară miză în clasament, spre deosebire de cea din Spania, care decide campioana Spaniei.
UPDATE: ECHIPA DE START A PETROLULUI
PETROLUL: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Hoban, Guilherme – Priso, Mustivar – De Lucas, Walter Fernnandez, Albin, Tamuz
Rezerve: Bornescu, Beța, Camara, Al. Radu, Marinescu, Gerson, Romario Antrenor: Răzvan Lucescu
UPDATE 20:20 Laurentiu Reghecampf va trimite în teren urmatoarea formulă de echipă: Tătarușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii (cpt), Prepelița – Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru.
Rezerve: Niță – Râpă, Filip, Pîrvulescu, Răduț, Iancu, Vâlceanu
UPDATE 20:16 Echipa Petrolului a sosit la stadion, iar jucătorii au făcut deja inspecția gazonului. Lucrurile sunt liniștite în stadion. În afara lui, agitația compensează liniștea momentană de pe „Ilie Oană”.
UPDATE 19:55 Incidentele continuă la Ploiești. Se pare că Jandarmeria nu va permite accesul tuturor suporterilor ploieșteni în stadionul „Ilie Oană”. Bătaia din centrul orașului și faptul că membrii galeriei au vrut să îi aștepte pe fanii Stelei la intrarea în oraș i-au făcut pe reprezentanții Jandarmeriei să se teamă de eventualele conflicte din timpul partidei: „Dacă vor intra toți, cred că ne putem aștepta la întreruperea meciului. Mulți dintre suporteri nu vin pentru fotbal, ci vor doar să se bată cu suporterii Stelei”, a declarat pentru ProSport un reprezentant al Jandarmeriei prezent la fața locului.
UPDATE 19:44 Constantin Budescu, atacantul Astrei, echipă care se află în acest moment pe locul secund în Liga I, le va ține astăzi pumnii steliștilor. Motivul este unul simplu: un egal sau o victorie a echipei lui Reghecampf va garanta Astrei locul doi. „Sperăm ca Steaua să scoată un rezultat bun la Petrolul, să avem locul doi asigurat. O să fim suporterii Stelei, pentru că depindem de jocul lor ca să terminăm pe 2 mai devreme. Dacă va câștiga Petrolul, atunci va depinde totul de noi. Trebuie să câștigăm în ultima etapă, la Vaslui”, a declarat jucătorul.
UPDATE 19:05 BĂ‚TAIE ÎNTRE SUPORTERII PETROLULUI Jandarmeria a decis zilele trecute ca porțile stadionului să se deschidă la ora 19:00, cu o jumătate de oră mai devreme decât era obișnuit. Se încerca, astfel, evitarea aglomerației, meciul dintre Petrolul și Steaua fiind unul important pentru ambele galerii. Se pare însă că, în centrul orașului, cu două ore și jumătate înainte de startul partidei, suporterii Petrolului au creat și primele incidente, o bătaie generală izbucnind între membrii galeriei. Motivul nu este deocamdată cunoscut. De amintit faptul că în tur, aproape de intrarea în București, autocarele care aduceau la meci galeria Petrolului au fost întoarse din drum și redirecționate spre Ploiești. Jandarmeria a fost nevoită atunci să intervină cu gaze lacrimogene, o bătaie generală izbucnind între aceștia și suporteri.
UPDATE 18:40 Partida dintre Petrolul și Steaua va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan. Arădeanul a condus și meciul din tur, încheiat la egalitate, scor 1-1, dar și Supercupa din vara trecută, pe care echipa lui Reghecampf a câștigat-o categoric în fața Petrolului, scor 3-0. În tur, a fost aspru criticat pentru felul în care a arbitrat partida. Hațegan nu l-a eliminat pe Benga în prima repriză, la un fault asupra lui Adi Popa. Ploieșteanul avea să vadă atunci doar un cartonaș galben și să marcheze golul egalizator în cea de-a doua repriză.
UPDATE 18:25 Petrolul Ploiești adună fani și la acțiunile care se petrec în exteriorul stadionului „Ilie Oană”. Ieri, cu mai bine de 24 de ore înaintea startului meciului cu Steaua, 350 de fani au participat la o ședință de poze și autografe într-un mall din Ploiești. Mai mulți jucători ai echipei lui Răzvan Lucescu, printre care Bornescu, Hoban, Mustivar , Gerlado și Pecanha, au socializat cu suporterii și au recepționat de la aceștia mesaje războinice anti-Steaua. „Sunt incredibili și ne surprind mereu cu dragostea lor. Sperăm să ne bucurăm împreună și după acest meci important. Știm că va fi o atmosferă senzațională și vom da tot ce putem să învingem și să-i facem fericiți, merită din plin acest lucru„, a spus Hoban pentru site-ul clubului.
sursa foto: fcpetrolul.ro
Petrolul – Steaua, meci care începe la ora 21:30, are descrierea de „meci-vedetă” al etapei cu numărul 33 din Liga I, însă nu oferă suspans și în ceea ce privește modificările în clasament.
Dacă pentru Steaua este încheiată orice luptă, titlul fiind acontat matematic încă de acum două etape, ploieștenii au încă șanse la locul doi în campionat. Principalul beneficiu adus de poziția pentru care Astra Giurgiu este favorită ar fi suma de 200.000 de euro, atât cât Dinu Gheorghe, președintele giurgiuvenilor, a anunțat că va fi diferența din drepturile TV între locurile 2 și 3. Mai mult, Petrolul va avea parte de un stadion arhiplin diseară, o victorie împotriva Stelei fiind o miză serioasă pentru toți componenții galeriei.
„A fost cel mai simplu „11” pe care l-am alcătuit”
Alcătuirea celor două echipe înaintea partidei este foarte greu de anticipat. La Steaua, Laurențiu Reghecampf a anunțat că analizează folosirea unui prim „11” în care vor intra titulari obișnuiți, dar și rezerve. „Nu cred în informațiile ce vin dinspre Steaua. Cred că se vor prezenta cu cea mai bună formulă. Va fi ocazia perfectă să testeze echipa bună pentru finala Cupei. Declarațiile lor sunt strategice”, a comentat Răzvan Lucescu poziția campioanei în conferința de presă ce a precedat meciul. Pe de altă parte, Petrolul se confruntă cu serioase probleme în ceea ce privește lotul pe care Lucescu îl are la dispoziție. Adrian Mutu, Ianis Zicu, Felipe Teixeira și Vlad Morar vor absenta diseară. „Adi Mutu are o problemă la genunchi, dar la celălalt, nu la cel operat recent, iar Ianis Zicu a suferit o contuzie la un antrenament. Felipe este suspendat pentru acest meci”, a mărturisit Răzvan Lucescu. Situația lui Vlad Morar, recent reprimit în lot, este la fel de complicată din pricina faptului că fotbalistul suferă de zona zoster.
Echipe probabile la Petrolul – Steaua, live de la 21:30
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Alves, Guilherme – Mustivar, De Lucas – Priso, Albin, Fernadez – Tamuz
Steaua: Tătărușanu – Prepeliță, Varela, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru
Inedit la casele de pariuri: Steaua nu este favorita partidei!
Analiza bookmakerilor la această partidă a adus rezultate surprinzătoare pentru cei familiarizați cu cotele oferite Stelei în acest sezon. Astfel, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf nu pornește din postura de favorită, cotele pentru victorie fiind între 2.65 (bet-at-home) și 2.80 (bet365). De partea cealaltă, Petrolul are cote la victorie între 2.40 (bet-at-home) și 2.50 (Sportingbet). Repetarea scorului din tur, 1-1, este cotată la 6.00 la bet365.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER