Campioana a remizat, 0-0 în Ghencea, cu Astra Giurgiu la capătul unui meci ciudat. Steaua a fost dominată copios în prima repriză, dar a scăpat miraculos de primirea golului, și a fost mai bună în partea a doua, atunci când a lovit de două ori bara
Nici măcar reprezentanții caselor de pariuri, altădată cu un simț excelent de a anticipa rezultate, nu au putut să prevadă desfășurarea jocului de la Steaua – Astra. Giurgiuvenii aveau cotă 6.00 la victorie înaintea meciului, însă prima repriză a provocat panică în Gibraltar și Malta, locurile unde, de regulă, au sediile companiile de betting.
Favorita lor, Steaua, era dominată copios de Astra chiar în București, iar cotele erau recalculate din mers. Budescu (2), Seto (10), Budescu (12), Budescu (29), Budescu (30), Pliatsikas (32), William (34) sunt oamenii care au provocat panică la poarta unui Arlauskis exemplar, portar care a trăit recent o experiență asemănătoare: prima repriză a meciului cu Aalborg, de pe Național Arena. Într-o așa zisă criză sportivă, una enunțată mai degrabă de către presă decât de șefii clubului, Astra a fost în primele 45 de minute un exemplu de echipă oaspete, una care a profitat de fragilitatea lui Toșca, cel mai slab jucător de pe teren în acel moment. Extrem de atentă pe faza de apărare, cu spații mici între liniile formate din oameni care și-au respectat perfect sarcinile, vicecampioana putea să aibă un avantaj considerabil. Steaua lui Gâlcă a jucat din nou slab în start de meci, iar oamenii cheie – Sânmărtean, Keșeru și Chipciu – nu au avut realizări din pricina spațiilor mici lăsate de giurgiuveni.
Clasica revenire a Stelei a adus doar două bare
Așa cum a obișnuit în ultima perioadă, Steaua se trezește după pauză, iar ceasul cu cuc e Chipciu. Luptător până spre limita regulamentului, șeptarul a lovit bara și încerca să pornească echipa ca pe o Dacie veche, împinsă. Presiunea a continuat, cu o ocazie bună a lui Keșeru, dar tot ceea ce au reușit steliștii a fost să încline un pic jocul în favoare ei, senzație accentuată de a doua bară, cea a lui Breeveld din minutul 65. Schimbarea raportului de forțe s-a datorat prestației fotbaliștilor de la centru, compartiment al Stelei care a funcționat incomparabil mai bine după pauză. Fără să dispară complet din joc, Astra a replicat prin Budescu, însă echipa lui Isăilă a părut mult mai consumată fizic decât rivala ei. Tributul plătit participării în grupele Europa League, oare? Oricum ar fi, rezultatul de egalitate este unul just. Ocaziile numeroase ale Astrei din prima repriză au fost compensate cu barele Stelei din partea a doua. Partea bună pentru publicul amator de fotbal românesc este că, cel puțin până acum, lipsește echipa care să „omoare” campionatul.
Steaua – Astra 0-0 (0-0)
Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Toșca (Latovlevici ”69) – Prepeliță (cpt), Breeveld (Iancu ”70) – Chipciu, Rusescu (Stanciu ”36), Sânmărtean – Keșeru
Rezerve: Cojocaru – Luchin, Filip, Neagu
Antrenor: Costel Gâlcă
Astra: Lung jr. – Pliatsikas, Ben Youssef, Oros, J. Morais – Laban, Seto – Enache (Yahaya ”90), Budescu (cpt) (Cristescu ”87), William – Bukari (Rus ”90)
Rezerve: Coman – Florescu, Joazinho, Toure
Antrenor: Daniel Isăilă
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); Asistenți: Marius Nicoară (Drobeta Turnu-Severin) și Daniel Mitruți (Craiova); Stadion: Steaua (București); Spectatori: 9.080
Steaua – Astra, live blog pe ProSport de la ora 21:00, este partida în care se vor confrunta echipele care s-au bătut pentru titlu în Liga I în ultimele două sezoane și singurele echipe care reprezintă România în grupele Europa League în acest sezon. Partida se va disputa pe stadionul Steaua și va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan.
Bună seara! Sunt Cristian Voinea și în această seară o să fiu gazda live blog-ului de la meciul Steaua – Astra, considerat mai nou derby-ul campionatului. Giurgiuvenii vin după un parcurs foarte prost, cu două victorii în ultimele cinci meciuri. De la stadion o să ne folosim de flerul lui Cristian Scutariu, care ne va oferi, prin intermediul tehnologiei, imaginile nesurprinse de camerele de luat vederi.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI COMENTARIUL LIVETEXT AL MECIULUI!
VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA STEAUA – ASTRA
Echipe de start:
STEAUA: Arlauskis – Papp, Varela, Szukala, Toșca – Prepeliță, Breeveld – Chipciu, Rusescu, Sânmărtean – Keșeru
ASTRA: S. Lung jr.- Pliatsikas, Ben Youssef, Oros, J. Morais – Seto, Laban – Enache, Budescu, De Amorim – Bukari
22:51 S-a încheiat partida! Revenim în curând cu cronica scrisă de Cristian Scutariu.
22:40 EXCLUSIV! Pițurcă NU a plecat de la națională ci vede meciul din Ghencea alături de președintele Federației.
Burleanu și Pițurcă sunt într-o loja a stadionului din Ghencea — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Burleanu și Pițurcă sunt într-o loja a stadionului din Ghencea
— Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
22:35 S-a liniștit toată lumea. Știm câți oameni au fost la meci. Se putea și mai bine, dar în mod sigur se putea și mai rău.
S-a anuntat oficial: la #SteauaAstra asista 9080 spectatori. — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
S-a anuntat oficial: la #SteauaAstra asista 9080 spectatori.
22:33 Enache putea da lovitura de grație Stelei, dar șutul mijlocașului de la Astra a trimis doar pe lângă poartă dintr-o poziție ideală. Mai sunt 15 minute până la final, iar cele două echipe forțează obținerea celor trei puncte.
22:28 Steaua a făcut două înlocuiri. Iancu și Latovlevici au intrat în locul lui Toșca și Breveeld. Gazdele vor forța victoria pe finalul de meci.
Intra Gabi Iancu. Gata, Astra e deja batuta doar ca nu stie inca :)) — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Intra Gabi Iancu. Gata, Astra e deja batuta doar ca nu stie inca :))
22:23 Bară Steaua! Nicandro Breveeld trimite un șut de la 20 de metri, dar mingea lovește transversala. Silviu Lung Jr. a scăpat din nou după ce în debutul reprizei secunde Chipciu a fost cel care a șutat doar în bară.
22:14 Ben Youssef vede cartonașul galben pentru un fault dur la Keșeru.Noi încă așteptăm golul.
22:11 Emoții pentru fanii Stelei. Arlauskis acuză dureri mari la umărul stâng după ce s-a lovit de bara laterală. Totuși, goalkeeper-ul s-a ridicat și continuă meciul. Repriza a doua este mult mai antrenantă decât prima.
22:09 Fanii Stelei se simt bine în această seară și au pregătit un spectacol pirotehnic în peluză. Probabil s-au ales cu o amendă și cu o suspendare. Avem informații clare cei de la Comisia de Disciplină nu apreciază astfel de ieșiri.
Spectacol la Peluza Sud pic.twitter.com/HadeQakVqU — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Spectacol la Peluza Sud pic.twitter.com/HadeQakVqU
22:06 Bară pentru Steaua! Chipciu scapă din marcajul lui Ben Youssef, șutează, dar mingea sa este deviată în bară de Silviu Lung Jr.
22:03 A început repriza a doua! Steaua și Astra sunt în continuare la egalitate, 0-0, în timp ce colegii noștri, Cristi Scutariu și Andrei Mazurchievici, de la Mediafax, își dau cu presupusul asupra numărului de spectatori.
In lipsa unui anunt oficial, am covenit cu colegul Andrei Mazurchievici de la Mediafax ca avem o asistenta de circa 8000 de oameni — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
In lipsa unui anunt oficial, am covenit cu colegul Andrei Mazurchievici de la Mediafax ca avem o asistenta de circa 8000 de oameni
21:47 Se încheie prima repriză, una care a aparținut Astrei. Oaspeții au avut marile ocazii, în timp ce Steaua a construit foarte greu. E nevoie de un discurs convingător al lui Gâlcă în pauză.
21:45 Papp semnează a doua ocazie a Stelei. Fundașul dreapta al roș-albaștrilor a reluat cu capul o centrare a lui Toșca, iar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă.
21:41 În timp ce Chipciu șuta de la 20 de metri aproape de poarta lui Lung Jr, Raul Rusescu părăsea stadionul din Ghencea, cu gheață pe umăr.
21:38 Comentatorul meciului, Bogdan Pasăre, a lămurit probleme absenței lui Popa. Conform acestuia, fundașul stânga al Stelei este odihnit în vederea partidei cu Dinamo Kiev. În locul său astăzi joacă Toșca, iar colegul Scutariu nu e impresionat.
Daca va vine sa credeti, Tosca este mai slab decat Latovlevici. — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Daca va vine sa credeti, Tosca este mai slab decat Latovlevici.
21:36 Rusescu are probleme la umăr, iar locul său este luat de Nicușor Stanciu. Atacantul Stelei a primit îngrijiri medicale de două ori în prima jumătate de oră a meciului.
21:34 Pliatsikas scapă singur cu Arlauskis, dar șutul său nu prinde spațiul porții. Steaua scapă din nou dintr/o situație foarte grea. Această repriză seamănă izbitor cu prima parte a meciului cu Aalborg.
21:32 Budescu șutează din prima la o centrare de pe flancul drept al Astrei, dar mingea este respinsă cu greu de Arlauskis. Astra arată mult mai bine decât în partidele precedente.
21:24 Stelei îi este foarte greu să desfacă apărarea Astrei. Echipa lui Isăilă este așezată într-un sistem 4-4-2, cu spații mici între compartimente.
4-4-2 pe faza de aparare la Astra 🙂 pic.twitter.com/QpR8dyTUQU — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
4-4-2 pe faza de aparare la Astra 🙂 pic.twitter.com/QpR8dyTUQU
21:19 Nemulțumirea colegului Scutariu vizavi de prestația lui Chipciu continuă.
Oare daca scriu ca Alex Chipciu joaca slab o sa dea 2 goluri si 3 assist-uri in a doua repriza? — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Oare daca scriu ca Alex Chipciu joaca slab o sa dea 2 goluri si 3 assist-uri in a doua repriza?
21:11 Seto trimite un șut foarte puternic de la aproximativ 25 de metri, dar mingea se duce puțin pe lângă poartă. Înfrângerile cu Dinamo Zagreb, CFR Cluj și Mioveni îi motivează pe fotbaliștii Astrei
21:08 Glume de stadion…
Galeria Astrei Giurgiu nu a venit la meci. Umbla vorba ca nu au avut suficienta vopsea… — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Galeria Astrei Giurgiu nu a venit la meci. Umbla vorba ca nu au avut suficienta vopsea…
21:02 Prima ocazie a meciului! J. Morais pătrunde pe flancul stâng, întoarce în careu, de unde Budescu șutează chiar în brațele lui Arlauskis. Giurgiuvenii au venit la București pentru toate punctele.
21:00 A început partida din Ghencea!
Echipele au iesit pe teren. In cateva minute incepe meciul dintre campioana si supercampioana 🙂 pic.twitter.com/fwqs8OtdUI — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Echipele au iesit pe teren. In cateva minute incepe meciul dintre campioana si supercampioana 🙂 pic.twitter.com/fwqs8OtdUI
20:38 Colegul Cristi Scutariu îmi atrage atenția că suporterii încep să apară pe stadionul din Ghencea. Optimist fiind, Scutariu crede că pot veni 10 mii de oameni la meciul contra Astrei.
Incepe sa vina lumea la #SteauaAstra. Sa fie 10.000 pana la start, sa nu fie? pic.twitter.com/FF7WJZBM7g — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Incepe sa vina lumea la #SteauaAstra. Sa fie 10.000 pana la start, sa nu fie? pic.twitter.com/FF7WJZBM7g
20:19 Foile de joc de la Steaua – Astra. Adi Popa nu este în lot.
Echipele la #SteauaAstra pic.twitter.com/Lpyi1o3reZ — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Echipele la #SteauaAstra pic.twitter.com/Lpyi1o3reZ
20:11 Între timp, la Chiajna, Petrolul a întors scorul în doar cinci minute. Ploieștenii erau conduși la pauză, dar au revenit miraculos, cum doar în Liga 1 se poate, și cu opt minute înainte de final, conduc cu 2-1. Curios sau nu, cel care a greșit la al doilea gol al Petrolului este Iulian Mamele, fost Stativă, fost Mamele. Din informații sigure, la meci asistă și ofițerul de integritate al FRF, Costin Negraru.
20:09 Știm că nu v-ați înghesuit pe stadion, dar uite ce ați pierdut. S-a făcut dreptate în lumea paharelor de suc de pe stadioane!
Adevărata știre a meciului: la stadionul Steaua sucul la pahar de 0,5 litri nu mai e de 0,4 litri ca pana acum. Primești 0,5 la preț de 0,5 — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Adevărata știre a meciului: la stadionul Steaua sucul la pahar de 0,5 litri nu mai e de 0,4 litri ca pana acum. Primești 0,5 la preț de 0,5
19:58 Exact ce vă spuneam mai devreme. Cristi Scutariu a început să îi certe pe fanii Stelei. Pe bună dreptate! Frigul încă nu a venit, Ghencea este stadionul unde Steaua a cunoscut cele mai mari performanțe și ne e greu să credem că duminică seara vine cu alternative mai bune decât un meci pe stadion.
La ora 19:58 pe stadionul Steaua avem circa 75 de suporteri. Restul sunt trup si suflet pentru televizoarele LED — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
La ora 19:58 pe stadionul Steaua avem circa 75 de suporteri. Restul sunt trup si suflet pentru televizoarele LED
19:56 Atmosferă de mare meci în Ghencea. Tribunele goale și decolorate sunt exact ce vrea un fotbalist să vadă în cel mai important meci al turului de campionat. Cristi Scutariu sigur simte febra meciului
Steaua si Astra au iesit la inspectia gazonului. Unul care e senzational #SteauaAstra pic.twitter.com/SQRs4cozi4 — Cristian Scutariu (@CristiScutariu) September 28, 2014
Steaua si Astra au iesit la inspectia gazonului. Unul care e senzational #SteauaAstra pic.twitter.com/SQRs4cozi4
19:26 Bună seara! Sunt Cristian Voinea și în această seară o să fiu gazda live blog-ului de la meciul Steaua – Astra, considerat mai nou derby-ul campionatului. Giurgiuvenii vin după un parcurs foarte prost, cu două victorii în ultimele cinci meciuri. De la stadion o să ne folosim de flerul lui Cristian Scutariu, care ne va oferi, prin intermediul tehnologiei, imaginile nesurprinse de camerele de luat vederi.
Rezultatele Astrei în ultimele cinci partide
Meciul de diseară prinde cele două echipe în situații complet diferite. Dacă Steaua pare să își fi revenit complet după eliminarea rușinoasă din playoff-ul Ligii Campionilor, Astra trece printr-o perioadă proastă care a început exact în momentul în care echipa antrenată de Daniel Isăilă a eliminat pe Olympique Lyon și s-a calificat în premieră în grupele Europa League. Dacă în discursul steliștilor înaintea meciului s-a putut observa ușor încrederea în forțele echipei, liderii vestiarului Astrei Giurgiu au părut mai puțin siguri de forța echipei lor. Constantin Budescu, principalul om de gol al giurgiuvenilor în ultimii ani, a mărturisit faptul că „nu e o atmosferă extraordinară după înfrângerea cu Mioveniul, dar am trecut peste acest moment. N-ar fi o tragedie dacă vom pierde cu Steaua, dar o să fie un meci pe care încercăm să îl câștigăm. Rămâne de văzut dacă vom putea sau nu„.
Steaua a câștigat 5 din ultimele 10 dispute din Liga I. Astra le-a luat steliștilor Cupa și Supercupa
Duelul dintre cele două echipe este, dacă ne luăm după statistică, favorabil Stelei în ultimele zece întâlniri directe. Actuala campioană a României a câștigat 5 jocuri, 3 victorii a avut Astra, iar două partide s-au terminat la egalitate. Totuși, ultimele jocuri cu miză au fost câștigate de echipa finanțată de Ioan Niculae: Astra a câștigat în 2014 atât Cupa României, cât și Supercupa, ambele jocuri fiind câștigate după executarea loviturilor de departajare. În Liga I a ultimelor două sezoane, Steaua și Astra au fost echipele care s-au bătut de fiecare dată la titlu. Învingătoare a fost Steaua, echipă care a gestionat mai bine întâlnirile directe din campionat.
Steliștii întâlnesc pentru a treia oară în anul 2014 pe Astra Giurgiu, echipă care în ultima jumătate de an a câștigat două trofee în urma duelurilor cu Steaua. Foto: Mediafax
Ultimele întâlniri directe dintre Steaua și Astra
Echipe probabile la Steaua – Astra, live blog de la ora 21:00
Steaua este favorita certă a caselor de pariuri. Astra are cota 6.00 la victorie
Situațiile complet diferite în care se găsesc cele două echipe înaintea confruntării directe au fost luate în calcule de către bookmakeri. Aceștia o văd pe Steaua drept favorită clară a jocului din această seară, cotele pentru 1 solist fiind între 1.50 la bet-at-home și 1.53 la bet365. De partea celaltă, Astra Giurgiu are cote la victorie între 5.90 la bet-at-home și 6.00 la Sportingbet.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER